95

Reducerea TVA la lapte, renegociată pe 16 martie la MADR

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Reducerea TVA la lapte va fi renegociată în ziua de 16 martie la sediul MADR. Folosim acest termen, pentru că, în situația în care în momentul de față există mari divergențe între fermierii producători de lapte și companiile de produse lactate, cele mai mari fiind reunite în APRIL, mai mult ca sigur, ministrul Daniel Constantin va acționa ca mediator, urmând ca rezultatul discuțiilor să fie transmise Ministerului de Finanțe.

  Așadar, fermierii şi producătorii din industria laptelui vor analiza luni, 16 martie, împreună cu reprezentaţii Ministerul Agriculturii propunerea privind reducerea la 9% a cotei TVA pentru lapte şi produse din lapte, au declarat pentru Agerpres surse din Ministerul Agriculturii. ”Am discutat cu reprezentanţii Ministerului de Finanţe şi consider că există posibilitatea introducerii unei cote de TVA de 9% şi pentru lapte şi produse din lapte, alături de carne, produse din carne şi legume-fructe. Ne vom întâlni luni (16 martie - n.r.), la ora 10,00, la Ministerul Agriculturii pentru a discuta aceste aspecte cu fermierii şi procesatorii din industria al laptelui”, au precizat sursele citate.   Asociaţia Patronală Română din Industria Laptelui (APRIL), în calitate de reprezentant al industriei de procesare a laptelui, a solicitat completarea proiectului de Cod Fiscal cu introducerea cotei reduse de 9% şi la lapte crud, lapte pasteurizat, produse şi subproduse lactate, precum şi derivatele acestora.  De asemenea, APRIL susţine că menţinerea cotei actuale, de 24%, la lapte şi produse din lapte descurajează consumul acestor alimente esenţiale şi perpetuează concurenţa inegală între produsele din Uniunea Europeană şi cele româneşti.   ”Reducerea TVA la lapte şi produse lactate va diminua comerţul cu produse lactate nefiscalizate, va creşte calitatea nutritivă şi siguranţa alimentară pe filiera laptelui, având un beneficiu final semnificativ asupra coşului zilnic al consumatorului român. Reafirmăm poziţia noastră care pledează pentru un nivel scăzut al TVA, de 9%, pentru lapte materie primă şi produse lactate şi eliminarea, prin acest mod, a oricărei discriminări între alimente de bază şi, implicit, între consumatori, în condiţiile în care fiecare dintre acestea trebuie să îşi găsească locul într-o nutriţie echilibrată şi să contribuie la starea de sănătate a populaţiei”, a declarat săptămâna trecută preşedintele APRIL, Dorin Cojocaru. Totodată, excluderea laptelui şi lactatelor din categoria produselor care vor beneficia de reducerea TVA va perpetua concurenţa inegală între produsele din UE şi cele româneşti comercializate pe piaţa autohtonă, concurenţă accentuată după instituirea embargoului impus de Rusia. În prezent, consumul scăzut de produse lactate din România, aflat sub media europeană, şi condiţiile dificile ale pieţei determină scăderea continuă a numărului de fabrici de procesare a laptelui din ţara noastră.   Ministrul Finanţelor Publice, Darius Vâlcov, a declarat, în data de 5 martie, că reducerea TVA la 9% pentru lapte şi produsele lactate va fi luată în considerare după ce fermierii şi producătorii vor ajunge la un consens.   ”Singurul motiv pentru care laptele nu a fost introdus în prima variantă a Codului Fiscal a fost acela că fermierii nu au dorit acest lucru. Au susţinut producătorii un lucru şi fermierii alt lucru. Se pare că acum au ajuns la un consens sau încearcă să ajungă la un consens. Există mai multe posibilităţi şi, în următoarea prezentare a Codului, dar şi în dezbaterea din Parlament, dumnealor să ajungă la un consens pentru că, practic, din alimentele de bază doar laptele a fost scos pe acest singur considerent”, a explicat Vâlcov. Ministrul Finanţelor a precizat că impactul bugetar nu va fi unul foarte mare dacă TVA se va reduce şi în cazul laptelui. Amintim că, la finele lunii februarie, Federaţiile ProAgro şi Romalimenta au propus Ministerului Finanţelor Publice (MFP) reducerea cotei TVA la 9% şi pentru lapte şi produse din lapte, alături de celelalte alimente incluse deja în proiectul de modificare a Codului Fiscal.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2