„Suntem onoraţi de această invitaţie, semn că specialităţile din carne şi brânzeturi produse tradiţional în zona Covurluiului, reunite sub brandul Zimbria, şi-au căpătat o serioasă reputaţie şi apreciere din partea publicului avizat german. Noi am avut o prezenţă constantă la ultimele cinci ediţii ale Târgului internaţional de alimentaţie „Săptămâna Verde“ de la Berlin”, ne-a declarat Marius Verdeşi, cunoscut producător, care a lansat brandul Zimbria, preşedinte al Asociaţiei Producătorilor de Produse Tradiţionale din zona Covurlui. În oraşul situat pe valea Dunării, supranumit şi „Poartă a Pădurii Bavareze", gălăţenii vor prezenta exigenţilor consumatori germani specialităţi precum: Brânza de Covurlui cu negrilică, Brânza de Covurlui cu ardei, telemeaua veche de oaie - care de fapt este Brânza de Covurlui în saramură, Brânza de burduf în membrană naturală, Brânza afumată de Covurlui, Urda de Covurlui, Caşcavalul tradiţional şi, bineînţeles, specialităţi cum ar fi: caşul de capră, de oaie sau de vacă. Din oferta Zimbria nu vor lipsi: Muşchiuleţul de porc Iilinca, Cârnaţii de Covurlui Tataia Gică, Cârnaţii de porc ai lui Ignat, Cotletul haiducesc a lui Zanfir, Costiţa de porc a lui Ilinca, Purceluşul de lapte copt în afumătoare, Pieptul nobil de raţă afumat cu lemn de prun, Pieptul de pui cu şofran şi lămâie, dar şi specialităţi din carne de curcan, cum ar fi Curcan copt la jar sau Curcan cu fistic.