Tehnologii

199

Marcel Bogdan Pandelică: Responsabilizarea procesatorului face diferența la raft

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Într-un final, opinia consumatorilor despre un produs sau altul este cel mai important factor în succesul unei afaceri; cu atât mai mult al unei afaceri cu produse alimentare și, cu atât mai important în afacerile cu produse din carne. Pe de altă parte, activitatea de supraveghere a agenților economici este esențială, iar respectarea legislației este obligatorie. Dar, cum se vede piața cărnii din România, din perspectiva consumatorilor și a ANPC? O imagine de ansamblu ne oferă domnul Marcel Bogdan Pandelică, în interviul de față.Fabrica de Carne: Domnule Președinte Bogdan Marcel Pandelică, în ce măsură se asigură protectia reală a consumatorului român față de media europeană?Marcel Bogdan Pandelică:  Consumatorul român este consumator european. Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, prin atribuțiile pe care le are, participă, împreună cu alte instituții abilitate, precum și cu organismele neguvernamentale ale consumatorilor, la elaborarea strategiei în domeniul protecției consumatorilor, asigurând corelarea acesteia cu cea existentă în Uniunea Europeană.   O altă atribuție pe care ANPC o are este aceea de a asigura armonizarea cadrului legislativ național cu reglementările din Uniunea Europeană,  în domeniul protecției consumatorilor. ANPC propune Guvernului spre adoptare și avizează proiecte de acte normative în domeniul protecției consumatorilor, cu privire la fabricarea, ambalarea, etichetarea, conservarea, depozitarea, transportul, importul, comercializarea produselor, prestarea serviciilor, astfel încât acestea să nu pună în pericol viața, sănătatea sau securitatea consumatorilor ori să afecteze drepturile și interesele lor legitime. O altă preocupare, regăsită, atât în agenda consumatorului european, cât și a noastră, este  abordarea nevoilor specifice ale consumatorilor vulnerabili.   Îndreptați spre acțiuneFDC: Este consumatorul român informat, în privința drepturilor pe care le are?MBP:De la an la an, consumatorii români se dovedesc a fi din ce în ce mai informați, în ceea ce privește drepturile lor. Atitudinea consumatorilor este una îndreptată spre acțiune, nu numai spre conștientizarea drepturilor. Este esențial să ne cunoaștem drepturile și să le aplicăm în viața reală. Încrederea consumatorilor în ANPC a crescut constant. Ne dorim ca această încredere să fie consolidată. O comunicare permanentă și eficientă cu operatorii economici duce la înțelegerea corectă a legislației, precum și  la modalitatea de aplicare benefică, atât consumatorilor, cât și operatorilor economici.FDC: În ce măsură credeți că a conștientizat consumatorul român drepturile pe care le are?MBP: Consumatorii români au nevoie de informatii clare, precise. Preocuparea acestora în domeniile de interes, fie că vorbim despre achizițiile de produse, alimentare sau nealimentare, fie că vorbim despre prestarea de servicii, se dovedește a fi una constantă, temeinică, determinată spre acțiune. Nu de puține ori, consumatorii ne semnalează prin demersurile făcute diverse aspecte care devin tematici de control la nivel local sau la nivel național.   Numărul mare al reclamațiilor, precum și diversitatea domeniilor reclamate, denotă faptul  că există o conștientizare a drepturilor pe care le au consumatorii, dar și o dorință de a acționa în consecință. O responsabilizare a operatorilor economici în respectarea prevederilor legale, un dialog permanent între autoritățile de control responsabile în supravegherea pieței, dezbateri și propuneri venite din partea asociatiilor profesionale, care sa vina in intampinarea consumatorilor, implicarea asociațiilor de consumatori,   toate acestea sunt elemente esențiale ale unei economii de piață viabile, consolidate, de care avem cu toții nevoie. Din experiența altor state care au o economie de piață de tradiție, acestea sunt elemente ale normalității. Atitudinea deschisă și permanent orientată către consumatori duc la fidelizarea acestora și la satisfacerea nevoilor clienților, asigurând totodată și un nivel ridicat al protecției consumatorilor. Pe de altă parte, operatorii economici își câștigă încrederea consumatorilor, precum și constanța veniturilor.   FDC: Cum este ancorată activitatea ANPC la activitatea din domeniu, la nivelul Uniunii Europene și care au fost propunerile României din ultima perioadă, referitoare la sectorul de carne?MBP: De-a lungul timpului, prin atribuțiile pe care le are, ANPC  a participat la propunerea și avizarea diferitelor acte legislative. Există inițiative luate de alte state, fie că vorbim de transpunerea  sau armonizarea unor directive, fie că vorbim de elaborarea unor acte normative, iar ANPC participă la numeroase demersuri.  Dezbaterile actuale din spațiul public au adus în discuție, în principiu, nevoia noastră a tuturor de a fi responsabili, de a respecta legislația, regulile în general, dar și nevoia de a avea informațiile necesare.   