Tehnologii

284

Hochland sărbătorește 25 de ani în România printr-o nouă campanie de comunicare

autor

MeetMilk.ro

distribuie

(Comunicat) La aniversarea a 25 de ani de existență a produselor sale pe piața din România, Hochland se reinventează și lansează o campanie de comunicare de brand prin care își redefinește universul și ilustrează o nouă stare de spirit.   Pe parcursul acestor ani, Hochland a devenit cea mai cunoscută și mai cumpărată marcă de brânzeturi. Aniversarea marchează un moment important și în comunicarea brandului, care evoluează către următoarea etapă și adoptă o nouă stare de spirit, redefinind universul Hochland – acesta devine un loc în care „Totul în jur e poezie curată, care abia așteaptă să fie gustată!”   Noua campanie de comunicare de brand pornește de la premisa că mâncarea – prin gust, diversitate și prin faptul că o împărțim cu cei dragi – se numără printre micile bucurii de zi cu zi. Astfel, îndemnul pe care Hochland îl adresează consumatorilor este să redescopere magia fiecărei zile, să vadă jumătatea plină a paharului și să se bucure de frumusețea lucrurilor simple întâlnite la tot pasul. În fond, “Magia e pretutindeni. Trebuie doar să o vedem”.   Magia din fiecare zi este ilustrată prin intermediul poeziei și prin desenele care se suprapun realității pentru a marca și a scoate în evidență momentele speciale.   „Ne dorim ca prin această campanie să îi inspirăm pe oameni să redescopere magia lucrurilor simple și bucuriile de zi cu zi, care reușesc să ne facă viața mai plină și mai frumoasă. Printre acestea se numără și produsele din portofoliul nostru, care de 25 de ani sunt ingrediente care au superputerea de a aduce magie în bucatele și viețile consumatorilor Hochland”, a declarat Andreea Marincescu (Director de Marketing Hochland România).   Campania Hochland include acțiuni de comunicare externă și internă, promovare prin TV, media, PR și prin intermediul canalelor social media. Echipa care a conceput-o și care lucrează la implementarea ei este formată din profesioniști Hochland România, Brand Architects și din cadrul agențiilor Leo Burnett, Starcom, MSL The Practice și Interactions.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2