Terenurile agricole amplasate în intravilan nu vor mai fi supuse unui regim de impozitare diferențiat. Proprietarii acestora nu vor mai plăti pentru 400 metri pătrați din teren impozitul aferent unui teren cu construcții, după ce Guvernul a modificat, vineri, în acest sens normele metodologice de aplicare a Codului Fiscal. “400 de metri pătrați din orice teren de genul acesta era impozitat ca și cum ar fi avut o construcție pe această suprafață și doar restul primea statul specific de impozitare. S-a renunțat la această prevedere”, a explicat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu. Astfel, normele modificate prevăd în acest caz că “impozitul pe terenurile amplasate în intravilan, înregistrate în registrul agricol la altă categorie de folosință decât cea de terenuri cu construcții, în limita a 400 de metri pătrați, calculați o singură dată, se determină de la categoria de folosință teren neproductiv”.