Producătorii agricoli din România beneficiază de o nouă susţinere rezultată din parteneriatului semnat astăzi de magazinele PROFI și Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României” – USAMVBT, din Timişoara. „Dorința noastră este să oferim consumatorilor din ce în ce mai multe produse românești de calitate și pentru aceasta investim concret în pregătirea și susținerea producătorilor”, a declarat Daniel Cîrstea, Directorul General al magazinelor PROFI. „Universitatea noastră agreează şi promovează astfel de iniţiative care au un dublu impact: pe de-o parte extensia universităţii noastre şi în domeniul de retail, iar pe de altă parte avantajul oferit studenţilor, de a pune în aplicare competenţele profesionale şi transversale dobândite în educaţia universitară”, a afirmat Cosmin Alin Popescu, Rectorul USAMVBT. Semnat la încheierea mesei rotunde intitulate „Sprijin pentru producătorii din România”, parteneriatul prevede ca, prin sprijin financiar oferit de compania PROFI, USAMVBT să furnizeze cunoștințe de specialitate și asistență în accesarea fondurilor europene fermierilor care vor să își dezvolte producția, în așa fel încât să devină mai vandabilă și chiar să poată ajunge pe rafturile oricărui supermarket. Totodată, parteneriatul le va permite studenților USAMVBT să facă practică în magazinele şi zonele de infrastructură ale Companiei PROFI, pentru a ajunge să înțeleagă mai bine care sunt oportunitățile și restricțiile unui lanț logistic profesionist și, în același timp, să cunoască direct aşteptările pe care consumatorii le au de la producători și de la comercianți. După absolvire, ei vor transfera aceste competenţe în mediul profesional, putând să îndrume fermierii sau să se angajeze pe posturi de conducere în orice lanț de supermarketuri. Pentru început, parteneriatul vizează comunitățile agricole din județele Timiș, Arad și Caraș-Severin, urmând ca în viitorul apropiat să se extindă și la nivel naţional. Inițiativa a fost apreciată în mod deosebit de participanții la această masă rotundă. “AFIR, prin structurile sale regionale și județene, manifestă o largă deschidere către ideea acestui parteneriat, afirmându-și sprijinul printr-o eventuală participare în cadrul campaniilor de promovare și informare pe care le veți derula,” le-a transmis organizatorilor Iulian Bucătaru, Director General Adjunct al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale – AFIR, Centrul Regional 5 Vest. “Vă asigur că proiectul dumneavoastră se va bucura și de sprijinul Camerei Agricole Arad,” a afirmat la rândul său Leonard Zoriti, secretarul executiv al camerei. “Prin faptul că proiectul este coordonat de USAMV, este pentru prima dată când se profilează și la noi, ca în țările cu agricultură dezvoltată, o sinergie reală între învățământul superior agricol, cercetarea științifică aplicativă și serviciile de extensie și consultanță agricola. “Se va găsi o rezolvare și prin APIA, unde se poate finanța aproximativ 70% din construcția unui depozit, achiziționarea de utilaje de împachetare, mașini de transport și altele, câtă vreme cei care solicită finanțarea sunt grupați în organizații de producători legal constituite,” a de afirmat Micluța Dan, Director adjunct al APIA Timiș. Cu aproape 400 de magazine care funcționează în 188 de localități și peste 9500 de angajați, magazinele PROFI reprezintă lanțul de retail modern cu cea mai mare extindere geografică din România. Ca sursă şi resursă de cunoaştere şi dezvoltare profesională, USAMVB „Regele Mihai I al României” din Timişoara urmăreşte să contribuie la dezvoltarea economică naţională şi internaţională, prin profesionalizarea la parametri de calitate şi eficienţă a resursei umane din domeniul ştiinţelor vieţii.