La Călugăreni, am ajuns prima oară prin clasa a opta, asta era prin 1974, pe toamnă. Ne dusese acolo pentru o oră de istorie pe viu, excepționala profesoară pe care am avut-o, doamna Maria Negruzzi. Da, era stirpe din acel neam de frunte al românilor, Dumnezeu să o țină de-a dreapta Lui, că pe mulți proști ne-a deșteptat în timpul minunatelor ei ore. De-aia fac eu apel mereu la istorie, că am de unde ști, ca să vă argumentez dumneavoastră unele opinii, că, vorba aia, dacă nu învățăm din istorie, ne ajung din urmă necazuri la care nici nu gândim; doar vedeți ce se întâmplă zilele-astea! Acum, că istoria învățată atunci s-a completat cu informații mai proaspete și mai curățate de propagandă, și știu că Mihai Unificatorul nu prea a câștigat bătălia din mlaștinile Călugărenilor, ci a cam remizat cu turcii, e una. Dar, sigur, multă jale a fost la vremea aia, pe turcaleți! Însă, tot istoria ne învață că, după 90, acolo s-a deschis temporarul târg de porci. Și, tot istoria recentă, dar și poliția, dimpreună cu ANSVSA-ul, ne-au învățat că la târgul ăla se făcea evaziune la greu, ba chiar, guițătorii vânduți de ”fermierii” giugiuveni, sau de unde-or mai fi fost ei, nu prea erau în regulă, pentru că țăranii nu prea chemau veterinarul să, vorba aia, știți dumneavoastră ce. Așadar, jalea nu mai era la turci. Oricum, ei erau doar în trecere prin Călugăreni, spre tarabele din Colentina, lângă alea ale chinezilor de la Europa. Dar era pe capul celor care aveau neșansa să cumpere porci cu cine știe ce boli. Acum, jalea e pe capul pseudo-fermierilor, pentru că autoritățile au închis târgul. Foarte bine au făcut! Comerțul cu carne trebuie făcut în condițiile legii, aici nu încape discuție. Dar comersanții tot intră-n oborul temporar, cu speranța de a mai găsi câte un fraier, căruia să-i vândă porci. Alții, s-au șmecherit, vând pe net. Unii o fac corect, au animalele verificate de veterinar, au documente, dau până și chitanță! Dar restul!? Oare, la cât s-o ridica evaziunea din această perioadă premergătoare sărbătorilor de iarnă? Poate ne va răspunde poliția care, dimpreună cu ANSVSA-ul ar trebui să vadă cam cum se face și comerțul ăsta de pe net. De vizat anunțurile cu ”Vând porci”, e plin goagălu’ de ele!