Repere

239

Grigore Horoi-Agricola: Guvernul e generos în promisiuni. Să vedem dacă și poate!

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Ne continuăm sondajul în rândul managerilor de calibru, referitor la mediul de afaceri din România, gândind aici, în primul rând, sectoarele de carne și lapte ale României. Iată ce ne-a declarat în acest sens domnul Grigore Horoi-Președinte al companiei Agricola Internațional Bacău:”Mediul de afaceri a evoluat mult în ultimii cinci ani, în special ca urmare a efortului făcut de companii în ce privește îmbunătățirea performanțelor operaționale și a celor economice într-un mediu concurențial tot mai accentuat. Schimbările legislative privind reducerea TVA, lupta anticorupție s.a.m.d. au avut o contribuție semnificativă la curățarea mediului economic de concurența neloială.Drept urmare, asistăm la un proces de consolidare a industriilor în care operăm, proces care se va accentua în anii următori.Compania pe care o reprezint, Agricola Internațional Bacău, operează facilități de producție situate într-o zonă a României nu prea dezvoltată. Mă așteptam ca echipele de guvernanți care s-au succedat la conducerea României să facă un efort rezonabil mai mare pentru a sprijini această zonă. Evident, mă refer la acele investiții în infrastructură despre care se vorbește de zor în campaniile electorale și apoi sunt complet uitate sau neperformant manageriate. De exemplu, trăiesc în aceste zile o imensă dezamăgire provocată de ratarea (încă o data!) a proiectului ”Varianta ocolitoare a Bacăului”. Cât despre promisiuni, actualul guvern este foarte generos, are planuri foarte îndrăznețe. Problema este dacă va dovedi capacitatea de a genera acele resurse care să susțină planurile anunțate. Personal, îmi doresc să reușească. Veniturile din salarii trebuie să crească, chiar dacă acest lucru înseamnă presiune foarte mare pe companii. Dar pașii în care se realizează implementarea ar trebui, poate, mai bine măsurați. Cât privește introducerea impozitului pe gospodării, în locul cotei unice de impozit pe venit, atât timp căt își propune să scoată la lumină și mai mult din economia gri, cred că poate fi o opțiune”. Amintim că Agricola Internațional Bacău este Partener al Expo-Conferinței Internaționale Meat & Milk 2017, urmând ca să își expună produsele din categoria Premium la standul pe care îl va avea amenajat în secțiunea B2B-Expo.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2