„Acest Monitor va funcționa ca o platformă online gestionată de Consiliul Concurenței în parteneriat cu GS1, pe partea tehnică, și colaborăm și cu agenția de cercetare de piață Nielsen. Retailerii vor transmite pe cale electronică prețurile la produsele selectate“, a declarat Daniela Bădilă, Directorul Diviziei de bunuri de larg consum din cadrul Consiliului Concurenței (CC). Ea a mai menționat că, până acum, majoritatea rețelelor mari de magazine (IKA) a acceptat să se implice în Monitorul prețurilor prin furnizarea datelor solicitate de CC. “Noi suntem în discuții acum cu 80% dintre marile lanțuri de retail alimentar prezente pe piață și avem convingerea că, până la urmă, toți aceștia se vor implica în proiect”, a mai spus Bădilă. Faza pilot a proiectului va viza doar magazinele din Capitală operate de marile rețele din comerțul modern, dar se vrea ca pe viitor să fie extinsă aria de acoperire. În ceea ce privește componența coșului de produse monitorizat, Daniela Bădilă a precizat că în acest moment sunt sunt luate în calcul aproximativ 70 de categorii alimentare, iar din fiecarea dintre acestea vor fi selectate 3-4 produse cu cele mai mari incidențe în consumul local, inclusiv mărci proprii ale retailerilor, notează Progresiv.