Autor: ALEXANDRU PELIGRAD Multe din ”politicile agricole” constau în general în acordarea de subvenții pentru a menține un nivel stabil al producției care să ofere sectoarelor din aval materii prime și produse ieftine. Această abordare nu este însă decât ”capătul drumului” pentru milioane de fermieri care continuă să părăsească sectorul. Nici noul PAC nu-i favorizează pe producători Menținerea unui nivel scăzut al prețului laptelui la poarta fermei la nivel european ține însă și de structura industriei de profil. Astfel, procesatorii și comercianții prin forța financiară pe care o dețin se află într-o poziție mult mai avantajoasă de a controla piața, comparativ cu sectorul de producție, puternic fragmentat și fără resursele financiare pe care procesatorii și comercianții le au la dispoziție. Isabel Vilalba Seivane membru al Grupului de Coordonare la nivel European al organizației internaționale Via Campesina (în spaniolă, în original Via Campesina = Calea Fermierului; www.eurovia.org) arăta în cadrul unei comunicări susținute în luna decembrie a anului trecut că, de noile prevederi cuprinse în reforma Politicii Agricole Comune vor beneficia doar cei din segmentele de procesare și comercializare a laptelui, dar nu și fermierii, adică nu și sectorul de producție: ”Procesatorii și comercianții  sunt primii interesați în existența unui lapte ieftin. Iar contractele încheiate fără a se avea în vedere costurile de producție nu pot fi decât în beneficiul procesatorilor și comercianților, dar nu și al fermierilor.” Isabel Vilalba Seivane arăta că prețul laptelui se menține sub costul de producție: ”Este o diferență de cel puțin 10 eurocenți. Un sector al laptelui sănătos din punct de vedere economic nu poate să se bazeze pe vânzări în pierdere (vânzarea laptelui la un preț mai mic decât costul de producție).”. Laptele românesc e foarte ieftin Totuși, piața românească a laptelui are o serie de particularități legate de preț, care, cu siguranță au constituit unele din motivele declanșării cercetării Consiliului Concurenței. Cea mai evidentă este aceea că la poarta fermei, prețul laptelui pe piața românească este cel mai scăzut din Uniunea Europeană (28,9 euro/100 kg), cu excepția Lituaniei (28,8 euro/100 kg). Spre exemplu, conform datelor Eurostat aferente lunii mai 2013, pentru 100 de kilograme de lapte un fermier slovac primește 31 euro, unul maghiar 31,4 euro, iar unul bulgar 33 de euro, media europeană situându-se la nivelul de 34,3 euro/100 kg. Față de luna mai 2012 prețul laptelui la poarta fermei în România a crescut cu 12%. Evoluția este una îmbucurătoare atât prin faptul că respectiva creștere apropie valoare primită de fermierul român în schimbul laptelui comercializat, de media UE, cât și prin faptul că tiparul constând în decuplarea între prețul laptelui la consummator și cel la prețul fermei, fenomen observant în ultimul deceniu,  a început să se schimbe. Astfel, așa cum arăta o analiză realizată la începutul anului de revista Fabrica de Lapte ”(…) prețul de consum al laptelui este decuplat de prețul de producție, după cum s-a demonstrat într-un studiu al Comisiei, conform căruia, între începutul anului 2000 și jumătatea anului 2007, prețurile nominale de consum pentru produsele lactate au crescut cu 17%, în timp ce prețul nominal plătit producătorului a scăzut cu 6%. Datele Eurostat confirmă că, pe ansamblu, prețurile de consum evoluează diferit față de prețurile de producție, lucru confirmat și de datele Institutului Național de Statistică, după cum vom vedea mai jos. Între 1996 și 2000, indicele prețurilor de consum care includea laptele și brânzeturile a rămas practic neschimbat, în timp ce indicele prețului la lapte, plătit producătorilor, a scăzut, pentru ca ulterior să crească din nou. Între 2000 și 2007, prețurile de consum au crescut aproape linear cu aproximativ 15%. Pentru aceeași perioadă, indicele prețului la lapte, plătit producătorilor, a scăzut timp de cinci ani consecutiv, după care a cunoscut o crestere.”. Prețul laptelui românesc dat de statistici pentru ultimul deceniu este însă  unul foarte relevant, deoarece o mare parte din laptele colectat de procesatori era lapte neconform, plătit cu doar 50 bani litrul și care oferea posibilitate firmelor din aval să realizeze profituri mult mai mari. Prețul menționat de statisticile internaționale era însă cel al laptelui conform (pentru a se asigura comparabilitatea cu alte state). O altă caracteristică a pieței românești a laptelui , cu influență asupra prețului pe care fermierii îl primesc pentru producția predată procesatorilor este aceea că teritoriul României este împărțit între procesatori, în sensul că fiecare dintre aceștia și-a stabilit zona de colectare a laptelui, zonă care în general nu este încălcată de alți procesatori. „Ei şi-au împărţit geografic piaţa.