Acesta a mai adăugat că, în principiu, marii fermieri nu au fost și nu sunt împotriva reducerii TVA-ului la 9 %, chiar de la poarta fermei, după cum a declarat acum două zile ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, dar această scădere ar fi trebuit să fie făcută încă de anul trecut. Claudiu Frânc a argumentat: ”Din cauza condițiilor din piață, noi, toți fermierii producători de lapte din România, în ultimul an am pierdut cca 35 % din prețul fiecărui litru de lapte vândut. Ideal ar fi ca TV-ul să fie 0, pentru ca procesatorii să achiziționeze lapte-materie primă de la noi, fermierii români, nu din țări ale Uniunii Europene.” Punctul de vedere al domnului Frânc, referitor la necesitatea diminuării prețului final al produselor lactate este susținut și de alți oameni de afaceri: ”Scăderea de TVA ar trebui să se vadă în preţul de la raft, aşa cum s-a văzut şi atunci când TVA a crescut.” Declaraţia a fost făcută recent, într-o conferinţă de presă, de către Bogdan Belciu, partener Consultanţă pentru Afaceri şi Management PwC România, informează Agerpres. ''Pe zona de consum, am observat că la momentul creşterii TVA aceasta s-a văzut imediat în preţuri. Acum, la o scădere a TVA ar trebuie să vedem acest lucru în preţuri. Nişte preţuri mai mici ne-ar permite să cumpărăm mai mult şi de asemenea, mai multe lucruri de calitate. Acest lucru va depinde foarte mult dacă scăderea TVA se va vedea direct în preţul de la raft. Rămâne de văzut când se va întâmpla asta'', a spus Belciu. La rândul său, Daniel Anghel, partener Consultanţă Fiscală PwC România, a menţionat că rescrierea Codului fiscal şi Codului de procedură fiscală înseamnă paşi importanţi, iar măsurile de reduceri de taxe sunt de apreciat.