217

Expansiunea multinaționalelor în Europa de Sud-Est

autor

MeetMilk.ro

distribuie

(Down page, the english version too) Autor: Alexandru Peligrad Încă de la jumătatea deceniului trecut companiile vest-europene din industria lactatelor au investit masiv în noile state membre ale UE, jucând un rol esenţial în dezvoltarea industriei şi pieţei de gen din aceste ţări. Toate companiile aflate în top 10 al celor mai mari firme europene din industria lactatelor au în prezent facilităţi de producţie în Europa de Est, jucând în trecut, în prezent şi în viitor un rol important în dezvoltarea structurală a industriei lactatelor.   Europa de Est, dominată de multinaţionale   La ora actuală, mai mult de 30 de companii străine din domeniul lactatelor sunt prezente în regiune, multe dintre acestea - şi aici enumerăm companii multinaţionale precum Nestlé, Unilever, Danone şi Kraft - operând facilităţi locale de procesare. De asemenea, trebuie notat şi faptul că multe firme vest-europene din domeniul lactatelor şi-au construit ori au preluat fabrici în Europa de Est, printre acestea numărându-se Campina, Friesland Foods, Hochland, Ehrmann, Müller, Nordmilch, Meggle, Lactalis, Bel, Bongrain, Euroserum, Arla Foods şi Valio. În plus, zona este interesantă şi pentru piaţa rusă, cea mai mare companie din domeniul lactatelor Wimm-Bill-Dann, fiind de asemenea activă în câteva pieţe din afara Rusiei.   ”În prezent, firmele străine procesează o mare parte din laptele produs în regiune şi joacă un rol important în dezvoltarea sectorului, prin investiţiile realizate în noile tehnologii, prin inovaţiile realizate, prin dezvoltarea de noi produse şi prin noile metode de marketing utilizate.”, se arăta într-un studiu al companiei de consultanţă 3A Business Consulting (3ABC), realizat cu circa an în urmă. ”În plus, integrarea pe verticală constituie un element cheie unde companiile străine, dar şi cele locale din domeniul industriei lactatelor investesc în îmbunătăţirea calităţii laptelui şi în lanţul de răcire şi păstrare a laptelui pentru a obţine produse de înaltă calitate.”, menţiona acelaşi studiu.   Investiţiile firmelor străine în domeniu au fost favorizate de o serie de factori specifici pieţelor lactatelor din Europa de Est, care s-au manifestat şi se manifestă doar pe aceste pieţe sau ai altora avuţi în vedere prin comparaţie cu cei de pe pieţele vest-europene. Astfel, dacă în perioada 2007-2012 creşterea pieţei pentru Europa Occidentală era aşteptată a fi de 10-12%, pentru Europa de Est acelaşi indicator era de aşteptat să atingă o valoare dublă (20-25%) pornind însă de la un nivel mai scăzut.   Achiziţionarea micilor concurenţi   Maturitatea pieţelor vest-europene a constituit un alt factor care a favorizat extinderea firmelor occidentale pe pieţele est-europene. Spre exemplu, ca urmare a maturităţii pieţei vest-europene a brânzeturilor, obiectivul strategic al multor jucători importanţi ai domeniului a fost acela al consolidării poziţiei deţinute în special prin achiziţionarea unor concurenţi mai mici şi apoi prin eficientizarea operaţiunilor şi a structurii de marketing. Cu toate acestea, efectele consolidării au fost însă modeste, iar eficientizarea s-a realizat în special la nivelul fabricilor şi mai puţin între companii. Excepţia o constituie Lactalis, care şi-a consolidat prima poziţie pe piaţa brânzeturilor, prin achiziţionarea unor mărci locale de brânză în Italia, Marea Britanie, Spania şi Europa Centrală şi de Est.   Un alt factor care a influenţat decizia multinaţionalelor de a intra pe piaţa est-europeană a fost climatul cultural. “Spre deosebire de alte pieţe în curs de dezvoltare, Europa Centrală şi de Est are importante conexiuni culturale şi istorice cu consumul de produse lactate. O simplă comparaţie cu privire la consumul per capita între Europa de Est şi Europa Occidentală arată în mod clar potenţialul enorme al regiunii.”, arată Tage Affertsholt, Managing Partner la 3A Business Consulting. Specialiştii în domeniu arătau că zona Europei de Est prezintă multe oportunităţi de dezvoltare, cele mai tentante fiind legate de  potenţialul pieţei interne şi regionale, de laptele UHT şi laptele proaspăt, de producţia de brânzeturi cerute pe plan local, de introducerea de noi produse pentru piaţa locală (iaurturi de băut cu fructe, de exemplu), de posibilitatea achiziţiei unor companii locale, de creşterea capacităţilor de procesare, depozitare şi transport, de posibilitatea dezvoltării de noi linii de producţie (pentru producţia de brânză de capră sau brânză feta) sau a implementării unor metode modern de ambalare şi marketing.   Implicarea în producţia primarăConsultanţii în afaceri arată că există oportunităţi pe pieţele din regiune şi pentru firmele interesate de integrarea pe verticală şi care ar dori să se implice în producţia primară, în condiţiile în care acest sector este încă puternic fragmentat, cu costuri mari legate de producţie, colectare şi controlul calităţii şi cu o productivitate per animal aflată la circa 50% din media UE. De altfel, în ultimii ani, după cum relevă un alt studiu al companiei de consultanţă GFA Consulting Group are loc o restructurare a sectorului cu implicarea unui număr din ce în ce mai mare de companii multinaţionale (de exemplu, Meggle, Danone, Lactalis).   Deşi datele studiului din decembrie 2010, ale companiei de consultanţă GFA Consulting Group operează cu cifre afaceri din 2009, situaţia actuală, în privinţa acestora este aproximativ aceeaşi, în condiţiile în care, criza financiară mondială a limitat expansiunea şi investiţiile, chiar şi în ţările în curs de dezvoltare ce alcătuiesc regiunea Europei de Sud-Est (spre exemplu, pentru compania croată Vindija studiul oferă o cifră de afaceri de 391 milioane EUR pentru 2009, iar datele mai recente, de pe website-ul companiei oferă o cifră de afaceri medie pentru ultimii 3 ani de circa 400 de milioane EUR, iar situaţia se repetă şi în cazul altor companii).   Balcanii, o vacă bună de mulsÎn Serbia, ca şi în Croaţia, una din tendinţele care se manifestă în sectorul industriei alimentare este expansiunea holdingurilor care activează în mai multe sectoare ale economiei. Cel mai mare holding sârbesc este Delta Holding, în care consistă 30 de companii ce activează în diferite sectoare, şi care de asemenea este prezent pe plan internaţional în Bosnia-Herţegovina, Muntenegru şi Bulgaria. Al doilea mare conglomerat sârbesc este Victoria Group, prezent în special în agricultură, industria chimică şi în sectorul serviciilor financiare. În afara acestor conglomerate locale, este demnă de menţionat şi prezenţa unora internaţionale.   Danube Foods Group (DFG) de exemplu, parte a fondului englezesc de investiţii Salford operează în special în domeniul industriei alimentare în Serbia şi în regiune. DFG deţine 15 fabrici de lactate, inclusiv cele mai mari două fabrici sârbeşti de lactate (Imlek şi Suboticka Mlekara), având o cotă de 47,4% din piaţa sârbească de gen cu o cifră de afaceri de peste 300 de milioane EUR în 2009. Sabacka Mlekara (46 mil. EUR cifră de afaceri în 2009) este singura companie din domeniul lactatelor aflată în top cinci, deţinută de acţionari sârbi (Farmakom MB Concern). Somboled fabrica de lactate din Sombor (36 de milioane EUR în 2009), cu o cotă de piaţă de 5.4% a fost achiziţionată de firma croată din domeniul lactatelor Dukat, deţinută de firma franceză Lactalis Group. Pe piaţa sârbă de gen este prezentă şi o altă firmă franceză din domeniul lactatelor, Bongrain, care deţine compania locală Mlekoprodukt Zrenjanin (9 milioane EUR în 2009) cu o cotă de piaţă de 3,9%.   În Croaţia, în industria produselor lactate sunt 37 de fabrici de lapte dintre care două, cele mai mari (Dukat şi Vindija) procesează peste 2/3 din totalul laptelui procesat. Dukat (cifră de afaceri în 2009 de 245 mil. EUR) şi Vindija (cifră de afaceri în 2009 de 391 mil. EUR) au înregistrat o continuă creştere a cifrei de afaceri în ultimii ani şi au devenit jucători regionali importanţi cu exporturi în creştere şi achiziţii de companii în ţările vecine. Dintre fabricile de mărime medie din punctul de vedere al cifrei de afaceri (cca. 40 mil. EUR) se remarcă Meggle. Producţia de lapte croată a atins nivelul de 814 milioane litri în 2009, în creştere cu 65% faţă de anul 2000. Cu toate acestea, Croaţia este încă importator net de produse lactate, în special brânză, lactate fermentate şi lapte.   În Bosnia-Herţegovina sunt circa 100 de fabrici de lapte cu o capacitate totală de producţie de circa 2 milioane de litri de lapte/zi, din care doar o treime este folosită. Aproximativ 45 de fabrici de lapte depăşesc capacitatea de 1.000 litri/zi şi 10 depăşesc capacitatea de 100.000 litri/zi. În general, aceste fabrici produc bunuri cu valoare adăugată scăzută, dar cu vânzare rapidă şi doar câteva sortimente produse precum brânza maturată au valoare adăugată mai mare. Ca rezultat, multe produse lactate cu valoare adăugată mare sunt importate din ţările vecine sau UE. Liderul de piaţă este reprezentat de marca de produse lactate Kozarska Dubica (Mlijeko) al Mlekara Kozarksa Dubica (DFG) (circa 31 de milioane EUR cifră de afaceri în 2009), urmat de Meggle Eastern Europe (al firmei germane Meggle), (circa 20 de milioane EUR cifră de afaceri în 2009), Sarajevska Milkos (Teloptic) al Milkos (circa 9 milioane EUR cifră de afaceri în 2009). Companiile îndeplinesc standardele de calitate HACCP şi ISO, iar câteva deţin certificate pentru producţia Halal. În 2008, trei fabrici de lapte din Bosnia - Banja Luka, EASTMILK şi Mlijekoprodukt - au început integrarea operaţională cu grupul sârb Imlek (al DFG, Salford Capital).   