Fie că vorbim despre datele înscrise pe etichetă, fie că vorbim de ingrediente, cantitatea netă, alergeni, date de identificare, toate acestea sunt aspecte pe care ANPC le urmărește în informarea consumatorilor prin etichetare. Există opinii conform cărora consumatorii au încredere în produsele autohtone și își doresc să consume aceste produse, mai ales în sezon. Au existat de-a lungul timpului inițiative legislative care să vină în sprijinul dorințelor consumatorilor de a regăsi în marile magazine standuri ale producătorilor locali, fără a aduce atingere sau a crea dezechilibre față de celelalte produse. În sprijinul informării consumatorilor, este nevoie de a preciza cât mai clar și accesibil informații legate de proveniența ingredientelor, a precizării cât mai clare a originii materiilor prime folosite, în acord cu prevederile legale naționale și europene.   Dialogul este vitalFDC: Cum colaborați cu europarlamentarii români care promovează inițiative privind protecția consumatorilor?MBP: ANPC este o instituție deschisă colaborării oricaror initiațive care să vină în sprijinul consumatorilor. Multitudinea domeniilor pe care ANPC le are face ca noi să primim diverse solicitări pentru a fi identificate modalitățile cele mai eficiente și benefice pentru consumatori. Cred că dialogul permanent cu toți cei implicați, fie că vorbim despre cei care au inițiative legislative, despre cei care urmăresc modalitățile de aplicare a legislației, cei care aplică legislația, sau despre consumatori, este vital. Permanentizarea comunicării și identificarea soluțiilor pot regla piața.FDC: Cum decurge colaborarea pe linie de educare și prevenție cu procesatorii și care sunt principalele acțiuni de informare a acestora?MBP: Dupa cum bine știți, complementar activității de control și supraveghere a pieței, ANPC are și atribuții de a consilia operatorii economici. Există un schimb constant de opinii cu operatorii economici prin care ANPC identifică modalitățile de aplicare a legislației, astfel încât, drepturile consumatorilor să fie respectate. Există nenumărate acțiuni la care ANPC a participat și participă, si prin care, alături de asociațiile profesionale, informăm consumatorii în legătură cu drepturile pe care aceștia le au.   FDC: Cum decurge colaborarea cu ANSVSA și Ministerul de Interne?MBP: Compețentele, atribuțiile fiecărei instituții de control sunt stabilite foarte clar, astfel încât să existe culoare de control clar delimitate, să nu existe suprapuneri de competente.  Totodată, există o complementaritate a acestora, dar și un echilibru al rolului fiecărei instituții, astfel încât, în funcție de domeniul reclamat și controlat, să existe o imagine de ansamblu, dar și un raport echilibratat între autoritățile de control, în relația cu operatorii economici. Există protocoale de colaborare cu toate instituțiile de control, protocoale pe care le actualizăm constant, pentru a putea preîntâmpina diverse situații care țin de “inventivitatea” unor comercianți care încearcă să eludeze legea. Numai o colaborare între instituțiile de control poate proteja complet cetățeanul. Acesta este rolul Statului, al tuturor instuțiilor care trebuie să slujească cetățeanul.   FDC: Ce mesaj transmiteți companiilor din sectorul cărnii?MBP: Din datele celor mai recente studii, consumul de carne din țara noastră este sub media consumului din Uniunea Europeană. Cerere există atât pentru consumul de carne, cât și pentru o anume tendință de a consuma produse autohtone.  Mesajul ANPC pentru aceasta industrie, ca și pentru orice alt domeniu, este unul singur: responsabilitate și responsabilizare. Responsabilitatea operatorilor economici, atunci când pun în aplicare prevederile legale pe tot parcursul, de la producător, importator, distribuitor, comerciant, până la consumatorul final; responsabilitatea este principalul element care face diferența în alegerile consumatorilor. Responsabilizarea operatorilor economici prin creștera autocontrolului, în completarea controlului autorităților vine să consolideze încrederea pe care o au consumatorii în produsele și serviciile oferite.   Marcel Bogdan PandelicaPresedinte ANPCAbsolvent al Institutului Politehnic din București, domnul Marcel Bogdan Pandelică a urmat ulterior cursurile de Administrație Publică ale Universității din Salonic și cele de Administrarea Afacerilor și Administrație Publică-Paris. Totodată, este posesorul unui Master-Certificate Public Relations Skills in action-USA 2016.În cariera sa, domnul Marcel Bogdan Pandelică a reprezentat România în diferite instituții internaționale de prestigiu, activând și în funcții de conducere la companii de renume. După ce a fost numit Secretar de Stat în Ministerul Economiei, pe probleme de Comerț Exterior, în cursul anului trecut a fost numit Președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului.2015, în date statistice ANPC -În anul 2015 au fost efectuate 4.620 de controale la supermarketuri și hypermarketuri și au fost încheiate 1.607 procese verbale de constatare a contravenției.- ANPC a desfășurat 56 controale tematice la nivel național, respectiv 30 controale în domeniul produselor și serviciilor alimentare (54%), 26 controale în domeniul produselor și servicii nealimentare (46%). Pe lângă aceste controale au fost efectuate și controalele la nivel local (regional sau/și județean), controale în cadrul comandamentelor de vară și iarnă, cercetarea reclamațiilor primite de la consumatori, precum și extinderea controalelor în urma abaterilor constatate.-Au fost verificați peste 41.788 operatori economici, din care au fost sancționați 25.000 operatori economici, valoarea amenzilor fiind de 47,4 milionae lei, iar valoarea produselor neconforme, pentru care a fost dispusă măsura de oprire de la comercializare, a fost de 7,72 milioane lei.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2