„Planul de dezvoltare şi creştere a companiei include noi parteneriate în Europa şi SUA până în 2017. În acest an am continuat investiţiile în producţie şi în spaţii de depozitare’’, au declarat pentru ZF Transilvania reprezentanţii companiei Modpack System. Modpack System, specializată pe servicii de ambalare industrială, este o firmă înfiinţată în 2007 la Ploieşti cu capital în întregime românesc şi are ambiţia să devină un cap de pod al businessului românesc și în Cehia, în condiţiile în care amprenta oamenilor de afaceri români este slabă acolo. În România firma are aproximativ 80 de angajaţi şi ţinteşte pentru acest an o cifră de afaceri de trei milioane de euro. Planurile pentru Cehia, unde Modpack este prezentă de doi ani pe cont propriu, iar din august 2014, printr-un parteneriat cu o firmă locală şi o investiţie „substanţială“. Dar de ce Cehia? „Am ales Cehia deoarece economia acestei ţări este orientată către exportul masiv în Uniunea Europeana şi în special către Germania. De asemenea, economia cehă este una dintre cele mai performante din Europa Centrală. Cehia s-a dovedit a fi unul dintre cele mai prospere state postcomuniste, cu creşteri economice de peste 6% anual în cei trei ani de dinaintea izbucnirii recentei crize economice“, spune într-un interviu acordat ZF Valentin Mălăescu, directorul general al Modpack System.