Stirieye

357

Focar de rabie depistat în Argeș
MeatMilk

Autor

MeatMilk.ro

Distribuie pe

facebooktwitter
article

În comuna Izvoru din sudul județului Argeș au fost începute demersurile de depistare și vaccinare a tuturor carnasierelor domestice după ce un focar de rabie a fost depistat, informează Agerpres. Focarul a fost descoperit la vulpi, de către rerpezentanții Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Argeș. Centrul Local de Combatere a Bolilor a fost convocat pentru a dispune măsurile legale. ”Am stabilit un plan de măsuri privind combaterea focarului de rabie din Fondul Cinegetic 48 Ungheni, cu acţiuni şi termene imediate. În afara faptului că s-au instituit zone de protecţie de 3 kilometri şi zone de supraveghere de 10 kilometri, începând de astăzi se efectuează catagrafierea tuturor carnasierelor domestice şi se vor vaccina toate cele neimunizate”, a declarat Cristioan Soare, prefectul județului. Potrivit prefectului, prin măsurile luate, au fost eliminate riscurile pentru populație. "Această situaţie nu este una alarmantă, este o situaţie pe care o ţinem sub control şi toate măsurile pe care le-am luat au rolul de a evita dezvoltarea acestui focar", a precizat Soare.

Ai aflat ceva nou din acest articol?

Articolul anterior
Articolul urmator

Citește și:

Ești gata să-ți dezvolți afacerea ?

Abonează-te la newsletter-ul nostru pentru a fi la curent cu cele mai noi știri.