103

Semtest-BVN a organizat Parada taurilor-2016

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Ca în fiecare toamnă, la finalul săptămânii trecute, Semtest-BVN Mureș a organizat Parada taurilor. Evenimentul a fost marcat de sărbătorirea a 40 de ani de activitate ai companiei mureșene care, în timp, a devenit un adevărat centru de excelență al geneticii animale din România. Totodată, ediția din acest an a bifat a XV-a întâlnire cu cei mai buni specialiști din țară, din domeniul geneticii animale, precum și cu miile de fermieri sosiți la Sângeorgiu de Mureș din întreaga țară, dornici să afle ultimele noutăți din domeniul creșterii animalelor.Simpozion de înaltă ținută științifică   Evenimentul a debutat încă din după-amiaza zilei de 30 septembrie, când, Semtest-BVN Mureș a organizat un simpozion. Manifestarea științifică a fost deschisă de domnul Valer Sician-Directorul General al companiei, acela care, după cuvântul de bun venit adresat participanților, a trasat coordonatele principale ale activității de la Semtest-BVN: Formarea profesională, Gestiunea datelor de reproducție și Programul genetic al Semtest BVN. De altfel, acestea au fost și titlurile comunicărilor științifice susținute de domnii Lucian Hârceagă-Coordonator, Ing. Peterfi Lajos-Coordonator, și Ing. Daniel Dănuț-Coordonator.   Deosebit de interesantă a fost și comunicarea cu titlul ”Pregătire profesională în Reproducție și I.A.”, susținută de unul dintre cei mai buni geneticieni din lume, Dr. Aumann Johannes, nu doar Director al BVN, ci și un mare prieten al fermierilor români, acela care, într-o intervenție ulterioară, generată de excelenta comunicare cu titlul ”Transferul de embrioni la SC Gordon Prod”, susținută de Dr. Lucian Hârceagă și Dr. Bogdan Mărieș (de la Semtest-BVN), a felicitat specialiștii pentru rata de succes obținută (50 %), dar a și detaliat programul de transfer embrionar din Germania.   O altă comunicare științifică deosebit de interesantă a fost aceea a domnului Prof. Univ. Dr. Alin Bârțoiu (USAMV București), acela care, sub titlul ”Perioada de tranziție și importanța ei pentru reproducția vacilor de lapte”, a avertizat fermierii prezenți în sală de necesitatea conlucrării perfecte dintre medicul veterinar, nutriționist, managerul de fermă și proprietarul de fermă, cu scopul de a evita pierderile și, desigur, de a obține producții ridicate.   În cadrul simpozionului au mai fost susținute următoarele comuncări științifice:   ”Programul de gestiune a datelor de reproducție (Dr. Ștefan Neuner)”Repetarea căldurilor la vacă prin exprimarea semnelor clinice” (Prof. Univ. Dr. Ioan Huțu-USAMV-Cluj Napoca)”Modalități de utilizare a datelor obținute prin Controlul Oficial al Producției” (Prof.Univ. Dr. Ioan Huțu (USAMVB Timișoara)”Studiu comparativ privind însămânțarea intrauterină la scroafă” (Șef de Lucrări Dr. Ștefan Ciornei USAMV Iași)   Desigur, nu au lipsit intervențiile invitaților. Cel mai solicitat, din partea asistenței, a fost domnul Claudiu Frânc-Președinte al FCBR, acela care, răspunzând unor opinii exprimate de participanți, a evidențiat programul de acordare a subvențiilor, prevederile noii Legi a etichetării laptelui-materie primă și, desigur, prevederile Legii 150, care mdifică Legea 321, prin care comercianții vor fi nevoiți, de la 1 februarie 2017, să pună pe rafturi 51 % din alimente produse în România. Dar, a avertizat acesta, cu referire la produsele lactate, nu vor putea eticheta drept produs românesc, decât aceia care vor face dovada că acesta este făcut din lapte românesc, procesat în România. Totodată, a făcut încă o dată apel la fermieri să se asocieze, pentru a putea face față mai bine marilor lanțuri de magazine, în momentul negocierilor de contracte. Dealtfel, toate aceste lucruri le-a reluat în a doua zi, la Parada în sine, în fața miilor de fermieri prezenți în arena Semtest-BVN.   Un alt oaspete de marcă prezent la simpozion, a fost domnul Ioan Ladoși-Președinte al APCPR, care, și în glumă, dar și serios, și-a exprimat speranța ca, de această dată, din totalul fondurilor primite de la Uniunea Europeană, sectorul suinelor să primească un procent mult mai însemnat, în condițiile în care, în etapa trecută a împărțirii fondurilor, sectorul de lapte a primit 80 % din fonduri.   Parada, ca o sărbătoare A doua zi, începând de la ora 11, a avut loc Parada taurilor, tribunele arenei Semtest-BVN fiind, ca în fiecare an, arhiplină. Momentul a fost deschis de domnul Valer Sician, acela care și-a început cuvântul cu mulțumirile aduse celor care timp de 40 de ani, prin activitatea de fiecare zi, au ridicat genetica animală românească la un înalt nivel, recunoscut pe plan mondial.   Invitat în fața asistenței, domnul Aumann Johannes a afirmat că, în ciuda problemelor sectorului de lapte care se manifestă în întreaga Uniune Europeană, inclusiv cea a impunerii diminuării producției de lapte, materialul genetic și îmbunătățirea raselor au progresat substanțial.   Prezent în loja oficială, Președintele ANSVSA, domnul Radu Roatiș Chețan, a afirmat că, acum, fermierii români au o mare șansă pentru a ieși la export, datorită deschiderii mai multor piețe internaționale, în condițiile în care, din punct de vedere al sănătății animalelor și al siguranței aliemtare, România se află în Top-ul țărilor din UE, dar și pe plan mondial.   Desigur, nu au lipsit premierile celor mai buni colaboratori, cum nu a lipsit nici momentul în care, personalități locale și vechi salariați ai Semtest-BVN au primit plachete omagiale, cu ocazia împlinirii a 40 de ani de activitate.   Vedetele zilei au fost, însă, animalele din arenă, tauri de diverse rase de lapte și carne, exemplare cu ascendență de excepțională valoare genetică, de la care se obține material genetic care este pus la dispoziția fermierilor români din întreaga țară, dar și din străinătate.   x x x   Și în acest an, Parada taurilor s-a constituit într-o adevărată sărbătoare a fermierilor români, crescători de bovine de lapte și carne. Practic, evenimentul organizat de Semtest-BVN este punctul central care marchează fiecare an de activitate a celor care activează în domeniul creșterii bovinelor, iar, pentru aceasta, merită să felicităm întregul colectiv al firmei mureșene, precum și, personal, pe domnul Valer Sician, acela care, prin directoriatul absolut profesionist pe care îl exercită, a făcut din această companie una de nivel mondial.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2