(Autor: Ilie Stoian)  Până la urmă, de unde vine cuvântul ”brânză”? La școală am învățat că ar fi unul dintre puținele cuvinte de origine dacă, păstrate neschimbate în fondul principal de cuvinte. Cu toate acestea, se pare că nu e chiar așa. Ba, mai mult, cam toate variantele întâlnite în limbile de circulație euro-americană ar fi de origine latină. Așadar, ce ne spun lingviștii? Haideți să facem puțină istorie.   Atunci când nu e bulgărească, brânza se face din lapte   Oamenii au început să consume lapte cu 8.000 de ani ÎHr, o epocă mai îndepărtată cu două milenii faţă de ce se credea până recent, potrivit unui studiu publicat în revista Nature. Dar, cercetătorii care au examinat peste 2.200 de obiecte din lut din Orientul Apropiat şi Balcani, au concluzionat că laptele era consumat şi conservat în aceste regiuni cu peste 6.500 de ani ÎHr. Bovinele, ovinele şi caprele erau crescute încă din mileniul 8 ÎHr, mai ales pentru lână şi carne, dar şi pentru lapte. Însă este pentru prima dată când se descoperă dovezi în sprijinul ideii că laptele era consumat încă înainte de mileniul 5 î.Hr. Cele mai vechi dovezi ale consumului de lapte au fost găsite, până recent, în Marea Britanie (începutul mileniului 4 î.Hr.) şi în România (mileniul 5 î.Hr.). Așa că, dacă aveau lapte, preistoricii puteau face și brânză. Etimologia Etimologia cuvântului brânză este incertă. S-a considerat că ”brânză” este un cuvânt de origine dacă, dar se pare că provine din latinescul ”brancia”, sau din celticul ”ber”, care înseamnă oaie. Ovid Densușianu a opinat că termenul ar putea avea o rădăcină iraniană, și anume ”renc-”, ”renz-”, care înseamnă a stoarce, a strivi.   Cheese provine din latinescul caseus, la fel ca și ”queso” din spaniolă, ”kaas” în olandeză, ”kase” în germană și ”queijo” în portugheză. ”Caseus formatus” a dat naștere termenului ”formaticum”, o brânză tare, presată. Din latinescul ”formaticum” s-a născut ”fromage”, termenul folosit de francezi, și formaggio, din italiană.   Iar istorie! Istoria brânzei începe acum 10.000 de ani. Cercetătorii datează începuturile consumului de brânzăchiar din perioada în care caprele au fost domesticite. Se crede că brânza a fost pentru prima dată preparată în Orientul Mijlociu și de triburile din Asia Centrală.   De la vechii egipteni avem primele dovezi arheologice cu privire la prepararea brânzei. Vasele descoperite, în care se crede că se preparau lactatele, datează din 2000 I.Hr. Temperaturile înalte din Egiptul Antic și climatul arid ne fac să credem că egiptenii conservau brânza folosind foarte multă sare. Brânzeturile din Europa nu necesitau aceeași cantitate de sare, datorită temperaturilor mai scăzute. Benefiicind de avantajul condițiilor climatice, țările europene au început să rafineze brânzași să o înnobileze cu bacterii și mucegaiuri care dau o aromă aparte.   Romanii și vechii greci au fost primii care au transformat prepararea brânzei într-o artă. Unele case romane aveau o bucătărie specială, dedicată exclusiv brânzeturilor. După ce au ajuns să stăpânească tehnicile de afumare și înmiresmare a brânzei, romanii au răspândit aceste cunostințe în întreg imperiul. După căderea Imperiului Roman, calugării au preluat sarcina fabricării brânzeturilor, inventând câteva dintre varietățile pe care le cunoaștem azi. Marea Britanie are în prezent aproximativ 700 de tipuri de branză locală, Italia și Franța au circa 400 de astfel de varietăți locale. Diferența o fac felurile de lapte, de bacterii sau acizi folosiți la coagulare, metodele de depozitare și păstrare și tipurile de arome și mucegaiuri adăugate.   Nu, cumva, numărul de varietăți de brânză dă și gradul de evoluție a unui popor? Românii nu au decât câteva feluri; așadar, cum stăm?