Cum, sectorul de lactate al României nu este reprezentat aici, la SIAL 2014, decât de firma Unilact, la care ne-am referit în corespondența de ieri, nu putem decât să observăm preocupările producătorilor internaționali, mai mari sau mai mici. Ca o notă care se desprinde imediat, și aici, la Paris, este aceea că se confirmă încă o dată succesul de care se bucură pe plan mondial iaurturile tip Greek, iaurturi care cresc în vânzări de la lună la lună. Totodată, standurile secțiunii Dairy sunt pline de produse lactate de o varietate impresionantă, brânzeturile maturate făcând deliciul vizitatorilor dar și obiectul negocierilor dintre firmele expozante și byueri. Nu mai puțin adevărat, lactatele pentru copii, lactatele din zona de nutriție, deserturile lactate și formulele ”Nutria” pentru copii sunt expuse într-un număr impresionant și apreciate pe măsură. Peste toate, însă, ieri a avut oc o masă rotundă televizată pe circuitul intern TV al organizatorilor de la SIAL. La evenimentul care s-a desfășurat sub titlul ”Lactate pentru o alimentație sănătoasă”, experți din domeniu au discutat despre sănătate și nutriție, Kosher și Halal, experiența de consum dar și despre sustenabilitate. La masa rotundă au participat reprezentanți ai companiei de consultanță Utopies, Atlantic Sante, TNS Sofres și Hakoa, evenimentul fiind moderat de domnul Olivier Princ. Vom reveni. (22 octombrie, corespondență de la Paris-Claudia Bocean și Veronica Ursachi)Imagini de la standurile secțiunii Dairy: