126

Măsurile compensatorii, administrate tot de APIA

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Funcţionalităţile pentru măsurile compensatorii pe suprafaţă vor fi implementate în continuare de APIA, astfel încât efectuarea plăţilor să poată fi asigurată în cel mai scurt timp posibil, chiar dacă nu există obligativitatea efectuării acestora până la termenul de 30 iunie 2016 stabilit pentru plăţile directe.   "Precizăm că în ceea ce priveşte plăţile aferente măsurilor de dezvoltare rurală deşi nu există obligativitatea efectuării acestora până la termenul de 30 iunie 2016, iar numărul de fermieri impactaţi de măsurile compensatorii este mult mai redus faţă de numărul total de cereri de sprijin depus, APIA va continua acţiunile privind implementarea funcţionalităţilor şi pentru aceste măsuri compensatorii pe suprafaţă (Măsura 10, Măsura 11) care să asigure efectuarea plăţilor în cel mai scurt timp posibil", se arată în continuare APIA.   În aceste condiții, referitor la măsurile de dezvoltare rurală delegate în campania 2015, pe lângă Măsura 214 gestionată de APIA din PNDR 2007-2013, prin noul PNDR 2014-2020 au fost introduse încă 3 măsuri noi, respectiv:   -măsura 10 — agromediu și climă ce conține 8 pachete; -măsura 11—agricultura ecologică cu 2 submăsuri; 11.1 Sprijin pentru conversia la metodele de agricultură ecologică;-11.2 Sprijin pentru menținerea practicilor de agricultură ecologică, fiecare submăsura conținând câte 6 pachete; -Măsura 13 — zone care se confruntă cu constrângeri naturale ce cuprinde 3 submăsuri: -submăsura 13.1 — zona montană; -submăsura 13.2 — zone care se confruntă cu constrângeri naturale semnificative; -submăsura 13.3 — zone care se confruntă cu constrângeri specifice.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2