„Trebuie să înţelegem următoarea chestie: avem trei găleţi cu lapte – una e plină jumătate, alta un sfert, iar a treia tot un sfert. Ca să mergi mai departe şi mai comod, pui tot laptele într-o singură găleată. Deci, în momentul în care ai trei capacităţi de producţie, este normal să muţi producţia într-o singură capacitate, ca să reduci costurile, să poţi fi competitiv în continuare pe piaţă.” (Dorin Cojocaru, preşedinte al APRIL)   Regulile comerciale, asociate (ne)încrederii de sine Piaţa laptelui. O zonă concurenţială în care s-a negociat(?) întotdeauna „la baionetă”, şi asta pentru că, în timp, a existat permanent pericolul unui adevărat monopol, transpus de marii producători. Uniunea Europeană şi-a arătat muşchii prin impunerea limitării producţiei, de pe un tărâm sau altul, însă cariera „cotelor de lapte” va fi ridicată, din 1 martie 2015. Cât de mult va fi oare afectat mersul trenului pe această linie. Vor fi călătorii-producători mulţumiţi de confortul oferit sau vor fi înghesuiţi în locomotiva cu aburi, întru alimentarea cu cărbuni a unei vechi mocăniţe. România, ţară care nu produce măcar la nivelul stabilit, se află într-o situaţie faţă de care orizontul firescului pare tot mai îndepărtat. Sectorul laptelui se arată ca un sistem cu mulţi producători mărunţi şi cu organizare ce scârţâie puternic, iar vânzările directe par să atragă tot mai mulţi producători. Domnul Dorin Cojocaru, preşedintele APRIL ne prezintă situaţia la rece a laptelui pe care îl dorim cald: „Ţara noastră, cu 1.360.000 de vaci, ar fi putut asigura necesarul pieţei cu mult peste cota de lapte acordată României, dar 80% din aceste vaci se găsesc în gospodăriile populaţiei, iar 60% din laptele produs în România este pentru autoconsum, deci nu intră în circuitul comercial sau în circuitul de procesare. În situaţia asta, din cota României de 1.200.000 de tone se realizează doar 75-80%, restul reprezentând lapte materie primă importată”. Şi în industria laptelui, regula de bază a tranzacţiilor comerciale, cererea şi oferta, funcţionează la fel de agale ca în celelalte segmente comerciale: „În relaţiile comerciale există contracte, dar nimeni nu vorbeşte despre infrastructura precară, de costurile de colectare, de dispersarea largă şi foarte vastă a fermelor. Într-un fel se face colectarea în sudul ţării, unde avem ferme mari, altfel se face în zona submontană sau în nordul Moldovei. Trebuia să existe o politică agricolă, o viziune, o proiecţie, încă de acum zece ani, fiindcă ne vom întâlni cu această lichidare a cotelor în 2015. Trebuie să avem mai multă încredere în noi: ne asociem, dar trebuie să urmărim întreaga filieră, pentru că o dată la doi ani (vă reamintesc, în 2009 criza europeană a laptelui a afectat şi România) se iveşte un eveniment demn de menţionat, primăvara lui 2012 este şi primăvara de acum. O dată la doi ani, de la producătorul de furaje, fermier, procesator, comerciant apar modificări şi variaţii pe întreaga filieră. Deci trebuie să ascultăm experţii în acest domeniu (fermieri, procesatori, analişti de piaţă, referindu-mă şi la cei de la Ministerul Agriculturii). Piaţa laptelui este foarte volatilă; în decembrie aveam un preţ foarte bun la lapte materie primă (ferma de vaci era profitabilă), dar dacă nu ştim să integrăm acest mecanism al pieţei laptelui, vom fi anihilaţi de produsele finite venite din comunitatea europeană, iar fermierul va fi decimat prin laptele materie primă, care vine cu cisterna din ţările Uniunii Europene”, a subliniat preşedintele APRIL. E de înţeles astfel că producţia „fără număr” acordat statelor comunitare, din 2015 impune ca fiecare ţară fie pregătită vizavi de costurile greu digerabile din Ungaria, Danemarca sau Germania, spaţii geografice în care laptele are un cost final mai mic existând riscul, pentru România, a „abonamentului la import”. E drept, criza din 2009 a dus la dispariţia a o treime din producătorii de lapte. A fost o perioadă destul de agitată şi tot pe atunci s-a decis dispariţia cotelor de lapte. Mărite de la Bruxelles cu câte un procent pe an, urmând să se renunţe la acestea. Ţări ca România nu au avut prea multe de spus, la momentul negocierii dispariţiei cotelor de lapte; nu au avut prea mult de ales, ştiau sigur că în 2015 va începe o perioadă din care numai competitivitatea şi proiectele integrate va ameliora situaţia deloc plăcută din industria lactatelor. Reprezentanţa României de la Bruxelles încearcă totuşi adesea să obţină ceva pentru 2015. Cu toate acestea, există destule scenarii pozitive, conform cărora pieţele emergente (ex. China sau India) ar putea absorbi surplusul de produse lactate, fără ca aceste scenarii să ia locul pesimismului, conform cărora producţia crescută brusc la nivel european ar putea să ducă la o scădere abruptă a preţurilor. Oare înseamnă asta invadarea României cu produse din alte state? „Problema principală este costul de producţie, atât în fermă cât şi la procesare. În România, aste e problema principală. Oricât de mult lapte am avea (puţin, mult), oricât de mare sau mică ar fi oferta, noi nu putem fi competitivi pe celelalte pieţe. Că e China, Europa sau nordul Africii... noi avem costuri de producţie ridicate. Aici, vin şi amintesc: utilităţi, materii prime, tot felul de taxe şi