Proiectarea unui adăpost destinat creşterii ovinelor pentru carne trebuie să ţină cont îndeosebi de fluxurile tehnologice şi de supravegherea (respectiv, rutina) activităţilor de lucru. Facilitarea accesului animalelor la spaţiile impuse de deplasarea cotidiană, trebuie să simplifice efortul lor excesiv. Toate acestea, fără să fie omise condiţiile optime necesare lucrătorilor din fermă. Adoptarea stabulaţieiRumegătoare cu caracter conservator puternic, ovinele folosesc stereotip, în deplasarea (de) la păşune, acelaşi traseu. Chiar dacă uneori este lung şi ocolitor. În România şi în alte ţări cu climă temperat continentală, aceste animale sunt întreţinute, între lunile octombrie şi mai, în condiţii de stabulaţie. Cele câteva rase importante, destinate cu precădere producţiei de carne (Suffolk, Southdown, Berrichonne du Cher, Schswaezkopf, Charmoise sau Texel), dau un randament mai ridicat când sunt crescute în sistem stabulativ. Manipularea lor, prin hrănire, adăpare şi întreţinere fizică, se face îndeosebi prin acceptarea comportamentului “impus” de animale. În mare măsură, comportamentul nutriţional al ovinelor crescute în stabulaţie este diferit, comparativ cu întreţinerea pe păşune, îndeosebi prin modul şi timpul (mai scurt) alocat furajării şi adăpării. Programul de furajare adoptat de fiecare fermă în parte influenţează, în mare măsură, comportamentul nutriţional al ovinelor. Cele mai importante perioade de furajare al indivizilor întreţinuţi în stabulaţie sunt punctate dimineaţa, în ultima parte a după-amiezii şi la începutul nopţii. Douăsprezece ore pe zi reprezintă intervalul pe care oile crescute în saivane îl petrec în poziţie decubit, rumegând, odihnindu-se şi dormind, înregistrând astfel cea mai lungă perioadă de rumegare în a doua jumătate a nopţii. Pentru manipularea oilor (animale de turmă/grup) este însă necesară alipirea unui spaţiu special, la orice tip de adăpost. Anexa trebuie proiectată în mod eficient, putând fi plasată în adăpost. În acest fel, ţarcul poate să contribuie, pe lângă triere, la adunare şi îngrijire, la economisirea efortului şi timpului destinat procedurilor practice veterinare şi a gestionării activităţii. Manipularea, asociată adăpostului şi comportamentului animal Ţarcul este asociat cu orice îngrădire banală de către neprofesionişti, dar este foarte important în practica creşterii ovinelor. Rolul său principal, este acela de a oferi spaţiu adecvat cântăririi, controlului parazitologic, înregistrării indicilor corporali, vaccinării, tunderii, încărcării şi descărcării pentru transport sau ataşării crotaliilor la ureche. La monitorizarea atentă a ovinelor, fără a fi separate de grup, contribuie inclusiv compartimentarea corespunzătoare a ţarcului. Nu avem de-a face cu o simplă îngrădire întru strângerea oilor; ţarcul este compus dintr-o zonă de dedicată odihnei şi un culoar pe marginea căruia se află cuşete, necesare selecţiei şi unor operaţiuni de igienizare a animalelor. Culoarul de manipulare a ovinelor sau boxele de preselecţie pot fi folosite pentru tratamentele aplicate. Trebuie însă urmărit cu atenţie comportamentul animalelor, pentru a evita posibila apariţie a problemelor specifice trecerii prin structurile de manipulare. Pentru aceasta, este necesară supravegherea conducerii ovinelor spre spaţiile deschise, dirijate una după alta, deoarece acestea riscă să se îndepărteze uşor de oameni, câini sau clădiri. Urmând mereu aceeaşi direcţie, ovinele se mişcă mai rapid în acel spaţiu, oprindu-se totuşi brusc dacă văd un individ ce se deplasează în altă direcţie. La fel de repede se deplasează într-un spaţiu lung şi îngust, spre deosebire de un spaţiu pătrat. Trebuie remarcat că tineretul începător, aflat în urma unei oi adulte, se deplasează mai uşor decât oaia cunoscătoare a traseului. Toate aceste atribute ale comportamentului animalelor în ţarc sunt strâns legate de necesitatea unor condiţii, precum: pereţii închişi ai culoarului de trecere şi neamplasarea ieşirii lângă o construcţie sau un zid. De asemenea, pentru a preveni întoarcerea sau înghesuirea ovinelor, culoarul trebuie să fie îngust, deplasarea fiind mai lejeră printr-un culoar curbat şi în culoare cu deschidere superioară mai mare. Îndepărtarea de culoar a animalelor din boxele de preselecţie poate fi evitată facilitând trecerea acestora din ocol, prin existenţa unor pereţi laterali fără spaţii deschise. Stabilirea spaţiului de amplasament pentru ţarc trebuie să ţină cont de necesitatea unei poziţii centrale faţă de zonele de păşunat şi faţă de adăpostul ovinelor. Se va opta pentru o suprafaţă situată departe de cursul vreunei ape, bine drenată, evitând astfel iminenta poluare a mediului. Includerea în circuitul de exploatare a băilor antiscabioase trebuie asociată existenţei unei suprafeţe betonate la ieşirea ovinelor din baie, cu o înclinaţie de 2% înspre baie, putând fi colectat surplusul de soluţie prelinsă de pe corpul animalelor. În acelaşi timp, o parte din adăpost este destinată întrebuinţărilor multiple, cum ar fi: stocarea echipamentului, depozitarea pentru perioade scurte a furajelor, spaţii destinate lucrătorilor sau suplimentarea numărului de boxe. Tot în acest spaţiu multifuncţional, care trebuie să faciliteze accesul utilajelor, poate fi amenajat un răscol pentru tunderea animalelor, deparazitarea internă, tăierea ongloanelor, triere sau vaccinare. Echipamentelor necesare oricărei exploataţii, pentru îngrijirea ovinelor, li se acordă o atenţie deosebită. Efectuată cu grijă, tăierea ongloanelor necesită foarfece, cleşti şi cuţite speciale, iar pentru dezinfectarea ongloanelor după tăiere este necesar un bazin cu soluţie dezinfectantă. Pentru ovinele care impun îmbăiere, se foloseşte curent câte un bazin din ciment, la nivelul solului sau se apelează la tuneluri speciale destinate îmbăierii. Dintre echipamente, nu pot lipsi cântarele pentru furaje şi animale, alături de cântarele speciale pentru lână. Adăpostul va fi dotat, de asemenea, cu echipamente de tundere speciale, dacă tunderea ovinelor nu este făcută de un profesionist. În acelaşi timp, pentru marcarea animalelor este binevenită amenajarea unor spaţii speciale. Recomandate (nu obligatorii), dar din ce în ce mai prezente, îndeosebi în exploataţiile mari şi mijlocii, sunt aparatele de ecografie, necesare confirmării gestaţiei oilor şi numărului de fetuşi.