În momentul de față, România nu mai contează pe piața europeană a laptelui praf. Exporturile sunt modice, la fel și producția. Iar piața internă este dominată net de importuri, necesarul fiind completat în mică măsură de producția internă.   Gloria anilor '90 Față de ce se întâmplă cum, pe piața laptelui praf din România, situația anilor 90 pare a fi de-a dreptul glorioasă. Cu peste 40 de fabrici producătoare de lapte praf și cu o producție, în 1990, de 29.300 de tone, țara noastră era principalul jucător european. În timp, unitățile de producție a laptelui praf s-au închis rând pe rând, nemairămânând decât câțiva. Iar, dacă în 2010, producția internă era de 6.136 de tone, la finalul anului 2012 nu se poteau socoti decât 5.800 de tone, potrivit datelor furnizate de Institutul Național de Statistică.   Cu un asemenea nivel scăzut de producție, nivelul importurilor este de peste 75 % din necesarul intern, dacă vorbim despre laptele praf industrial, pentru că, dacă facem referire la laptele praf pentru copii, situația este dramatică. Cauza principală a acestei prăbușiri nu a fost alta decât incapacitatea producătorilor interni de a face față prețurilor foarte mici ale concurenților din Asia ori Orientul Mijlociu, dar și a interdicțiilor la export în spațiul european, de până la momentul aderării României la UE.   În acea perioadă, niciun producător autohton nu deținea ștampila ovală, garanția calității producției, pentru a putea fi acceptată la export. Cât privește prețul ridicat, la livrare, a ținut mulți ani de prețul de producție la fel de ridicat, nivel păgubos determinat de existența unor linii tehnologice învechite, energoface, neeconomice.   Nu mai puțin adevărat, intrarea pe piața românească a unor giganți, precum Nestle, Milupa (din grupul Danone) ori Humana a condus la creșterea masivă a importurilor și la drastica diminuare a cotei de piață pentru producătorii români care, copeșiți, s-au văzut să tragă, rând pe rând, porțile liniilor de procesare a laptelui praf. În prezent, jucătorii locali s-au limitat la a produce pentru propriile nevoi sau pentru comenzi externe ocazionale.   Nici măcar cerere n-ar fi. Sau ar fi?   În condițiile existenței numeroaselor surse de aprovizionare cu lapte-materie primă, nici măcar cerere n-ar fi. După cum știm cu toții, chiar dacă producția internă de lapte ar acoperi necesarul, unii procesatori, mai ales cei mari, recurg la importuri mai sigure și mai ieftine, așa că, perioada legală de utilizare a laptelui praf, ca adaos, nu ar însemna un necesar consistent.   Ținând cont de starea de fapt, devine firească întrebarea: Pentru ce să mai produci lapte praf? Un răspuns l-ar putea da necesitatea creării și menținerii rezervelor strategice, dar statul nu se gândește la așa ceva iar procesatorii își rezolvă simplu problemele de aprovizionare. Oricum, unii încă mai produc. Unele cereri pot veni din Statele Unite, Orientul Mijlociu sau țările fostei Yugoslavii, dar acestea sunt mici și nu justifică o producție de amploare, chiar dacă respectivele solicitări vin din partea armatelor țărilor respective. (Colateral temei, faptul că sunt comenzi militare, confirmă calitatea laptelui praf produs în România!) La fel, în mod cu totul punctual și nesemnificativ, totul ținând de bugetul instituțiilor în cauză, există comenzi și din partea azilelor de bătrâni sau a Ministerului Muncii și Protecției Sociale, dar acestea sunt infime.   Oricum, până în 1990, cel mai mare dintre producătorii de lapte praf era Rarăul Câmpulung Moldovenesc, preluat de Albalact. Acolo se investiseră, deja, peste două milioane de euro, pentru  modernizare, dar, odată cu preluarea, strategia nu a mai fost axată pe producția de lapte praf, ci pe extinderea producției de brânzeturi. Cu totul, capacitatea de producție a laptelui praf a acestei unități a fost menținută constantă, până în 2010, la 2.500 de tone pe an, ulterior, nivelul fiind modificat în funcție de fluctuațiile de preț de pe piețele internaționale, după cum preciza pentru Business Magazin, Raul Ciurtin, președintele Albalact.   La rândul său, Vasile Lucuț apucase să investească la Unicarm 30 de milioane de euro, încă din 2009, în extinderea capacităților de producție, investiție materializată, inclusiv, prin inaugurarea unei linii de producție a laptelui praf. Orientarea unei părți a producției spre această zonă a fost justificată prin faptul că 65 % din valaorea pieței de baby food, care se ridică la o valoare de 50 de milioane de euro, sunt asigurate din vânzările pe formule de lapte.   Un alt producător însemnat de lapte praf a rămas Covalact, în ciuda diminuării activității pe acest segment, în urma fuziunii de acum câțiva ani cu SigmaBleyzer. Dar, încă din 2008, compania covăsneană resimțea un minus de 8 % a cifrei de afaceri, minus cauzat în special pe diminuarea producției acestui sortiment.   Nu putem trece peste un alt producător cât de cât important, de lapte praf, adică, Bucovina, acolo unde se fabrică lapte praf degresat și lapte praf 26 %. Ca valori, putem spune că venitul companiei, în 2011, pe total segment lapte praf era de 10. 04 %, iar ponderea în cifra de afaceri era de 9,26 %. Nu în ultimul rând, trebuie să amintim de La Dorna (Lactalis), acolo unde, deși, ponderea producției este reprezentată de alte produse lactate, nu lipsește de pe fluxul tehnologic laptele praf.   