Repere

263

Punct și de la capăt, în agroindustria României

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Se întâmplă uneori în viață, ba chiar e necesar, să te oprești, să te uiți la ce se întâmplă și să spui: ”Până aici!” Să vezi ce e bun, ce ai făcut bine, să bagi de seamă la ce ai greșit dar și la ce și la cine a greșit față de tine și să tragi linie, adunând și scăzând: Asta păstrez, asta elimin.   Iar asta nu e valabil doar în viața personală, ci și în economie. Ba chiar, pentru a păstra o economie funcțională și profitabilă, strategia asta de ”Punct și de la capăt” trebuie făcută obligatoriu, pentru a corecta ce e de corectat. Așa și în cele două sectoare de care se ocupă această revistă, carnea și laptele României.   De exemplu, dacă ar fi să ne gândim la lucrurile bune, fie carne, fie lapte, în aceste două zone de activitate s-au făcut multe lucruri bune și mulți au lucrat ca la carte. Criza din 2008 a făcut inerenta curățenie și cine a rămas pe piață a fost mai puternic. Fermierii au devenit mai performanți și, în multe locuri au adoptat tehnologii dintre cele mai performante.   Iar procesatorii au răspuns de cele mai multe ori foarte prompt cererilor din piață. E drept, pe zona lactatelor, piața e dominată de multinaționale, dar să nu ne plângem, trăim într-o lume globalizată, într-o piață liberă în care doar cel puternic rezistă. Cu alte cuvinte, cei care nu s-au adaptat realităților ori aceia care au crezut că păcălesc viața au fost eliminați din competiție de mecanismele de piață.   Dar asta e pe zona privată. Însă, ce te faci cu statul? Pentru că, dacă e să socotești lucrurile rele, asta au venit aproape exclusiv din partea autorităților, a instituțiilor de stat populate cu indivizi slab pregătiți ori pur și simplu rău-voitori în multe situații. Dovezile? Priviți încă o dată ce se întâmplă pe segmentul creșterii porcilor. Luați aminte cum o ințițiativă foarte bună, ”Rețeta consacrată”, a fost abandonată, dar între timp se tot caută impunerea unui sistem etatist de colectare și comercializare a producției agro-industriale.   Și, atunci, ce e de făcut? Simplu: pui punct, elimini ce și pe cine trebuie din sistem și vii cu o strategie nouă și, mai ales, cu oameni competenți.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2