Un credit pentru subventii APIA este un imprumut punte pentru finantarea capitalului de lucru al fermierilor sau firmelor din sectorul agricol care au de incasat subventii de la APIA (Agentia de Plati si Interventii pentru Agricultura). Pretul unui credit APIA este limitat prin ordin de ministru la o marja de 4%, in timp ce in cazul proiectelor cu finantare nerambursabila marja bancii nu poate fi mai mare de 4,5%. "In aceasta marja de 4% si 4,5% nu vor mai fi doar bancile, ci si IFN-urile, dupa ce cadrul legislativ le va permite ipotecarea activelor achizitionate. IFN-urile ar fi finantat, dar nu aveau garantie, pentru ca activele proiectului se puteau ipoteca numai in favoarea unei institutii bancare", a declarat Boldeiu. Credite APIA pe fast-forward: in ce conditii poti lua banii in 3 zile Boldeiu sustine ca toate bancile incearca sa faca promotii la creditele APIA si trebuie sa vina cu ceva socant, iar acel lucru este termenul de 3 zile la aprobarea creditului. Totusi, in cazul unui client nou banca nu poate sa isi asume acel termen de 3 zile. "Clientii cu istoric beneficiaza de un flux de aprobare simplificat, dar in cazul unui client nou nu ne putem asuma termenul de 3 zile. Pentru un client cu istoric, termenul de 3 zile este realist", subliniaza oficialul UniCredit Tiriac Bank. Conform conventiilor, bancile pot finanta pana la 90% din banii pe care fermierii urmeaza sa ii primeasca din fondurile nationale sau din bugetul european. In cazul Schemei de Plata Unica pe Suprafata, clientul depune cererea in mai, adeverintele se emit prin august-septembrie, fiind descoperit din punct de vedere al finantarii pe durata campaniei de vara. Banca are certitudinea doar pe baza adeverintelor APIA ca va incasa in contul ei si nu in contul altei banci sumele virate de catre Autoritate. "Avand in vedere ca aceste credite APIA se bazeaza ca sursa de rambursare strict pe incasarile de la APIA, in mod clar incercam sa ne asiguram ca gradul de incredere in clientul respectiv este foarte ridicat, mai ales pe masurile din PNDR (porci si pasari), unde clientul trebuie sa isi indeplineasca niste obligatii pe parcursul unui an si noi (banca – n.r.) nu avem certitudinea decat la sfarsitul anului ca el va primi banii", avertizeaza Boldeiu. APIA plateste la 31 martie 2015 subventiile in cazul platilor pe suprafata, tot la 31 martie pentru masurile de bunastare porcine si pasari, iar in aprilie pentru bovine. "Termenele de incasare se stiu foarte clar si de aceea noi incercam sa ii acordam clientului acesti bani cat mai timpuriu, neavand insa siguranta unei certificari de la Autoritate decat destul de tarziu". "Incercam sa ne ducem cu finantarea cat mai aproape de nevoiele fermierului, asumandu-ne insa un risc care este administrat prin cunoasterea clientului. In momentul in care este al 3-lea sau al 4-lea an in care lucrezi cu acel client, stii foarte bine ca va fi bun platnic", spune Valentin Boldeiu. (Mai multe, pe www.wall-street.ro)