Animale omnivore, porcii pot fi alimentati cu o mare varietate de nutreturi, principalul rol fiind constituit de nutreturile concentrate. Pentru substituirea temporara a acestora, mai sunt folosite fainurile provenite din leguminoase, nutreturile verzi, suculente, oferite pana la acoperirea necesarului de hrana. Performanta productiei in ferma de porci este influentata, in mare masura, de hrana animalelor. Mai avantajoasa decat la alte specii, precum bovinele sau ovinele, conversia furajelor in carne este deosebit de economica la suine. Una dintre preocuparile principale ale specialistilor din aceasta ramura a zootehniei o reprezinta transferul substantelor nutritive din alimentatia animalului, in organismul acestuia si - mai apoi - in cel uman.

Reguli tehnologice si norme generale Tehnologia furajarii porcilor la ingrasat impune respectarea unor reguli/norme de neocolit, pentru obtinerea unor sporuri ridicate, incepand cu pregatirea si verificarea calitatii hranei, inaintea administrarii. Se vor realiza astfel sporuri mari, cu un consum mai redus de furaje la kilogramul de spor, prin marirea gradului de comestibilitate si digestibilitate. Cele mai folosite nutreturi cultivate sunt graul, porumbul, sorgul, ovazul si secara. Fermelor industriale specializate le sunt recomandate nutreturi combinate, cu continut de substante energetice si proteice, saruri minerale si vitamine, in proportie corecta. Sunt acceptate inclusiv resturi provenite de la cantine sau produse rezultate din procesarea laptelui (zer, zara). Hranirea in doua tainuri (consumate in maximum o ora fiecare) a porcilor cu o greutate de peste 50 kg evita risipa furajelor si aparitiei starii de inapetenta. Pentru eficienta consumului de masa verde, radacinoasele si bostanoasele vor reprezenta primul tain, inainte de felul doi, compus din concentrate. Practica ingrasarii porcilor evidentiaza mai multe modalitati/sisteme, diferentiate de varsta introducerii porcinelor la ingrasat, hranirea si ingrijirea aplicandu-se prin sisteme distincte de ingrasare: timpurie (pentru carne), mixta (pentru carne si grasime) sau ingrasare pentru grasime. Þinta productiei, legata de metoda ingrasarii Ingrasarea timpurie reprezinta sistemul de care beneficiaza tineretul porcin, pana la atingerea greutatii finale. Este unul dintre sistemele cele mai abordate, inregistrand un ritm rapid de crestere, un consum minim de furaje si – la final – o carne de calitate superioara. Sistemului de ingrasarea timpurie sunt expusi porcii, de la virsta de 3 luni pana la 7-8 luni, cand ajung la greutatea scontata. In acest interval de timp, furajarea se poate face cu cereale (90% din ratie) sau cu radacinoase (sfecla, cartofi) suplimentate cu concentrate. Pentru ingrasarea timpurie este recomandata izolarea in padocuri a porcilor, in intervalul dintre tainuri, vara fiind necesara scoaterea la pasune, circa doua ore zilnic. Animalele sunt grupate in loturi, fara diferente de greutate apreciabile intre indivizi, iar agitatia in grupul porcin trebuie obligatoriu limitata prin reducerea luminozitatii. Cu un spor mediu de 500 g/zi, ingrasarea poate fi corect finalizata. Hranirea este asociata, pe toata durata, cu apa (10-15 grade Celsius) la discretie. Ingrasarea mixta este sistemul intalnit frecvent in gospodariile individuale, oferind o productie de carne frageda, marmorata cu grasime. In acest sistem intra, pentru ingrasare, exemplarele in varsta de 6-7 luni si cu o greutate de sub 100 kg, hranite pana la varsta de 10-12 luni, cand ating o greutate apropiata de 150-170 kg. Perioada pregatitoare a sistemului de ingrasare mixta (50-60 zile) se diferentiaza, in functie de anotimp. Vara, porcii sunt furajati cu masa verde, la discretie, in timp ce iarna primesc radacinoase ieftine: cartofi, sfecla furajera semizaharata etc. Perioada pregatitoare este urmata de ingrasarea propriu-zisa; se introduc furaje concentrate, care asigura o carne de calitate, iar suculentele se reduc. Ingrasarea pentru grasime este un sistem aplicat exclusiv pentru valorificarea rentabila a porcinelor reformate adulte. Modalitate de ingrasare rar folosita. Alimentatie diferentiata de rolul in lantul productiv Scroafele de reproductie parcurg diferite stadii fiziologice intr-un interval scurt, motiv pentru care alimentatia acestora trebuie atent monitorizata, ca urmare a modificarilor succesive ale metabolismului. Furajarea discretionala este recomandata scroafelor lactante; aceasta depaseste deseori 7 kg nutret/zi, simultan cu asigurarea continua a consumului de apa, necesar producerii laptelui. Procesele de alimentatie si de adapare la discretie ale lactantelor este intrerupt timp de 24 de ore, pentru stoparea productiei de lapte (dieta absoluta), la intarcare. Pentru revigorare, dupa lactatie, scroafele in asteptare beneficiaza de o furajare stimulativa, necesara totodata pentru dezvoltarea foliculilor ovarieni. Scroafele vor primi, din a treia zi post-intarcare, aproximativ 3 kg nutret combinat (reteta 0-5), cu nivel de 14,5% proteina bruta. Dupa monta, in