Sansa reala ca, in fata zootehniei (semi)intensive, sa prevaleze zootehnia ecologica este una pur teoretica. Lipsite de argumente sunt si teoriile privind apropiata imbratisare, de catre majoritatea consumatorilor, a produselor ecologice, cu tot ce impune sustinerea acestora pe piata: preturi mult mai mari ale produselor si si intoarcerea majoritara a populatiei in mediul rural, sub forma de producatori sau mana de lucru.

Legatura cu pajistea Zootehnia (agricultura, in general) ar putea sa aiba un succes considerabil, daca zooecosistemul ar fi eliberat de cererea alimentara in crestere continua(?), asociata cu presiunea obtinerii productiei prin metode tehnologice si chimice, fara posibilitatea diminuarii energiei necesare exploatatiilor zootehnice. Structura si functia zooecosistemului sunt construite de fermieri spre a duce la productii maxime, bine controlate, fara sa excluda factorii energetici naturali. Toate acestea, cu mijloace artificiale putin poluante, care sa afecteze cat mai putin animalele, productia, consumatorii si mediul. In zootehnia (semi)intensiva, singura legatura cu ecosistemul natural invecinat sau anterior este data de populatiile de fitofagi sau paraziti nedistrusi. Oamenii au simplificat, la extrem, reteaua trofica a zooecosistemelor realizand necesitatile proprii si uniformizand pronuntat intregul sistem, prin eliminarea raselor de animale cu productii nesatisfacatoare sau vulnerabile patologic. Tendinta industrializarii, concentrarii si specializarii zootehniei determina schimbari in comportamentul fiziologic al animalelor, evolutia rapida devenind totusi un stres in viata acestora. Fermierii sunt nevoiti sa asigure, in conditii optime, necesarul de hrana (uneori prin import) pentru un numar mare de animale, obligati fiind totodata sa preintampine si sa rezolve iminentele probleme de protectie a mediului, create de reziduuri si dejectii. Chiar daca epurarea apelor uzate si compostarea dejectiilor sunt operatii costisitoare si greoaie, fermierii le-au inclus in linia tehnologica, indeosebi pentru mentinerea sanatatii propriilor animale si a productiei rezultate de la acestea. De asemenea, consecintele iminentei folosiri a hranei artificializate si a folosirii medicatiei abundente sunt limitate prin includerea in ratii a furajelor obtinute din propriul ecosistem agricol de camp. Pentru aceasta, trebuie urmarita si analizata sursa furajelor, respectiv biotopul fiecarui agroecosistem. Omul indeparteaza prin acest ciclu , direct din fitogeneza ecosistemelor, unele specii vatamatoare sau zootoxice. Zoocenoza modificata cantitativ, datorita exploatarii, ramane totusi complexa si apropiata de structura initiala, deoarece nevertebratele continua sa existe in camp, fiind competitive si usor integrabile in lantul trofic. Pe de alta parte, exploatatiile bazate pe pasunat urmaresc efectul principal al acestei metode de hranire a erbivorelor: restrangerea compozitiei floristice si schimbarea dominantelor. De regula, pasunatul deranjeaza consumatorul secundar (acarieni, insecte). Acestia sunt considerati controlori ai fitofagilor din pajistile naturale, favorizandu-le in acest fel dezvoltarea. Productivitatea primara a ecosistemelor de fanete si pasuni poate fi crescuta pana la un anumit nivel, printr-o exploatare rationala, care consta in optimizarea numarului de pasunari si cosiri. Circulatia substantei in ecosistemul de pasuni este reprezentata prin biomasa animalelor sau prin biomasa produselor acestora, fiind in raport direct cu incarcatura de animale pe suprafata si productivitatea primara. Agroecosistemele de pasuni si fanete trebuie pastrate, in general, in starea anterioara exploatarii. Se realizeaza, in acest fel, starea stationara de agro-ecoclimax, pe fondul stabilitatii naturale, printr-o interventie a omului. Probleme ecologice generate de complexele (semi)intensive Intr-un spatiu restrans, sistemele agro-zootehnice sunt constituite, in principal, prin concentrarea unui mare numar de consumatori primari, reprezentati de efectivul animalelor domestice. Sunt zooecosisteme care formeaza un segment al unui agrosistem mai larg, unde primul nivel este ocupat de consumatorii primari. Nivelul este caracterizat de aducerea permanenta a biomasei din exterior. Existenta acestui tip de zooecosistem este conditionata de existenta unor medii care sa vizeze asigurarea, in adaposturi, a unui microclimat specific fiecarei specii. Este mediul care trebuie sa conduca spre o finalitate reprezentata prin productivitate maxima, indiferent daca aceste conditii sunt sau nu optimul biologic reprezentant al speciei. Privite din unghiul biocenozei, complexele zootehnice concentreaza animale domestice apartinand unei singure specii ori unei singure rase performante. Repartizarea animalelor, in adaposturi si boxe, se face astfel pe categorii de sex si varsta, urmarindu-se constituirea populatiilor omogene fenotipic si genetic, pentru imbunatatirea starii biologice a acestora. Datorita lipsei de control a unei stari maxime de nesaturare a niselor ecologice din ecosistem, in adaposturi isi pot face aparitia, odata cu animalele domestice, alte specii de consumatori concurenti pentru hrana: rozatoarele. De asemenea, nesaturarea niselor ecologice din ecosistemul exploatatiei duce la o crestere exploziva a microorganismelor. Dintre acestea, microorganismele conditionat patogene produc animalelor gastroenterite, pasteureloze sau pneumonii. In complexele zootehnice, baza trofica a animalelor este asigurata, ca sursa primara de hrana, de culturi agricole a caror aprovizionare se realizeaza prin concentrarea pe suprafete mari, cu ajutorul mijloacelor tehnice, cu un consum ridicat de energie si cu investitii majore. Exploatatiile de crestere (semi)intensiva a animalelor devin generatoare a unor mari probleme ecologice, indeosebi datorita producerii reziduurilor digestiv-metabolice, intr-un spatiu restrans si in concentratie mare. Caracterul principal de poluant este mai cu seama dat zoocomplexelor de nivelul ridicat al substantelor organice, al populatiilor de microorganisme sau agentilor de spalare cu capacitati ridicate de perturbare a mediului ambiental si inconjurator. Indepartarea acestor reziduuri necesita mari cantitati de apa pentru spalare si transforma, uneori, exploatatiile (semi)intensive in poluatori ai zooecositemului, printr-o producere consistenta de ape uzate.