“, oferă explicații în acest sens Claudiu Frânc, preşedintele Federaţiei Naţionale a Crescătorilor de Bovine din România (FCBR). Practic, prin această delimitare din punct de vedere geografic a zonelor de colectare există un monopol al procesatorilor, producătorul neputând în aceste condiții să-și livreze laptele către acei procesatori care ar oferi un preț mai bun, ci doar către singurul procesator care colectează lapte în zona sa. Soluții pentru viitor În comunicarea sa Isabel Vilalba Seivane oferea și o serie de soluții pentru ca sectorul european al producției de lapte să devină viabil pe termen lung. O primă măsură ar fi aceea de a se stabili prin normative europene un coridor de prețuri pentru lapte în jurul costului mediu de producție, iar stabilirea efectivă a prețului la poarta fermei să se realizeze prin modificarea cantităților de lapte produse. Pe de altă parte fermierii europeni se vor confrunta din ce în ce mai mult cu probleme precum încălzirea globală, creșterea prețului la energie, prezervarea biodiversității, schimbări sociale determinate de criza. ”În aceste condiții viitorul producției de lapte din UE nu se va putea baza pe câteva ferme mari, pe cererea fluctuantă de la export, pe creșterea importurilor de furaje și pe lungirea traseelor de transport. Doar o politică pan-europeană, bazată pe sustenabilitatea fermelor familiale va putea să facă sectorul producerii de lapte, capabil să reziste acestor provocări, ” explica Isabel Vilalba Seivane. Fermierii europeni ar trebui să adopte un mecanism de gestionare a producției sustenabil pentru producția de lapte a fermelor familiale, astfel încât declinul numărului de astfel de ferme să fie oprit. ”Fără un astfel de sistem de management, producătorii și organizațiile producătorilor nu vor fi capabile să-și mărească puterea de negociere pe piața laptelui. Se recomandă o schimbare de priorități ”Prioritară ar trebui să devină orientarea către piața europeană și nu cea către export unde cantitățile de lapte sunt vândute la prețuri care se situează sub nivelul costurilor de producție.”, arăta Isabel Vilalba Seivane. De asemenea, soluția exporturilor este una viabilă pe termen scurt și mediu, deoarece pe termen lung țările importatoare precum China ar putea să își asigure o din ce în ce mai mare parte a cererii din producția locală. Fragilitatea comerțului mondial cu lactate, dependent în mare parte de cererea Chinei  crează un risc real pe teren lung pentru fermierii și procesatorii europeni, iar recentul caz al Noii Zeelande ne confirmă acest lucru. Totodată expansiunea comerțului internațional cu produse lactate se realizează în principal pentru exportatori și importatori din ce în ce mai specializați și sofisticați, aflați într-o permanentă căutare pentru prețuri mai mici și o valoare adăugată mai mare. 2011 a fost un an bun pentru aproape toți actorii din industria laptelui și produselor lactate. 2012–2013 ar putea fi doar un moment de respiro pentru evoluțiile viitoare. Dar lucrurile pot evalua rapid, existând deja indicii că un nou model de business ar putea să apară la nivel global. Legătura din ce în ce mai strânsă dintre prețurile mărfurilor comercializate la bursele internaționale (porumb, petrol etc.) și prețul laptelui în regiunile producătoare cele mai importante de pe Glob, conferă o nouă importanță prețurilor mondiale. Astfel, prețurile produselor lactate înregistrate la nivel mondial au început să aibă ”caracteristicile” prețurilor mărfurilor tranzacționabile pe piețele bursiere. Evoluția lor a început să se încadreze în tiparele mișcărilor prețurilor bursiere, putându-se constata prezența unei relativ clare linii de suport (linie față de care prețurile produselor lactate nu au coborât mai mult și care în cazul de față are o pantă ușor ascendentă), dar și absența unei linii de rezistență pentru creșterea prețurilor (linia de rezistență, fiind, conform tiparelor pieței bursiere, linia față de care prețurile nu cresc (cel puțin pentru o anumită perioadă determinată de timp). Un exemplu negativ ”Uniunea Europeană trebuie să învețe de la exemplul negativ oferit de Elveția, după ce aceasta a renunțat la cota de lapte: pentru surplusul exportat  prețul a fost egal cu costul de producție, prețul laptelui a scăzut la nivelul pieței elvețiene, numărul de ferme pentru producția de lapte a înregistrat o reducere puternică, iar sectorul s-a împărțit în numeroase organizații ale producătorilor. Acțiunea organizației internaționale La Via Campesina nu se va opri însă doar la a determina Uniunea Europeană și statele membre să implemeteze o politică favorabilă producătorilor de lapte, ci se va orienta spre crearea unor soluții alternative pentru fermieri, cum ar fi construirea unor circuite alimentare locale care să concureze acțiunilor multinanționalelor. De asemenea, organizația și-a propus mobilizarea unui număr mai mare de cetățeni care să determine schimări necesare ale politicilor agricole. România a ajuns la un şeptel de 2 milioane de bovine, în scădere cu 30% faţă de acum şapte ani dar şi o densitate de 15 bovine la 100 de hectare, una dintre cele mai mici din UE.