109

Noul Președinte al ANSVSA, diseară, la Jurnalul de Agricultură

autor

MeetMilk.ro

distribuie

După aproape 4 luni de interimat, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranța Alimentelor are în sfârșit un preşedinte numit de primul ministru al României. Dumitru Băiculescu este de profesie medic veterinar, având o vechime de peste 30 de ani în domeniu. El a fost numit anul trecut director general executiv al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor din Buzău.

  Noul preşedinte al ANSVSA îşi va face cunoscut programul și planurile sale în fruntea uneia dintre cele mai importante instituţii din domeniul agriculturii, astăzi, de la ora 20:00 pe AGRO TV la JURNALUL DE AGRICULTURĂ. Alături de Dumitru Băiculescu, realizatorul Rareş Hăbeanu îl va mai avea invitat şi pe vicepreşedintele Comisiei pentru agricultură din Camera Deputaţilor, Liviu Harbuz.   Vaccinarea împotriva bolii limbii albastre, amenințarea pestei porcine africane și a gripei aviare, precum şi acordul de comerţ cu animale vii în ţările din Orientul Mijlociu vor fi printre temele principale ale dialogului cu cei doi invitaţi. De asemenea, deputatul Liviu Harbuz va răspunde întrebarilor legate de scăderea cotei de TVA la 9% la alimentele de bază, prevăzut în noul Cod Fiscal, ce urmează să ajungă şi pe masa Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaţilor. Fermierii şi procesatorii din industria laptelui vor afla cine câştigă “razboiul civil” declanşat de refuzul primilor de a accepta scăderea taxei pe valoarea adăugată. Asta, după ce în presă a apărut informaţia potrivit căreia în Parlament ar exista un proiect legislativ depus încă din vara anului trecut de 83 de deputaţi și senatori, care este la un pas de a fi votat în Camera Deputaţilor, forul decizional. Astfel, reducerea TVA la 9% ar urma să fie aplicată tuturor “agenţilor economici producători, importatori și de cei care comercializează lapte de consum și legume și fructe proaspete.”   Toți cei interesați de acest subiect au la dispoziție pagina de Facebook „JURNALUL DE AGRICULTURA”, locul unde se pot posta întrebări la care realizatorul AGRO TV – RAREȘ HĂBEANU va căuta să obțină răspunsuri, în direct, de la invitații săi. AGRO TV este singurul post național de televiziune dedicat agriculturii.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2