Stiri

186

Pro Agro solicită aprobarea Hotărârii pentru pesta porcină africană

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Scrisoare deschisă cătreDomnul Premier Mihai TUDOSE,Domnul Președinte al A.N.S.V.S.A. Geronimo BRĂNESCU,   Membrii Federației Naționale Pro Agro sunt profund îngrijoraţi de pericolul pe care îl reprezintă pesta porcină africană pentru filiera porcului românesc și pentru toată economia României. Lipsa unei hotărâri guvernamentale aplicabile în regim de urgență face ca orice măsură să nu prezinte o acoperire legală.   Fermierii au cheltuit din surse proprii sume imense pentru acoperirea programelor de biosecuritate din ferme. Serviciile veterinare au muncit ani de zile pentru ieșirea porcului românesc în spațiul comunitar și la export. Această boală poate duce în faliment pe toți crescătorii de suine, este alertă de gradul zero pentru sectorul suin din România!   Solicităm Guvernului să acționeze urgent, dând imediat undă verde  proiectului de HOTĂRÂRE postat în consultare publică, pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1156/2013 pentru aprobarea acțiunilor sanitar veterinare cuprinse în Programul acțiunilor de supraveghere, prevenire, control și eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecția animalelor și protecția mediului, de identificare și înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor și ecvideelor, a acțiunilor prevăzute în Programul de supraveghere și control în domeniul siguranței alimentelor, precum și a tarifelor aferente acestora, precum și pentru modificarea și completarea Programului naţional de supraveghere, prevenire şi control al pestei porcine africane, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 830/2016 pentru aprobarea Programului naţional de supraveghere, prevenire şi control al pestei porcine africane.   Reamintim că în această boală focarele se extind rapid, nu există tratament sau vaccin, porcii sunt uciși și cadavrele neutralizate. Statele vecine care trec prin această boală de ceva timp au incinerat zeci de mii de cadavre, costurile sunt enorme!   În același timp, vă rugăm să aveți în vedere aprobarea  de urgență a sumelor necesare acoperirii costurilor de despăgubire a fermierilor în caz de necesitate - conform H.G. 1214/2009 modificată.   Semnalul de alarmă  din județul Satu Mare impune Guvernului României să aprobe în regim de urgență actul normativ aflat în dezbatere publică și să demareze procedurile specifice în această situație. Cu stimă, Președinte Pro Agro Emil Dumitru

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2