Această achiziție va crește în mod semnificativ accesul Ornua pe piața vânzării cu amănuntul și va fi un punct de intrare pe piața furnizorilor de ingrediente lactate. Ambrosia va dezvolta, de asemenea, un nou centru de dezvoltare de produse, care se va concentra pe dezvoltarea produselor de brânză care să satisfacă gusturile specifice ale consumatorului chinez. Ambrosia repreznntă cea mai recentă achiziție, dintr-un șir important de investiții ale Ornua, care vizează deschiderea de noi rute pe piața mondială de desfacere, pentru produsele lactate irlandeze. În ultimele 18 luni, Ornua a continuat să investească în achiziții și cheltieli de capital în Africa, Germania, Irlanda, Arabia Saudită, Spania, MArea Britanie și SUA. Această recentă achiziție vine la doar două săptămâni după de Ornua a deschis în Nigeria, o fabrică de ambalaje pentru laptele praf, potrivit datelor de pe site-ul official al firmei. Salutând noua achiziție Ambrosia, Kevin Lane, CEO al Ornua a spus: "Această achiziție este un alt reper important în creșterea Ornua ca un furnizor global de produse lactate de calitate. Cumpărăm o întreprindere excelentă de lactate care ne permite să creștem în mod semnificativ afacerea noastră din China, printr-un singur pas. Ea ne oferă o bază de producție în China și aduce la bord o echipă cu cunoștințe locale și experiență, completând operațiunile noastre existente în piață. Ambrosia Dairy este bine cunoscută pentru calitatea brânzeturilor sale și a fost în fruntea dezvoltării pieții interne de brânză, din Shanghai. "