215

Piața lactatelor fucționale va crește cu 25% până în 2017

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Piața lactatelor funcționale și a produselor alimentare funcționale, în general, îmbogățite cu vitamine și/sau minerale precum și alte produse lactate ce oferă beneficii de sănătate, se estimează că va ajunge, la nivel mondial, la valoarea de 54 de miliarde USD (43 de miliarde EUR), o creștere de peste 25% comparativ cu ultimele date disponibile ale anului 2013, potrivit Leatherhead.

Populare, în rândul consumatorilor 

  Produsele alimentare funcționale și-au menținut popularitatea în rândul consumatorilor, înregistrând o cotă de piață în creștere, de 27,1% pentru țările analizate, după cum ne arată un raport al Leatherhead, organizație independentă ce furnizează cercetări de piață în domeniul pieței produselor alimentare. Situația diferă însă pentru subsegmentele acestei piețe. Astfel, dacă produsele care oferă beneficii adiționale legate de îmbunătățirea sănătății consumatorilor în domenii precum cel al îmbunătățirii performanțelor cognitive și mentale (spre exemplu cele legate de îmbunătățirea memoriei) se află pe un trend descendent, cele care oferă beneficii legate de îmbunătățirea vederii (îmbogățite cu vitamina A, de exemplu) au o evoluție crescătoare a vânzărilor. Prognozele sunt valabile pentru produsele care respectă strict definiția produselor funcționale, adică acele produse care fac mențiuni pe ambalaj despre beneficiile pe care-l asigură consumul acestora, precizează Leatherhead. “O mare parte din această creștere este de așteptat să provină de la preocupările mai mari ale consumatorilor, la nivel mondial, cu privire la combaterea obezității, produsele alimentare funcționale care oferă senzația de sațietate, beneficiind de pe urma acestei preocupări în creștere”, declara Jonathan Thomas, oficial din cadrul departamentului ce studiază ingredientele nutriționale, de la Leatherhead. Într-adevăr, raportul sugerează că SUA este de așteptat să fie pe piața cu cea mai rapidă creștere - depășind Japonia care este în prezent cea mai mare piață din lume pentru alimente funcționale. Totodată, în Europa, situația este un pic mai complexă, având în vedere reglementările mai stricte în ceea ce privește mențiunile cu privire la beneficiile de sănătate obținute prin consumul respectivelor alimentelor. ”Ca rezultat al acestor reglementări mai restrictive, mai mulți producători din domeniul produselor alimentare funcționale au ales să se orienteze spre producția de bunuri de gen ce oferă beneficii de sănătate mai generale și, pe cale de consecință și mesaje mai generale”, a delarat Jonathan Thomas.  

Soluție la problemele de sănătate?

  “Vânzările pe piața lactatelor funcționale sunt, de asemenea, vulnerabile la condițiile economice, dat fiind faptul că ele sunt comercializate de obicei la prețuri mai mari, comparativ cu alimentele tradiționale. De asemenea, unele subsegmente ale sectoarului par a fi atins maturitatea”, preciza oficialul organizației furnizoare de cercetări de piață în domeniul pieței produselor alimentare. Raportul Leatherhead arată că, în ciuda provocărilor legate de evoluția pieței, tot mai mulți consumatori onsideră că alimentele funcționale ar putea rezolva unele dintre problemele lor de sănătate. ”Cercetarea de piață a Leatherhead, care a stat la baza realizării raportului indică faptul că, deși mai puțin de un sfert (23%) dintre consumatorii din Marea Britanie sunt înclinați să creadă mențiunile de sănătate existente pe ambalajul alimentelor funcționale, trei din zece respondenți sunt de părere că aceste tipuri de produse pot juca un rol major în combaterea unora dintre problemele de sănătate cu care se confruntă societatea de astăzi, cum ar fi, de exemplu, creșterea nivelului de obezitate ”, a explicat Thomas. Raportul mai arată și faptul că în timp ce în piața lactatelor funcționale se manifestă o tendință puternică de creștere a cererii pentru băuturile funcționale și produsele conexe îmbunătățirii stării spirit, precum și în ceea ce privește cererea pentru soluții de combatere a problemelor cu obezitatea, situația nu arată așa de bine în cazul produselor care oferă o îmbunătățire a funcționării sistemului imunitar, subsegment care în prezent reprezintă însă, o piață de doar 1 miliard USD (0,8 miliarde EUR).

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2