119
„Ne batem pe nişte resurse care sunt din ce în ce mai slab pregătite şi mai puţine şi încercăm, luând resursa, să o dezvoltăm intern. Şi ne batem din ce în ce mai tare, pentru că, în principiu, nu te poţi opune tendinţei normale ca oamenii să traiască mai bine. Şi atunci trebuie să le dai acel bine, dar între timp să ai şi rezultate mai bune, pentru ca firma să nu se ducă în cap. şi atunci interesul e să le dai acel bine, să obţii mai mult şi apoi să îi dezvolţi. Şi ca să îi dezvolţi trebuie să îi reţii în companie şi aşa se construieşte un cerc al investiţiei pe care firmele germane din zonă ştiu să îl facă. Din păcate, noi suntem furnizor de oameni pentru aceste firme“, a spus Crăciun, citat de Ziarul financiar. El a fost unul dintre speakerii celei de-a XX-a ediţii a dezbaterilor HR Insider organizată la finalul lunii trecute în Braşov, eveniment la care au mai participat Aurelia Florea, directorul de resurse umane al producătorului de electrocasnice de lux Miele, Ioana Bran, coordonatorul regional al firmei de training Ascendis, Olga Savaniu, directorul de resurse umane al producătorului de componente pentru avioane Premium-AEROTEC, Lucia Molniceanu, HR manager în cadrul producătorului de componente electronice Benchmark din Braşov şi Liviu Şonea, directorul general al Foerch, companie care activează în sectorul distribuţiei directe în domeniile auto, construcţii şi mentenanţă industrială.