În Albania, industria de procesare a laptelui este încă în curs de modernizare şi tehnologizare. Sistemul taxei pe valoarea adăugată de 20% pentru toate produsele lactate procesate este considerat un obstacol major în dezvoltarea industriei, în condiţiile în care doar produsele procesate sunt supuse acestei taxări, fermierii fiind scutiţi de plata acestei taxe. Se creează astfel o diferenţă semnificativă de preţ între piaţa produselor procesate şi cea informală. Pe piaţa albaneză a lactatelor fiinţează circa 27 de fabrici moderne de procesare a laptelui fiecare cu o capacitate de procesare cuprinsă între 10 şi 40 de tone/zi (niciuna dintre acestea nu funcţionează la capacitatea maximă). Cea mai mare companie albaneză de procesare a laptelui este Mireli.  Meggle este în prezent singura firmă străină din domeniul procesării laptelui care activează pe piaţa albaneză, MEGGLE Eastern Europe Ltd. devenind oficial, în august 2010 acţionarul unic al Ferlat sh.p.k., cu sediul în Rhogozine, una din cele mari fabrici de lapte din Albania. Alte fabrici mari de lapte din Albania sunt Greal în Korca, Mireli în Kavaja, Deltadoni în Lushnja şi Gjirofarma în Gjirokastra.   În Kosovo, producţia locală de lapte se situează la circa 240-260.000 tone/an. Laptele este consumat în general direct de la poarta fermei sau de pe piaţa locală. Doar 10-15% din laptele produs este trimis către procesare (circa 34.000 tone). Importurile totalizează circa 82.000 tone pe an (25-30 milioane EUR anual) şi sunt constituite în principal din lapte UHT, iaurt, unt, brânză albă (telemea, feta) şi caşcaval. Circa 80% din aceste importuri provin din Ungaria, Slovenia şi Germania. Kosovo are circa 26 unităţi de procesare din care 18 sunt autorizate, iar din acestea doar 5-6 pot fi numite comerciale (cu o producţie de 5.000-40.000 litri pe zi). Principalele produse sunt laptele de consum, iaurtul şi brânza albă. În 2003, firma Devolli, Peja, a început producţia de lapte UHT Vita, care este rezultatul cooperării dintre Devolli şi Tetra Pak. Firma de produse lactate Abi (component a grupului de supermarketuri Abi) procesează circa 20.000 litri de lapte. O altă firmă în dezvoltare este Bylmeti.   În FYR Macedonia există circa 85 de fabrici de lapte, majoritatea de mărime mică sau medie şi care sunt în mare parte deţinute de firme străine (în special din Serbia şi Croaţia). Liderii pieţei sunt Mlekara Bitola AD-IMB (Imlek Serbia/DFG) cu marca bimilk (circa 29 mil.  EUR cifră de afaceri în 2009), Ideal Sipka a.d. din Bitola (circa 13 mil.  EUR cifră de afaceri) deţinută de Dukat/Lactalis şi Zdravje Radovo din Kumanovo (circa 11 mil.  EUR cifră de afaceri în 2009). Alte companii din domeniu sunt Beka Company Eko Shar, Bucen Kozjak (Imlek/DFG), Rudine, Laktis, and Dairy Stip. Producţia anuală de lapte în Macedonia este de circa 200 de milioane litri pe an.   Muntenegru cu o populaţie de circa 600.000 de locuitori este o piaţă mică, cu o producţie anuală de lapte de circa 160.000 tone. Doar 15-20% din cantitatea totală de lapte produsă este şi procesată. Nu există niciun investitor străin în industria locală de gen. O singură companie italiană a început producţia de mozzarella împreună cu un partener muntenegrean, dar între timp aceasta şi-a vândut participaţia şi a ieşit de pe piaţă. În ultimii ani sectorul muntenegrean de producţie a laptelui s-a confruntat cu probleme importante ca urmare a statului neclar legat de relaţia cu Serbia, ţară ce-şi subvenţionează masiv sectorul agro-industrial.   Cei mai mari procesatori din industria bulgară a laptelui sunt două firme deţinute de investitori străini: Obedinena Mlechna Kompania (deţinută de firma grecească Vivartia) cu o cotă de piaţă  19% şi Danone Serdika AD cu o cotă de piaţă de 12%. O altă investiţie străină importantă în domeniu este achiziţionarea de către GED Capital Development a fabricii de lactate din Dobrich (nord-estul Bulgariei). Restul pieţei este împărţită între companii care deţin o cotă de piaţă de cel mult 5%, cele mai multe fiind deţinute de acţionari locali. Ca termen de comparaţie, cea mai mare companie bulgărească procesează o cantitate de lapte de circa cinci ori mai mică decât cea mai mare companie românească din domeniu.  