93

Cojocaru: Guvernul să își asume politic reducerea TVA la lapte pe tot lanțul!

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Azi, la sediul MADR, a avut loc o nouă rundă de negocieri între președinții principalelor asociații de fermieri producători de lapte-materie primă, secondați de Dorin Cojocaru, președinte al APRIL, ca reprezentant al sectorului de procesare, pe de o parte, și conducerea Ministerului Agriculturii, pe de altă parte, scopul dialogului fiind acela de a se găsi un compromis care să determine reincluderea propunerii de reducere a TVA la 9 % la lapte, pe toată filiera.

  La finalul întâlnirii, special pentru revista Fabrica de Lapte, domnul Dorin Cojocaru a declarat: ”La întâlnirea din această dimineață, de la sediul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, am expus încă o dată domnului ministru Daniel Constantin motivele pentru care susținem fără rezerve reducerea cotei de TVA la 9 % pe toată filiera de producție-procesare-comercializare a laptelui, evidențiind încă o dată ce va decurge din aeastă măsură, dar și care vor fi consecințele pentru această industrie, în totalitatea ei, dacă nu se va face așa. Din păcate, din partea unor fermieri, nu am găsit aceeași receptivitate, urmând să mai discutăm și în perioada următoare.Dar, avertizez că, dacă TVA va rămâne la acest nivel sau, oricum, la un nivel ridicat, industria laptelui din România va dispărea! Guvernanții trebuie să înțeleagă faptul că, în raport cu autoritățile guvernamentale, poziția noastră, fie că suntem procesatori sau fermieri, nu este decât consultativă, neavând posibilitatea de a decide și că hotărârile care se iau trebuie să fie în binele întregii industrii și a întregii Românii, nu doar a unui segment din afacere sau a unui segment de investitori, de populație. Mai ales, guvernanții trebuie să înțeleagă că, în situații de o deosebită importanță pentru țară, cum este modificarea Codului fiscal și diminuarea TVA la lapte, deciziile trebuie să fie luate și asumate politic, indiferent de o opinie, sau alta.”   Una peste alta, se pare că, după dialogul de azi, lucrurile au rămas ”ca în gară”, cum s-a exprimat un alt participant, unii fermieri neacceptând reducerea cotei de TVA și pe sectorul producției de lapte. După cum se știe, în această zonă a agroindustriei românești, în momentul de față sunt mari divergențe între fermierii care solicită rămânerea TVA-ului la un nivel de 24 %, și procesatorii, secondați de retail, care solicită un TVA redus, de 9 %. Potrivit premierului Victor Ponta, proiectul de modificare a Codului fiscal va urma să treacă prin Parlament prin asumare de răspundere parlamentară, anunțul fiind făcut la finalul săptămânii trecute.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2