În complexele de tip intensiv – industrial, fluxul tehnologic se derulează în sectoarele componente: montă, gestaţie, maternitate, creşă şi îngrăşătorie, porcul de carne trecând succesiv, pe măsura înaintării în vârstă prin aceste etape. După montă, sectoarele de maternitate şi creşă constituie verigi intermediare importante ale fluxului tehnologic din fermă, ele având ca sarcină producţia de purcei de calitate înţărcaţi. Maternitatea, precedentul delicat al creşei Sectorul de maternitate reprezintă a doua verigă din lanţul tehnologic al fermei şi cel mai important înaintea trecerii nou-născuţilor în creşă, având ca sarcină producerea de purcei care pot fi valorificaţi, deopotrivă, ca tineret înţărcat pentru îngrăşare sau păstraţi pentru creştere şi îngrăşare, în vederea vânzării ca porci de carne. În sectorul “maternitate” sunt cazate două categorii de animale (purceii sugari şi scroafa), cu cerinţe diferite de microclimat şi hrănire, ceea ce implică dotări mai complexe şi mai costisitoare pe fluxul tehnologic. În maternitate, scroafa de reproducţie trece prin stări fiziologice diferite (ultimele zile ale gestaţiei, fătarea şi alăptarea) într-un timp relativ scurt, ceea ce reclamă o atenţie aparte în asigurarea unui microclimat corespunzător, îndeosebi în ce priveşte umiditatea şi temperatura. În acelaşi timp, statutul purceilor sugari solicită condiţii deosebite de umiditate şi temperatură în zona ce le este alocată pentru odihnă, în primele zile de viaţă neputându-şi regla temperatura corporală. Întreţinerea purceilor sugari şi a scroafelor în lactaţie se face în boxe de fătare, unde este cazată o scroafă cu lotul său de purcei. Boxa de fătare este spaţiul în care este cazată scroafa, cu 2 – 3 zile înainte de fătare, unde are loc fătarea, se ţine şi se exploatează scroafa cu purcei, până la înţărcare. Compartimentul de boxe de fătare constituie unitatea funcţională în maternitate, mărimea sa condiţionând întregul flux tehnologic din unitate. Când se stabileşte numărul de locuri de fătare din maternitate se iau în considerare: capacitatea de producţie a unităţii, numărul de scroafe matcă necesar realizării planului de producţie şi numărul de ratări/scroafă/an. De asemenea, se ţine cont de sistemul tehnologic de întreţinere a scroafelor în lactaţie şi a purceilor sugari. Astfel, există două sisteme:

1. întreţinerea scroafelor şi a purceilor sugari, până la înţărcarea purceilor, în boxele de fătare, după înţărcare scroafele fiind montate înapoi în sectorul montă-gestaţie, iar purceii în compartimentele pentru tineret înţărcat din sectorul creşă.
2. Întreţinerea scroafelor şi a purceilor sugari, pe perioada lactaţiei, în boxe de fătare-creştere şi apoi continuarea întreţinerii purceilor în boxă, până la intrarea în testare sau până la vârsta de 105 zile (în cazul porcilor destinaţi îngrăşării).

Activitatea de producţie în creşă Odată cu preluarea purceilor înţărcaţi din maternitate începe activitatea de producţie din sectorul (compartimentul) creşă, activitate ce se continuă cu creşterea până la vârsta de 90 – 105 zile, când purceii au o masă corporală de 25 – 30 kg. Vârsta de preluare din compartimentul de maternitate este de 37 de zile, în unităţile industriale şi de 44 de zile, în cele care livrează reproducători. Greutatea medie trebuie să fie de aproximativ 6,5 kg, la unităţile industriale şi de 7,5 kg, la cele care livrează material de reproducţie. Tineretul suin care se creşte în compartimentul de creşă poartă numele de “tineret înţărcat” sau “purcei înţărcaţi”. Sistemele de întreţinere a tineretului înţărcat, în compartiment sau în sectorul de creşă, pot fi clasificate astfel: -         întreţinerea în boxe din compartimentele special construite pentru această categorie; -         întreţinerea tineretului în continuare, în boxe de fătare-creştere, din compartimentul maternitate. În mai multe unităţi de tip industrial, dar şi în fermele de înmulţire şi de hibridare, după înţărcarea scroafelor, purceii rămân în aceleaşi boxe până la vârsta de 90 – 95 zile şi greutatea de cca. 27 kg. După extragerea scroafei, barele metalice care limitează mişcările sunt ridicate, pentru ca purceii să se mişte în voie. Se delimitează astfel foarte