Pe piaţa iaurturilor, Danone Serdika este liderul de piaţă cu o cotă de circa 40%.  Aparent, Bulgaria este o piaţă atractivă pentru  firmele greceşti din domeniul lactatelor, datorită apropierii geografice şi a cotei de lapte alocate de UE Bulgariei. Recent şi firma franceză Lactalis şi-a manifestat interesul pentru piaţa bulgărească de gen.   Competition between international market heavyweights and regional "tigers"  for the Balkan milk Since the middle of last decade, Western European companies from the dairy industry have invested heavily in new EU Member States, playing a vital role in the development of the industry and the profile market from these countries. All companies in the top 10 of the largest European dairy companies now have production facilities in Eastern Europe, playing in the past, now and in the future an important role in the structural development of dairy industry.   Eastern Europe, dominated by multinational companies   Currently, more than 30 foreign companies from the dairy sector are present in the region, many of them - and here we mention multinationals such as Nestlé, Unilever, Danone and Kraft - operating local processing facilities. Should also be noted that many Western European companies in the field of dairy have built or took over factories in Eastern Europe, among them being Campina, Friesland Foods, Hochland, Ehrmann, Müller, Nordmilch, Meggie, Lactalis , Bel, Bongrain, Euroserum, Valio and Arla Foods. In addition, the area is interesting for the Russian market as well, the largest dairy company, Wimm-Bill-Dann is also active in several markets outside Russia.   "At present, foreign companies process most of the milk produced in the region and plays an important role in the sector development, through investments in new technologies, through the innovations achieved, through developing new products and new marketing methods used." shown in a study of 3A Business Consulting company (3ABC) made about year ago. "In addition, vertical integration is a key element where foreign companies, but also local dairy industry invest in improving milk quality and in the cooling and storing milk chains to get high quality products.", stated the same study.   Investments made by foreign companies in this field have been favored by a number of factors specific to dairy markets in Eastern Europe that occurred and occur only in those markets or other factors considered compared to those on the Western European markets. Thus, if in the period 2007-2012, the growth of Western Europe was expected to be 10-12%, for Eastern Europe the same indicator was expected to reach double value (20-25%), starting from the lower level.   Small competitors purchasing   Mature Western European markets was another factor that favored the expansion of Western companies in Eastern European markets. For example, due to the Western European cheese market maturity, the strategic objective of many major players of the field was that of strengthening the position held mainly by acquiring smaller competitors and then by streamlining operations and marketing structure. However, the effects were modest, and the optimization has been achieved at the factory level rather than between companies. Exception is Lactalis, which strengthened leadership position in cheese by purchasing local brands of cheese in Italy, UK, Spain and Central and Eastern Europe.   Another factor that influenced the decision of multinationals to enter the Eastern Europe market was the cultural climate. "Unlike other emerging markets, Central and Eastern Europe has important cultural and historical connections with the consumption of dairy products. A simple comparison of per capita consumption between Eastern and Western Europe clearly shows the enormous potential of the region. "shows Tage Affertsholt, Managing Partner at 3A Business Consulting. Specialists indicated that Eastern Europe has many development opportunities, the most tempting being linked to the domestic and regional market potential, to the UHT milk and fresh , to the cheese production demanded on the local market, to the introduction of new products for the local market (drinking yogurt with fruit, for example), to the possibility of local companies acquisition, to the increase of processing capacity, storage and transport, to the possibility of developing new product lines (for the production of goat cheese or feta cheese) or implementation of modern methods of packaging and marketing.   