La nivel de importatori, printre cei mulți, putem aminti firmele Kallas Papadoupulos și Malvito Com, care se evidențiază prin volumul afacerilor pe segmentul latelui praf industrial.   Baby food formulaCum, nu se cunosc valorile comenzilor Ministerului Apărării și nici cantitățile comandate de armata română, neputând așadar decât să speculăm pe această temă, ne putem însă referi la piața lactatelor pentru copii, mai precis, pe așa-numitul segment ”baby food formula”, adică, mai pe românește spus, pe ”lapte praf pentru sugari”. Aici, lucrurile sunt dintr-odată dramatice, dacă privim din perspectiva producătorilor români. Piața este invadată de importuri și, nu e de mirare, atâta vreme cât, în anii comunismului, mulți copii au crescut cu lapte praf chinezesc și mulți părinți dădeau șpagă pentru a lua o cutie de Nestle de la magazinele cu circuit închis ale Gospodăriei de Partid!   Pe acest fond, nu e de mirare că importurile de ”baby food formula” au explodat după 1989, principalii jucători fiind Milupa, Nestle și Humana. Cu o gamă deosebit de variată de produse, segmentul a atins o valoare de cca 35 de milioane de euro, la finalul anului 2011, piața fiind împărțită între cei trei mari concerne globale amintite mai sus.   Cu toate acestea, sunt și companii autohtone care merită din plin toată atenția. Dintre acestea, se detașează Lactovit. Confruntată cu mari probleme financiare, acum câțiva ani, ba chiar, și cu o insolvență, Lactovit, firmă cu mare tradiție în producția de lapte praf pentru sugari, rămâne principalul exponent care acoperă cu succes toată gama de produse pe formulă de lapte, inclusiv lapte praf, destinate sugarilor.   Competitori le sunt cei de la Bioef, care își comercializează produsele sub brandul Vitalact și care se mândresc cu un sistem de producție integrat. Înființată în 1994, Bioef deține, potrivit propriei prezentări, o fermă vegetală, două ferme de vaci și o fabrică de prelucrare a laptelui, produsele fiind distribuite atât în farmacii, cât și în cadrul Prigramului Național de Susținere a Natalității.   Strategii globale și perspective românești O foarte bună perspectivă asupra stării globale, dar și întrevederea unor oportunități pentru producătorii români o putemn desluși dintr-o analiză Agritrade, realizată de Cristina Mărăscu, analiză bazată pe un raport Rabobak prezentat și de revista Fabrica de Lapte, acum două ediții.   Așadar, iată ce spun cifrele: La nivelul Uniunii Europene, în 2011, producția de lapte praf intergal a scăzut cu 3 %, față de anul anterior. În schimb, a crescut producția de lapte praf degresat, cu 14 %. În 2012, producția de lapte praf degresat a crescut cu încă 4 procente, iar în 2013 este prevăzut să se adauge încă două procente, pentru acest sortiment, creșterea menținându-se și pentru următorii patru ani.   Conform analizei de ultim moment, stocurile Uniunii Europene de lapte praf s-au cam terminat în anul care a trecut și nici nu sunt semne că vor fi refăcute la nivelul anilor anteriori. Cauza o poate reprezenta, pentru perioada trecută dar și pentru anul în curs, exporturile efectuate de producătorii de lapte praf din UE către Africa de Nord, Federația Rusă și Orientul Mijlociu.   O imagine și mai exactă o pot da următoarele statistici: În 2009, producția UE de lapte praf (total), a fost de 1.015 mii tone. Importurile extra-UE au fost în acel an de 6 mii de tone, iar exporturile extra-UE de 231 de mii de tone, la consum fiind folosite 685.000 de tone. Stocurile finale, în 2009 erau de 278 mii tone, din care, cele private erau de 20 de mii de tone, iar cele publice, de 258 de mii de tone.   În 2013, situația previzionată ar fi următoarea: Producție totală-1.112 mii tone; Importuri extra-UE: o mie de tone; Exporturi extra-UE: 518 mii tone; Consum: 620 mii tone; Stocuri finale: 60 mii tone; Stocuri private: 60 mii tone; Stocuri publice: 0 !!!   Asta înseamnă că: Bugetele țărilor membre ale Uniunii Europene nu mai permit nici măcar crearea de stocuri naționale, singurii care își vor mai permite așa ceva fiind producătorii privați. Dacă observăm cifrele de mai sus, în 2013, stocurile private vor fi cu 40 de mii de tone mai mari decât în 2009. Cererea de lapte praf din Africa de Nord (în ciuda tensiunilor sociale de acolo!), Rusia și Orientul Mijlociu se vor menține la cote foarte înalte, fapt care nu poate fi decât benefic producătorilor europeni care, astfel pot contracara ofensiva Statelor Unite, a Chinei (care, oricum are restricții serioase la export, din cauza producției de foarte slabă calitate) dar, mai ales, a neo-zeelandezilor de la Fonterra.   Ce ar însemna toate acestea, pentru producătorii români? Păi, în condițiile în care Guvernul aproape că a abandonat orice idee de stoc, în condițiile în care bugetul Ministerului Sănătății, al Ministerului Apărării și al Ministerului Muncii și Protecției Sociale de abia dacă acoperă necesităție stringente, eventuala creștere a nivelului producției interne de lapte praf nu poate viza decât exportul în zonele sugerate de raportul Rabobank. Vor ajuta Misiunile economice ale Ambasadelor României din țările vizate, companiile românești care vor dori să-și extindă liniile de export? Dar, companiile vor avea bani de delegații pentru directorii comerciali, în vederea dezvoltării de relații economice internaționale? Aproape că l-am invoca pe Hamlet să ne răspundă dar, dacă el n-a putut răspunde propriei întrebări care-l frământa, cum să ne mai dea și nouă o rezolvare!?