Vânzările de produse sub mărcile private ale marilor reţele de magazine au ajuns să reprezinte 14% din totalul pieţei locale de retail, în creştere cu un punct procentual faţă de anul anterior, dar clienţii sunt greu de loializat, anunță GfK. "40% din vânzări de de marcă privată sunt realizate de discounteri şi 30% de hipermarketuri. Pe măsură ce retailerii vor deschide mai multe magazine, mărcile private vor avea de câştigat", a arătat la retailArena doamna Gabriela Luca, Group Account Manager la GfK. Totuşi, datele GfK arată că 55% dintre clienţii care au cumpărat în acest an anumite mărci private nu le vor mai cumpăra şi anul viitor. Potrivit reprezentantului GfK, pentru a-şi loializa clienţii, retailerii care au mărci private trebuie să inoveze, prin adăugarea de noi categorii sau ambalaje. Ea arată însă că sunt categorii de produse, precum lactatele, alimentele de bază şi dulciurile, pe care mărcile private şi-au consolidat poziţia. De altfel, cote de piaţă peste media de 14%, care pot ajunge şi până la 40%, sunt deţinute de produse precum uleiul, smântâna, laptele, hârtia igienică şi făina, iar la polul opus, cu ponderi sub 5%, se situează pasta de dinţi, şamponul, deodorantele, detergenţii şi produsele pentru îngrijirea pielii. Toţi retailerii mari din România, precum Kaufland, Carrefour, Lidl, Auchan, Penny&XXL, Mega Image, Cora, Profi şi Billa, deţin o gamă de produse sub marcă proprie, multe dintre acestea fiind fabricate în România. Acestea sunt cu până la 20% mai ieftine decât cele de firma.