Engagement in the primary production   Business consultants show that there are opportunities in regional markets and for the companies interested in vertical integration which would like to be involved in primary production, given that the industry is still highly fragmented, with high costs for production, collection and quality control and productivity per animal which is about 50% of the EU average. Moreover, in recent years, as reveals another study of the consulting company GFA Consulting Group, there is taking place a sector restructuring involving a growing number of large multinational companies (eg Meggle, Danone, Lactalis).   Although survey data from December 2010, the consulting company GFA Consulting Group works with business figures from 2009, the current situation concerning them is about the same, given that the global financial crisis has limited expansion and investment, even in developing countries that form the South East European region (for example, the Croatian company, Vindija, study provides a turnover of 391 million euros for 2009, and the recent data, from the company website offers a turnover average for the last 3 years of about 400 million, and the situation is repeated with other companies as well).   The Balkans, a good milking cow   In Serbia, as in Croatia, one of the trends that occur in the food industry is the expansion of holding companies operating in various sectors of the economy. The largest Serbian holding, Delta Holding, which consists of 30 companies operating in different sectors, and also present at the international level in Bosnia-Herzegovina, Montenegro and Bulgaria. The second largest Serbian conglomerate is Victoria Group, present especially in agriculture, chemicals and financial services. Besides these local conglomerates, is worth mentioning the presence of some international companies.   Danube Foods Group (DFG) for example, part of the English investment fund, Salford operates mainly in the food industry in Serbia and in the region. DFG has 15 dairy plants, including the two largest Serbian dairy factories (Imlek and Suboticka Mlekara), with a 47.4% sector market share with a turnover of over 300 million euros in 2009. Sabacka Mlekara (46 million euros turnover in 2009) is the only company in the dairy  sector ranked in the top five, held by Serbian shareholders (Farmakom MB Concern). Somboled, the dairy factory in Sombor (36 million euros in 2009), with a market share of 5.4% was acquired by dairy Croatian company, Dukat, owned by French company Lactalis Group. On the Serbian profile market is present another dairy French company, Bongrain, which owns local company Mlekoprodukt Zrenjanin (9 million euros in 2009) with a market share of 3.9%.   In Croatia, in the dairy industry there are 37 dairies, where the biggest two (Dukat and Vindija) processes more than two thirds of the total processed milk. Dukat (turnover in 2009 of 245 million euros) and Vindija (turnover in 2009 of 391 million euros) have been growing in turnover in recent years and have become major regional players with exports increasing and acquisitions of companies in neighboring countries. Amongst medium-sized factories in terms of turnover (about 40 million euros) stands Meggle. Croatian milk production reached 814 million liters in 2009, up by 65% since 2000. However, Croatia is still a net importer of dairy products, especially cheese, milk and fermented milk.   In Bosnia-Herzegovina are about 100 dairies with a total production capacity of about 2 million liters of milk / day, of which only one third is used. About 45 dairies exceed the capacity of 1,000 liters / day and 10 exceed the capacity of 100,000 liters / day. In general, these factories produce goods with low added value, but with quick sale and only a few product range such as ripened cheese varieties have higher added value. As a result, many high value-added dairy products are imported from neighboring countries or from the EU. The market leader is the brand of dairy products, Kozarska Dubica (Mlijeko) of Mlekara Kozarksa Dubica (DFG) (approximately 31 million euros turnover in 2009), followed by Meggle Eastern Europe (the German company Meggle), (about 20 million euros turnover in 2009), Sarajevska Milk (Teloptic) of Milkos (about 9 million euros turnover in 2009). Companies meet HACCP and ISO quality standards, and some are certified for the Halal production. In 2008, three dairies in Bosnia - Banja Luka, EASTMILK and Mlijekoprodukt - began operational integration with the Imlek Serbian group (the DFG, Salford Capital).   