Indicele preţurilor alimentelor realizat de FAO a avansat de la 155,1 puncte la 156,3 puncte în august, o creştere de sub 1%, se arată în raportul organizaţiei. În august, preţurile au scăzut cu 5,2%, cel mai pronunţat declin din ultimii şapte ani. Totuşi, indicele se situează cu 18,9% sub nivelul înregistrat în perioada similară a anului trecut şi oscilează în jurul unui minim al ultimilor şase ani datorită supraproducţiei şi cererii reduse. Creşterea din septembrie a fost determinată de majorările preţurilor zahărului şi produselor lactate, preţuri care au scăzut extrem de puternic în august. Indicele preţurilor zahărului a avansat cu 3,2% faţă de august, faţă descăderea de 10% în luna anterioară. Preţurile au urcat pe fondul temerilor legate de impactul El Nino asupra Braziliei. Indicele preţurilor pentru produsele lactate a înregistrat o creştere de 5% faţă de august, după o scădere de 9,1%, după ce fermierii din Noua Zeelandă şi-au redus producţia ca reacţie la preţurile scăzute.