262
Participând și la ediția din acest an a târgului Indagra Food, Agricola Internațional Bacău își prezintă la standul din Pavilionul central ultimele noutăți. Desigur, în prim-plan se află ”Ouăle inimoase” și ”Ouăle ochiase”, mai precis, ouăle cu luteină și cele cu Omega 3, anunțate de revista noastră anterior ca fiind, practic, o premieră în domeniu, succes al specialiștilor de la Avicola Lumina, aflată în grupul băcăuan, Însă, desigur, oferta Agricola este mult mai cuprinzătoare, vorbind aici despre produsele care se diferențiază, mai precis, despre ”Puiul fericit”, Salamul de Sibiu (segment pe care Agricola este lider de necontestat al pieței), însă și produsele ready-meal furnizate de Europrod, companie despre care doamna Carmen Gavrilescu a declarat pentru revista Meat.Milk. că se află într-o creștere spectaculoasă, în ultima perioadă. Peste toate, însă, doamna Gavrilescu a informat despre ultimul succes de prestigiu internațional al companiei: Decernarea la Varșovia a premiului Gold Medal Award, pentru salamul Levant, un produs de excepție, de inspirație mediteraneeană care conține bucăți mari de carne, însă, adaptat gusturilor consumatorilor români. Referindu-se și la activitatea Asociației producătorilor de Salam de Sibiu, pe care o conduce din postura de Președinte, doamna Carmen Gavrilescu a declarat că, recent, beneficiind de fondurile europene destinate promovării, Asociația va începe o campanie de informare în țările din Uniunea Europeană și nu numai, în care consumatorii de pe piețele internaționale vor afla despre calitatea Salamului de Sibiu produs în România și care se bucură de certificaea europeană IGP. Practic, a subliniat doamna Gavrilescu, aceasta este prima inițiativă de acest gen a unui grup de producători români, inițiativă pe care revista noastră o salută, urându-i succes, dar neomițând să felicite Agricola Internațional Bacău pentru întreaga activitate!