In Albania, the milk processing industry is still being in the process of modernization and refurbishment. The value added tax of 20% for all processed dairy products is considered a major obstacle to industrial development, given that only processed products are subject to this levy, farmers being exempted from paying this tax. This creates a significant difference in the price between the processed products market and the informal market. On the Albanian dairy market exists about 27 modern milk processing plants each with a processing capacity of between 10 and 40 tons / day (none of which operate at full power). Albania's largest milk processing company is Mireli. Meggle is currently the only foreign company operating in the field of milk processing on the Albanian market, Meggie Eastern Europe Ltd. officially became since August 2010, the sole shareholder of Ferla sh.pk, based in Rhogozine, one of the largest dairies in Albania. Other large dairy factories are Greal in Korca, Mireli in Kavaja, Deltadoni in Lushnja and Gjirofarma in Gjirokastra.   In Kosovo, the local milk production stands at about 240 to 260,000 tons / year. Milk is generally consumed straight from the farm gate or from the local market. Only 10-15% of the milk produced is sent to processing (about 34,000 tons). Imports totaled about 82,000 tons per year (25-30 million euros annually) and are mainly UHT milk, yogurt, butter, white cheese (feta) and yellow cheese. About 80% of these imports come from Hungary, Slovenia and Germany. Kosovo has about 26 processing units of which 18 are authorized, and only 5-6 of them can be called commercial (with an output of 5,000-40,000 liters per day). The main products are drinking milk, yogurt and white cheese. In 2003, Devolli company, Peja, started production of UHT milk Vita, which is the result of cooperation between Devolli and Tetra Pak. Dairy company Abi (Abi supermarket group component) processes about 20,000 liters of milk. Another company in the process of development is Bylmeti   In FYR Macedonia, there are about 85 dairies, mostly small or medium size and are mostly owned by foreign companies (mainly from Serbia and Croatia). Market leaders are Mlekara Bitola AD-IMB (Imlek Serbia / DFG) with the brand Bimilk (about 29 million euros turnover in 2009), Ideal Sipka a.d. from Bitola (about 13 million euros turnover) owned by Dukat/Lactalis and Zdravje Radovo from Kumanovo (about 11 million euros turnover in 2009). Other companies in the field are Beka Company Eko Shar, Bucen Kozjak (Imlek / DFG), Rudin, Laktis, and Dairy Stip. Annual production of milk in Macedonia is about 200 million liters per year.   Montenegro with a population of approximately 600,000 inhabitants is a small market, with an annual production of about 160,000 tons of milk. Only 15-20% of the total quantity of milk produced is processed. There is none foreign investor in the local dairy industry. One Italian company started production of mozzarella with a Montenegrin partner, but meanwhile this has sold its shares and exit the market. In recent years, the Montenegrin dairy sector has faced major problems due to unclear status in relation with Serbia, country which massively subsidize its agro-industrial sector.   The largest processors of the Bulgarian dairy industry are two firms owned by foreign investors: Obedinenie Mlechna Kompania (owned by Greek company Vivartia) with a market share of 19% and Danone Serdika AD with a market share of 12%. Another important foreign investment in this field is the acquisition by GED Capital Development of the dairy plant in Dobrich (northeastern Bulgaria). The rest of the market is divided between companies that have a market share of 5%, most of which are owned by local shareholders. As a comparison, the largest Bulgarian company processes a quantity of milk of about five times smaller than the largest Romanian company in this field. On the yoghurt market, Danone Serdika is the market leader with a share of about 40%. Apparently, Bulgaria is an attractive market for Greek firms in the dairy sector, due to geographic proximity and to the EU milk quota allocated to Bulgaria. French company, Lactalis recently expressed its interest in the dairy Bulgarian market.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2