(INSSE) În luna iunie 2014, cantitatea de lapte de vacă colectată de la exploataţiile agricole şi centrele de colectare de către unităţile procesatoare a scăzut faţă de luna precedentă cu 0,8%, dar a crescut faţă de luna iunie 2013 cu 17,7%. În semestrul I 2014 comparativ cu semestrul I 2013, cantitatea de lapte de vacăcolectată de la exploataţiile agricole şi centrele de colectare de către unităţile procesatoare a crescut cu 15,6%. Iunie 2014 comparativ cu mai 2014 În luna iunie 2014 comparativ cu luna precedentă, cantitatea de lapte de vacă colectată de unităţile procesatoare a scăzut cu 807 tone (-0,8%). Dintre principalele produse lactate cea mai mare scădere a producţiei în luna iunie 2014 comparativ cu luna mai 2014 a avut loc la lapte acidulat (iaurt, iaurt de băut, lapte bătut şi altele) cu 2108 tone (-13,3%), urmat de smântâna de consum cu 533 tone (-10,8%), unt cu 93 tone (-10,2%), lapte de consum cu 2083 tone (-9,4%) şi brânzeturi inclusiv brânza obţinută exclusiv din lapte de vacă (80,7% din producţia totală de brânzeturi) cu 229 tone (-2,8%). Cantitatea de lapte brut importat a scăzut de la 5087 tone în luna mai 2014 la 4802 tone în luna iunie 2014 (-5,6%). Iunie 2014 comparativ cu iunie 2013 Faţă de luna corespunzătoare din anul precedent, în luna iunie 2014 cantitatea de lapte de vacăcolectată de unităţile procesatoare a crescut cu 15211 tone (+17,7%). Producţia principalelor produse lactate a crescut în luna iunie 2014 comparativ cu luna corespunzătoare din anul 2013 astfel: lapte de consum cu 4184 tone (+26,2%), brânzeturi inclusiv brânza obţinută exclusiv din lapte de vacă cu 1116 tone (+16,0%), smântâna de consum cu 337 tone (+8,3%), unt cu 48 tone (+6,2%), lapte acidulat (iaurt, iaurt de băut, lapte bătut şi altele) cu 331 tone (+2,5%). Cantitatea de lapte brut importat a scăzut de la 5841 tone în luna iunie 2013 la 4802 tone în luna iunie 2014 (-17,8%). Semestrul I 2014 comparativ cu semestrul I 2013 În semestrul I 2014 comparativ cu semestrul I 2013, cantitatea de lapte de vacă colectată de unităţile procesatoare a crescut cu 67980 tone (+15,6%). Creşteri ale producţiei în semestrul I 2014 faţă de semestrul I 2013 pot fi menţionate la: lapte de consum cu 17822 tone (+16,2%), brânzeturi inclusiv brânză obţinută exclusiv din lapte de vacă (85,9% din producţia totală de brânzeturi) cu 4822 tone (+13,9%), smântână de consum cu 2869 tone (+11,3%), unt cu 334 tone (+7,0%), lapte acidulat (iaurt, iaurt de băut şi altele) cu 2592 tone (+3,0%). Cantitatea de lapte brut importat a scăzut de la 51261 tone în semestrul I 2013 la 43700 tone în semestrul I 2014 (-14,8%).