Grupul belgian Mega Image, prezent pe piaţa locală cu o reţea de peste 300 de magazine, poartă negocieri cu antreprenorul român Sorin Minea şi cu familia Angst din Elveţia pentru a prelua cele 22 de magazine Angst, potrivit mai multor surse din piaţă, informeaza Ziarul financiar. Mutarea vine la doar două luni după ce Angst a ieşit de sub franciza Carrefour, pentru a se concentra pe „ce ştim să facem cel mai bine: producţia şi comerţul de carne şi mezeluri“. Sorin Minea, acţionarul Angst, neagă informaţiile privind vânzarea, afirmând că în momentul când va semna un contract va face publică informaţia. Reprezentanţii Mega Image nu au răspuns până la închiderea ediţiei solicitării ZF privind confirmarea preluării sau încheierii unui parteneriat cu magazinele Angst.