Stirieye

422

Protecţie europeană pentru jambonul de porc şi costiţa ”hiţuită”
MeatMilk

Autor

MeatMilk.ro

Distribuie pe

facebooktwitter
article

(Agerpres) Producătorul bucovinean Ioan Baciu din Fundu Moldovei,  a primit atestate pentru şapte produse tradiţionale din carne, realizate după reţete vechi de peste 80 de ani, iar pentru două dintre acestea, jambonul de porc şi costiţa hiţuită, a început demersurile pentru a obţine şi protecţie europeană. “Suntem moştenitorii unor reţete foarte vechi, tradiţionale şi de mare calitate, păstrate de familia mea, care este o familie de măcelari. Erau cei mai buni măcelari din Bucovina. Ei au descris în aceste documente vechi de la 1930 toate produsele tradiţionale pe care le făcea familia Baciu. Am atestat acum doar şapte produse, dar deţinem mult mai multe reţete. Acum am primit atestate pentru jambonul de porc, chişcă, tobă, costiţă hiţuită, muşchiul copt în jar, muşchiul haiducesc şi cârnaţi”, a spus Ioan Baciu. Acesta a mai precizat că intenţionează să obţină protecţie europeană pentru două dintre produsele pentru care a obţinut  atestatele naţionale, respectiv pentru jambonul de porc şi costiţa hiţuită. Producătorul sucevean foloseşte numai materie primă locală, fie din fermele proprii de animale fie de la vecini, şi produce în jur de 15 produse din carne, circa 300 – 400 de kilograme pe zi.

Ai aflat ceva nou din acest articol?

Articolul anterior
Articolul urmator

Citește și:

Ești gata să-ți dezvolți afacerea ?

Abonează-te la newsletter-ul nostru pentru a fi la curent cu cele mai noi știri.