(MADR) Achim Irimescu, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a primit, în 21 iunie 2016, vizita unei delegaţii din Germania, din care au facut parte domnul dr. Reto Ingold, din partea Demeter International, doamna dr. Ursula Hudson, de la Slowfood Germania şi doamna Cristina Bühler von Bäuerliche de la Erzeugergemeinschaft Schwäbisch Hall und Ecoland Germania. Tema întâlnirii a fost înființarea unui proiect român agricol ecologic, bio dinamic regional, cultural, social, economic, care urmăreşte, printre altele, recunoașterea certificării agricole bio dinamice – Demeter - în Romania precum şi promovarea, dezvoltarea şi sprijinirea agriculturii ecologice şi susţinerea agricultorilor, mai ales a tinerilor agricultori mici şi mijlocii. În acest proiect se are în vedere şi integrarea principiului Slowfood, promovarea şi susținerea agriculturii ecologice regionale. Ministrul Achim Irimescu a explicat, în cadrul întâlnirii, că în România există foarte mulţi producători mici care trebuie încurajaţi să se asocieze, să pună marfa în comun şi să o valorifice pe piaţă. În acelaşi timp, ministrul apreciază că este nevoie de o informare a consumatorilor pentru a înţelege avantajele pe care le aduce conceptul de slow-food şi certificarea Demeter în România. Ministrul a prezentat, pe scurt, oportunităţile pe care le au fermierii prin intermediul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020, referindu-se în special la subMăsura 6.1 – Instalarea tinerilor fermieri, la subMăsura 4.1 – investiții în exploataţii agricole şi la subMăsura 4.2 – Procesare produse agricole. Iniţiatorii acestui proiect îşi propun totodată readucerea şi păstrarea soiurilor de semințe ecologice regionale, autohtone precum şi dezvoltarea pieții de desfacere a produselor ecologice ţărăneşti, pe plan local, regional, național, internațional. Promovarea şi dezvoltarea marketingului psihologic pozitiv, ecologic şi educațional este un alt obiect propus în cadrul acestui proiect. De asemenea, se doreşte realizarea unui schimb de experiențe agricole ecologice naționale şi internaționale a agricultorilor mici si mijlocii, dar şi a elevilor din liceele agricole şi a studenților din facultăţile de agronomie. Informarea educațională nutrițională, pornind de la câmp până la farfurie, a copiilor, a tinerilor dar şi a adulților, printr-o colaborare practică cu grădinițe, şcoli, licee, instituții, având în vedere şi principiul Slow Food, constituie un alt deziderat al celor implicaţi în acest proiect.