impozite. Singurul lucru bun pe care l-a făcut Europa, a fost să permită mai multă flexibilitate noului PNDR, a fondurilor, adică să aplici nişte măsuri personalizate pe fiecare ţară”, este de părere Dorin Cojocaru.De la Bruxelles se vede în aceeaşi notă La rândul său, comisarul european Dacian Cioloş atrăgea atenţia că eliminarea cotelor de lapte din Uniunea Europeană, începând cu anul 2015, ar putea avea un impact negativ în zonele în care acest sector este fragil. De la Bruxelles, comisarul european a atras de nenumărate ori atenţia că şi fermierii români riscă să piardă pe piaţa laptelui, cu rigori mult mai dure, dacă autorităţile nu vor lua măsuri în viitorul apropiat. Dacian Cioloş opina la începutul toamnei că situaţiile pot fi foarte diverse, iar instrumentele aflate la dispoziţia instituţiilor Uniunii Europene trebuie să răspundă tuturor. În privinţa României, acesta considera că situaţiile apreciază că nu eliminarea cotelor reprezintă problema principală. „România nu utilizează aproape nici jumătate din cota de lapte care i-a fost alocată. Deci, în România nu eliminarea cotelor de lapte este problema directă. Poate să fie o problemă indirectă, în sensul că, eliminând cotele de lapte, poate să existe producţie care să vină din afara României şi să concureze producţia din România”, adăuga Dacian Cioloş. Comisarul pentru agricultură era de părere că România are nevoie de un proces mai rapid de organizare şi restructurare în domeniu, iar noua politică agricolă comună oferă deja instrumentele necesare. Un subprogram dă semne în sector După atâtea săgeţi primite în plin de industria laptelui, raze fragile se arată totuşi spre acest sector dinspre Ministerul Agriculturii, care îşi asumă, la sfârşit de toamnă, accentul pe un subprogram dedicat acestei ramuri, pregătind-o temeinic pentru viitorul apropiat: 2014-2020. Oficialii guvernamentali asigură pe cei implicaţi în industria lactatelor că vor pune în practică proiectele integrate: producţie, procesare, distribuţie, în toate localităţile unde producţia de lapte îşi găseşte loc. Totodată. Reprezentanţii Ministerului Agriculturii îşi asumă perspectiva acelor proiecte consolidate, fie că e vorba de cooperative agricole, asociaţii de fermieri sau fermieri individuali, care au, lângă unitatea de producţie, unităţi mici de procesare, mici centre de colectare sau depozite. Susţinând indirect concluziile exprimate de comisarul european Dacian Cioloş, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a ţinut să asigure personal, în 27 august 2014, că fermele de vaci de lapte ar putea fi sprijinite financiar, în perioada 2014-2020, printr-un subprogram special, considerând acest sector drept o provocare pentru România: „În anul 2015, vor fi eliminate cotele de lapte, iar provocarea pe care o are România ar putea fi chiar pe acest sector, pentru că va fi o competiţie foarte puternică pe importurile de lapte. Şi în momentul de faţă, foarte multe întreprinderi din Transilvania importă, din păcate, lapte din Ungaria, pentru că nu există suficient lapte care să corespundă calitativ. Şi cred că ar trebui să intervenim cu un subprogram pe acest sector”, a declarat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin. Acesta a mai spus că, deocamdată, nu s-a stabilit cum se va aloca acest sprijin, dar a menţionat că, în toamna acestui an, vor fi prezentate toate schemele de finanţare pentru 2014-2020, în acord cu Politica Agricolă Comună: „Cred că, în urma negocierilor care au avut loc la nivelul Consiliului, unde comisarul european Dacian Cioloş a fost extrem de activ, am putut obţine câteva lucruri bune. Am reuşit să obţinem suplimentarea cu fonduri de tranziţie pentru fermieri, altfel aceştia rămâneau la un nivel mai mic decât cel din alte state membre. De asemenea, am obţinut avantaje pe componenta tinerilor fermieri, pe care îi vom ajuta să îşi deschidă afaceri în mediul rural”, a menţionat ministrul Agriculturii. Acesta s-a arătat convins că, în 2015, agricultorii din România vor beneficia de un sprijin aparte, mizând pe stimularea fermelor de familie şi a fermelor medii. În opinia sa plăţile vor creşte până în 2020, eliminând totodată pârghiile negre ale nefuncţionalităţii sistemului. La nivelul MADR, „se pune accent pe lapte pentru că este un pariu pe care îl avem cu celelalte state şi care va începe din 2015, dar trebuie să demarăm pregătirile, din 2014”, a subliniat Daniel Constantin. El a mai spus că, pe această linie, mai există un program dedicat zonelor montane, în care statul va sprijini toate proiectele integrate de dezvoltare, îndeosebi în zone greu accesibile, dar cu potenţial bogat din punct de vedere agricol, al mediului şi cultural. În acelaşi timp, fermierii, în marea lor majoritate, sunt conştienţi că şocul exponenţial aşteptat în 2015 poate fi contracarat prin organizare şi asociere în structuri care să poată oferi echilibru economic întregului lanţ productiv: de la fermă până la veriga valorificării finale. Ca aceste instrumente să funcţioneze, este nevoie de transparenţă şi o analiză aprofundată, acest lucru presupunând implicarea sectorului, la nivel regional şi naţional. Trebuie, de asemenea, scoase în evidenţă modalităţi fezabile din punct de vedere tehnic, economic, bugetar şi politic.