124

Spania cere amânarea plăţii amenzii pentru depăşirea cotei de lapte

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Spania va solicita Uniunii Europene o amânare de trei ani pentru plata "supra-taxei" impuse fermierilor pentru depăşirea, cu 40.000 de tone, a cotei naţionale privind producţia de lapte, în această campanie, informează EFE Agro.

  Secretarul general pentru Agricultură şi Alimentaţie, Carlos Cabanas, a declarat că Spania îşi va depăşi cota de lapte cu 40.000 de tone, un volum mult sub excedentul de contingent ce fusese preconizat. Spania are o cotă naţională de 6,5 milioane tone pentru această campanie - ultima înainte de expirarea actualelor cote - iar ministerul de resort a calculat, iniţial, un excedent de 250.000 tone. Sectorul laptelui a fost unul dintre subiectele analizate la întâlnirea dintre ministrul Agriculturii, Alimentaţiei şi Mediului Înconjurător, Isabel Garcia Tejerina, şi reprezentanţii comunităţilor autonome, organizată pentru a pregăti, printre altele, Consiliul de miniştri ai UE, ce va avea loc lunea viitoare, la Bruxelles.   Spania va solicita să fie amânată plata sancţiunii pentru cota de lapte atât la această reuniune a Consiliului, cât şi la cea a Comitetului de Gestionare al UE, format din experţi din cele 28 de state membre, potrivit lui Cabanas. Crescătorii de vaci de lapte se află într-un moment crucial, deoarece, de la 1 aprilie, se va renunţa la sistemul cotelor ce a reglementat producţia de lapte şi, de aceea, 'este important să se discute perspectivele lor de viitor".   Menționăm că, de la introducerea Cotelor de lapte, și de la intrarea României în Uniunea Europeană, țara noastră nu a realizat niciodată nivelul de producție acordat. De exemplu, specialiștii estimează că în anul 2014 nu s-a realizat decât 50 % din producția totală de lapte la care ar fi avut dreptul.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2