primele 30 de zile, este recomandata o mentinere a ratiei (perioada corespondenta dezvoltarii embrionare si organogenezei). Urmeaza o reducere a ratiei, pentru urmatoarele doua luni, in functie de componenta de asimilatie a metabolismului scroafei gestante, asigurand astfel nivelul necesar al energiei metabolizante. Ultimele trei saptamani de gestatie, cand fetusii iau mai mult in greutate, readuc ratia la nivel normal, prin suplimentare. Vierii de reproductie au nevoie de un echilibru constant intre statutul de reproducator si productia caracteristica, oglindita in cantitatea si calitatea materialului seminal. Vierilor adulti li se asigura un echilibru al masei corporale (supraponderabilitate), garantand, astfel, un material seminal de buna calitate. La cei tineri, se urmareste productia spermatica, simultan cu definitivarea cresterii. Furajarea insuficienta, nerationala a vierilor poate duce la modificarea negativa a calitatii spermei si a comportamentului sexual, perturband fluxul tenologic, prin indici de fertilitate redusi. Avand in vedere masa corporala si regimul folosirii la monta, este recomandat un consum zilnic mediu de 3 kg nutret combinat, in caz ca se opteaza pentru aceasta reteta de furajare. Folosirea ovazului ridica valoarea biologica, prin raporturile intre aminoacizi. Porcii la ingrasat vor fi furajati atent, aplicand tehnologiile necesare unui consum minim si ale unui spor de greutate maxim, desi alimentatia acestora este mai putin stricta decat in celelalte sectoare. Cea mai eficienta economic, ingrasarea pentru carne valorifica posibilitatea de crestere a tineretului porcin, consumator de minime ratii de hrana pentru 1 kilogram spor de greutate. Pentru porcii de carne trebuie asigurata carcase cu peste 56% tesut muscular, calitati gustative deosebite si un strat minim de grasime. Purceii sugari primesc furaje, in prima parte a vietii, doar ca supliment al laptelui matern. Este un interval in care purceii isi sporesc masa corporala de circa zece ori, pana la varsta de doua luni, intr-un un ritm accelerat de crestere. Administrarea obligatorie a colostrului, in prima saptamana de viata, alaturi de alte substante nutritive, sustine transferul de gammaglobuline purtatoare de anticorpi, operatie ce protejeaza purcelul impotriva infectiilor. Intarcarea se produce, in prezent, la varste tot mai mici, in exploatatiile industriale de crestere a porcilor intarcarea producandu-se la varsta de 4-6 saptamani. Nutreturile combinate si inlocuitorii laptelui, in prima perioada a vietii, au in compozitie laptele praf amestecat (dupa necesar) cu furaje, echipamentul enzimatic fiind adaptat hranirii cu lapte. Alimentatia tineretului, format din purcei intarcati (in varsta de 2-4 luni), urmareste realizarea de sporuri mari, indiferent daca scopul cresterii este ingrasarea sau prasila. O atentie aparte se acorda bunei dezvoltari a osaturii si musculaturii prin asigurarea necesarului sarurilor minerale si vitaminelor, rahitismul afectand uneori rasele cu mare viteza de crestere. In primele cinci zile de cresa, purceii vor incepe cu un amestec de furaj combinat similar cu cel din maternitate ajungand, la sfarsitul acestui interval, la reteta furajului pentru tineret. Furajarea dupa intarcare trebuie supravegheata zilnic, deoarece exista aparitia bolii edemelor, toxiemie datorata subdezvoltarii tractului digestiv, corelata cu o cantitate foarte mare de hrana. Neutilizarea in totalitate a substantelor nutritive si nedigerarea completa produc alergii cu edeme, urmate (in functie de localizare) de tulburari respiratorii sau neurologice. Adaptarea, din timp, a purceilor sugari la ingerarea de cantitati limitate de furaj combinat si o monitorizare atenta, dupa intarcare, inlatura pericolul aparitiei acestei toxidemii. Cantina suinelor Furajele pot fi administrate manual, in hranitori liniari. Tipul hranitorului trebuie sa minimalizeze pierderile de furaje, la circa 10%, in conditiile care aproape trei sferturi din cheltuielile unei ferme sunt reprezentate de achizitia hranei porcilor. Hranitorul pentru care se opteaza in prezent este in forma de palnie, construit din beton armat. Furajarea trebuie asociata cu necesarul biologic de apa, provenit din forarea de puturi. Consumul zilnic este de 4-6 litri/cap, in functie de varsta/greutatea porcilor. Alimentarea se asigura cu apa lipsita de incarcatura microbiana, prin intermediul adapatorilor tip suzeta (amplasate eficient in coltul boxei), cate una pentru cel mult zece porci. Un furtun de 3 toli, montat in adapost, este necesar operatiunilor de curatenie si dezinfectie. Colectarea dejectiilor se face zilnic, iar ventilatia trebuie sa fie naturala, prin cosurile de ventilatie din acoperis sau pereti. In prima perioada de ingrasare, consumul zilnic (pentru 35 de capete/serie) este de 52,5 kg/zi, iar in perioada secunda de 114 kg/zi. Livrarea porcilor se face, pe piata libera sau catre unitatile de abatorizare, la greutatea de minimum 105 kg. (De)popularea cu grasuni se face intr-o singura zi, dupa 125 de zile.