199
(Comunicat) Inspectorii D.S.V.S.A București au efectuat în perioada 01-28.02.2018, 1396 controale în unități cu activitate în diferite domenii, respectiv, sectoarele: alimentar, sănătate și bunăstare animală, nutriţie animală, unităţi din domeniul subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman, în exploatații nonprofesionale de animale. În urma verificărilor efectuate au fost aplicate 20 sancțiuni contravenționale, conform H.G. 984/2005, cu modificările și completările ulterioare, în valoare totală de 12.134 lei, precum și 7 avertismente, conform O.G.2/2001. A fost retrasă de la comercializare și dirijată spre neutralizare cantitatea de 173.563,07 Kg produse de origine animală și nonanimală. Pentru deficiențele constatate s-au dispus: 35 termene de remediere, interzicerea desfășurării activității pentru 5 unități și suspendarea temporară a activității pentru 1 unitate. Au fost autorizate/înregistrate sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor 276 unităţi și 86 mijloace de transport produse de origine animală şi nonanimală, iar pentru 62 mijloace de transport s-a acordat viza anuală. Pentru prevenirea apariției unor situații cu implicații deosebite, au fost verificate săptămânal, locațiile în care s-au organizat târguri pentru comercializarea produselor alimentare de origine animală și nonanimală, de către producători particulari. Principalele neconformități constatate urmare controalelor efectuate de către inspectorii D.S.V.S.A București au fost: nerespectarea normelor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor privind întreținerea spațiilor de producere, depozitare, precum și a utilajelor, ustensilelor de lucru folosite, nerespectarea normelor privind depozitarea, manipularea produselor alimentare de origine animală și nonanimală, ambalarea și etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare, nerespectarea normelor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor privind demonstrarea trasabilității produselor alimentare, comercializarea directă către consumatorul final a produselor alimentare în spații neaprobate sanitar veterinar, valorificarea produselor alimentare cu termen de valabilitate expirat. DIRECTOR EXECUTIV: Dr. Ovidiu Valentin ZVORIȘTEANU