mult efectele stresului de înţărcare, de schimbare a boxei de lotizare şi chiar stresul produs de schimbarea personalului de îngrijire. Productivitatea muncii creşte foarte mult, însă investiţia este mare, necesitând de trei ori mai multe boxe de fătare. După depopulare, igienizarea şi dezinfecţia trebuie foarte minuţios efectuate, simultan cu lucrările de reparaţii ce se impun. Indiferent de sistemul de întreţinere, pe parcursul perioadei de creşă purceii nu se lotizează, ci doar se extrag indivizii cu creştere întârziată, cei bolnavi sau cei cu dificultăţi de comportament (cei care muşcă urechile/cozile sau defecă şi urinează în toate zonele boxei). Aceştia sunt cazaţi în boxe separate, cu microclimat favorabil, totodată cele mai expuse vederii personalului de îngrijire. În sectorul de creşă, microclimatul este reglat cu ajutorul unor instalaţii adecvate, aşa încât parametrii să fie cât mai constanţi, indiferent de sezon. Temperatura, în primele zile de populare, trebuie să fie apropiată celei din compartimentul de maternitate (22 – 24 grade Celsius, în interiorul adăpostului) şi de 26 – 28  grade Celsius, la nivelul patului cald din pardoseală. După 25 – 30 de zile, temperaturile pot să scadă cu 2-3 grade, putându-se renunţa la încălzirea pardoselii. De menţionat că suprafaţa patului cald trebuie să asigure o zonă de odihnă pentru aproximativ 12 purcei/mp, în decubit lateral. Instalaţia de încălzire electrică a patului cald este identică cu aceea din sectorul maternitate. Umiditatea relativă trebuie să se încadreze între 55 – 70%, valori realizabile prin nespălarea zilnică a zonei compacte de pe pardoseală, dacă adăposturile nu sunt defecte, dacă evaporarea de la suprafaţa apei din canale este limitată printr-o peliculă de ulei mineral şi dacă supraplinul este preluat prin sifonare. De menţionat că sunt foarte periculoase umidităţile relativ ridicate (din sezoanele reci) şi temperaturile scăzute din compartiment, asociere care provoacă frecvent bronhopneumonii porcine. Umiditatea periculoasă şi prin dezvoltarea exagerată a florei microbiene-patogene, care contribuie la alterarea rapidă a nutreţurilor combinate şi a celor uscate, precum şi prin consumurile ridicate de furaje la animale. Gazele nocive (bioxidul de carbon, amoniacul şi hidrogenul sulfurat) sunt foarte periculoase pentru tineretul înţărcat. În prima fază, se simte lipsa laptelui matern pentru atenuarea toxicităţii şi nici organismul nu se poate apăra eficient. Menţinerea de igienă a boxelor reprezintă pârghia cea mai eficientă pentru stoparea răspândirii gazelor nocive, alături de buna funcţionare a instalaţiilor de absorbţie forţată. Igienizarea se face şi se urmăreşte cu atenţie, imediat după populare (când zona compactă este adesea murdărită), însă după stabilizarea ierarhiei lotului operaţiunea pune probleme de mică importanţă. Pentru aceasta, în canale sau fose se instalează, sub grătar, tuburi de absorbţie din material plastic cu diametrul de cca. 10 – 15 cm, perforate pe partea inferioară şi racordate la un exhaustor. Dozele maxime de noxe admise sunt: 0,3% la bioxidul de carbon, 0,03% la amoniac şi 0,002% la hidrogenul sulfurat. Pentru primenirea aerului, se recomandă dirijarea acestuia prin saci fără fund, din material plastic transparent, amplasat deasupra boxelor şi perforat pe partea inferioară. Aerul va fi încălzit iarna într-o baterie cu apă caldă şi preluat din camera de legătură vara. Volumul de aer/purcel înţărcat va fi de 50 metri cubi/oră, vara şi 10 metri cubi/oră, iarna. Dejecţiile vor fi dirijate spre canalele sau fosele pentru realizarea pernei de apă, acestea trecând cu uşurinţă prin fantele grătarelor, datorită configuraţiei speciale a barelor. Evacuarea dejecţiilor din fose va fi făcută periodic, din 15 în 15 zile, cu menţiunea că – la populare – apa din canale sau fose să fie preîncălzită cu 2 – 3 zile înainte. În general, zona grătarului trebuie să reprezinte cca 40% din suprafaţa totală a pardoselei, iar barele grătarului pot fi construite din oţel rotund cu diametrul de 12 mm şi fantele de 12 mm, sau din bare din beton armat, late de 7,5 cm şi fante de 2,5 cm. Toate acestea, pentru confortul tineretului suin supus îngrăşării, în perioada de creşă.