Repere

201

Meat & Milk 2017, la câteva zeci de ore de start

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Expo-Conferința Internațională Meat & Milk 2017, cea mai mare manifestare de profil din România, dar și din Europa Centrală și de Est, își va deschide lucrările celei de-a VI-a ediții peste numai câteva zeci de ore, mai precis, în dimineața zilei de 25 mai, la ora nouă. Încă de pe acum, deși înscrierile se fac și pe ultima sută de metri, putem contabiliza un record de participare, atât ca număr de companii care, sub o formă sau alta, vor fi prezente în toate secțiunile evenimentului (Ședințe generale, Workshop-uri, Movie Meat & Milk, B2B-Expo), ca număr al fermelor comerciale care și-au anunțat prezența, cât și din punct de vedere al numărului firmelor care vor fi reprezentate la eveniment prin simplă participare. În plus, agenția infoGROUP și revista Meat & Milk, în calitate de organizatori, mai pregătesc surprize de proporții care vor fi anunțate în scurt timp.   Iar, dacă am vorbit mai sus despre recorduri, la fel de impresionantă și numeroasă este lista oficialilor confirmați, care vor lua cuvântul și care vor dialoga direct, liber, constructiv, cu toți cei prezenți în marea sală de evenimente a Hotelului Alpin din Poiana Brașov. Iat-o: Gratiela Gavrilescu-Vicepremier, Ministrul Mediului Petre Daea-Ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale Viorica Dancila-Vicepresedinte al Comisiei pentru Agricultura a Parlamentului European Maria Grapini-Comisia pentru Industrie si Protectia Consumatorului a Parlamentului European Laurentiu Rebega-Europarlamentar Bogdan Marcel Pandelica-Presedinte ANPC Paul Anghel-Director General ANPC Traian Petcu-Vicepreședinte ANSVSA Sorin Lungu-Director al Directiei Bunuri de Larg Consum-Consiliul Concurentei Gyerko Laszlo-Consilier, Consiliul Concurentei Dorin Valter Enache-Director DSVSA Brasov Dana Tanase-Director Executiv ARC Sorin Minea-Presedinte Romalimenta Dorin Cojocaru-Presedinte APRIL Florin Capatana-Vicepresedinte AMRCR Stefan Padure-Presedinte APAR Claudiu Franc-Presedinte FCBR Ioan Ladosi-Presedinte APCPR   Invitați de onoare (sub rezerva programului guvernamental):   Sorin Grindeanu-Prim-Ministru Sevil Shhaideh-Vicepremier, Ministrul Dezvoltării Regionale.   Totodată, ne bucurăm să vă anunțăm lista la fel de impresionantă a companiilor care susțin prin parteneriate această a VI-a ediție a Conferinței Internaționale Meat & Milk:   PARTENER PLATINUM Cris-Tim   PARTENERI GOLD EVW Holding, Romanian Business Consult    PARTENERI SILVER Tetra Pak, Net Brinel, Auto Frigo Center   PARTENERI   Adisseo, Agricola Internațional Bacău, Agro Input Distribution, Albalact, Allflex România, Aliat Auto, Angst, Biotrend Plus, Carrefour România, Chr. Hansen, CMC Grup Brocker de Asigurare, Comagrimpex, CSB System, Debitron Termo, Della Toffola Group, FGCR-IFN, Godac Carmangerie, Holland Dairy House, Inaq Consulting, Legra Impex, Mirdatod, Oxigenic UVC Solutions, Rota Guido, Sergiana, Sudpack, Synerlink, Testo.Parteneri Media:Agro TV, Agrobusiness Transilvania   Ca informații de ultimă oră, să nu uităm să menționăm cina festivă din seara zilei de 25, Gala Premiilor Meat & Milk 2017, precum și programul de networking despre care se știe că este cel mai vesel, plăcut și fructuos dintre toate programele evenimentelor similare, fapt care justifică sloganul acestor momente: Contacte și Contracte!Așadar, dragi prieteni, dragi invitați, dragi oaspeți, vă așteptăm cu drag la Meat & Milk 2017. Echipa organizatoare va fi acolo PENTRU DUMNEAVOASTRĂ!   Detalii despre eveniment pe www.meat-milk.ro/conferință.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2