Agricultura germană în secolele al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea oferă un exemplu fascinant al dezvoltării relațiilor de muncă din agricultură. Rareori, avem un exemplu mai solid și informativ, al unui proces de modernizare care a început înainte de declanșarea industrializării și care a continuat pe parcursul primelor etape ale creșterii industriale. Agricultura germană a reprezentat o parte foarte activă a procesului de creștere, iar Encyclopedia Britannica ne dă informații prețioase în acest sens.Noroc cu Napoleon! Impulsul inițial a venit de la forțe exterioare. Impactul războaielor napoleoniene a fost un șoc pentru psihicul național, făcând posibile modificări radicale ale procedurilor obișnuite și ale sistemelor tradiționale de drepturi de proprietate. Înfrângerea umilitoare a armatei prusace la Jena, în 1806, a declanșat un proces de reformă care s-a extins în agricultură și a transformat relațiile tradiționale de muncă și alte obligații contractuale, în relații de piață. Ca urmare, reformele funciare au creat o țărănimie liberă. În acest sens, Prusia a fost un premergător al altor state care au reacționat la înfrângeri cu procese radicale de reformă. Aceste urgențe cauzate de înfrângeri în războaie creează oportunități pentru reorganizarea radicală a drepturilor de proprietate. Alte forțe de transformare au inclus efectul industrializării din altă parte a Europei, adică, din Marea Britanie. Cererea britanică de cereale a fost acoperită, parțial, de exporturile germane, în special din zonele din estul Elbei, prin porturile baltice Stettin și Danzig. Acestea au reprezentat un impuls important pentru schimbările sociale și tehnologice pentru aceste zone, fiind regiunile cele mai potrivite pentru producția de cereale la scară largă, dar care au fost și cele mai tradiționale și înapoiate în organizarea lor socială și contractuală. Începând cu 1850, însă, impulsul pentru schimbarea agriculturii a venit și datorită populației în expansiune, a regiunilor industriale din Germania, precum și a cererii britanice continue. Schimbări structurale Estimările comparative privind productivitatea totală a factorilor, pe sector, din Marea Britanie și Germania, oferă contextul acestei discuții despre performanța agriculturii germane la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Cifrele indică aspecte interesante. Între anii 1871 și 1911, TFP-ul agricol german (rata de productivitate), se apropie de cifra britanică, în creștere, de la un indice de 55,7 (Marea Britanie = 100), la 67,3. Dar, după 1913, diferența se mărește. În 1925, TFP-ul agricol german este de doar 53,8%, din nivelul britanic, iar până în 1938, este de numai 59,0%. Din păcate, productivitatea obținută în 1913 nu este continuată în perioada interbelică. Aceasta duce la o serie de întrebări: Care au fost cauzele bunei performanțe a agriculturii germane, până în 1913, și de ce nu a fost menținută în perioada 1913-1938? Acest lucru a fost rezultatul schimbărilor din cadrul sectorului agricol sau a reflectat factori externi, cum ar fi schimbările de politică sau schimbări în sistemul comercial internațional? Implicația este că performanța agriculturii germane a fost o piedică asupra economiei germane, ca întreg, în perioada crucială care a condus la izbucnirea celui de-al doilea război mondial, ceea ce este o constatare interesantă și solicită studierea ulterioară. Istoricii susțin, de asemenea, că rata schimbărilor structurale din economia germană nu a fost ridicată în anii 1870-1914 și că acest lucru a împiedicat creșterea economică generală. Dat fiind faptul că transferul forței de muncă din agricultură, către industrie și servicii, constituie principala componentă a schimbărilor structurale, aceasta implică faptul că, în pofida performanțelor interne relativ bune, agricultura a reprezentat o piedică în calea creșterii globale, ca urmare a deciziilor politice prin impunerea de tarife și alte măsuri. Oricum, sectorul agricol era mai mare decât cel care ar fi fost cel mai eficient, având în vedere modelul avantajului comparativ al economiei germane. Când statistica dă greș Rata lentă a schimbărilor structurale ale ocupării forței de muncă germane în perioada de până în 1913 poate fi, în parte, un efect statistic, datorat deficiențelor recensământului ocupațional german, în special cel din 1882. Ponderea agriculturii, în totalul ocupării, a fost de 43,7 % în 1882 și de 34,7% în 1907, o scădere relativ modestă, de 9 %, pe parcursul a 25 de ani. Folosind cifrele de ocupare a forței de muncă în agricultură, rata schimbărilor structurale este în general continuă pe întreaga perioadă: există o scădere a ratei de schimbare între 1907 și 1933 și o creștere în 1933-39. Rata de schimbare pentru perioada 1907-1939 (ca declin anual al proporției agricole a forței de muncă), este de 79% din cifra 1882-1907. Dar, chiar dacă rata de schimbare a crescut în 1933-39, rata globală a declinului relativ din 1907-39, era de numai 55% din cifra 1882-1907. Continuarea tendinței anterioare anului 1907 ar fi adus populația agricolă totală la 10,7% din populația germană, față de cifra de 18,2%, înregistrată efectiv de recensământul din acel an. Totalul ocupării forței de muncă în agricultură ar fi reprezentat doar 15,4% din populația ocupată, comparativ cu cifra reală de 26,1%. Deci, dacă se ține seama de deficiențele recensământului din 1882, este clar că economia germană în ansamblul său a fost serios debalansată în 1939, iar perturbările perioadei 1913-33 au dus la un sector agricol mai mare decât ar fi fost anticipat, dacă tendința anterioară ar fi continuat. Însă, acest lucru a fost în perfectă concordanță cu politica generală a Germaniei acelor vremuri, țara pregătindu-se de război. Motive politice, sociale și strategice Agricultura germană între 1870 și 1939 oferă un exemplu fascinant și instructiv al unui sector agricol într-o economie al cărei avantaj comparativ se regăsește în industria prelucrătoare, nu în agricultură. Din motive politice, sociale și strategice, Germania Imperială nu a vrut să lase sectorul agrar să scadă în același mod ca în Marea Britanie. Deși această decizie a fost criticată, nu a fost o alegere total irațională, având în vedere efectul pe care ar fi avut-o o nouă viitură a migranților din mediul rural, asupra orașelor germane din anii 1870 și 1880. Se poate de asemenea sublinia că, dacă Germania ar fi fost și mai dependentă de alimentele importate, atunci aceasta ar fi făcut mai vulnerabilă la amenințarea unei blocade britanice. În orice conflict, Germania ar fi trebuit să depindă de bunăvoința marinei regale britanice, permițând importurilor de alimente să treacă prin Marea Nordului doar atunci când ar fi vrut, lăsând germanilor rolul de partener junior, într-o alianță anglo-germană. Ceea ce este remarcabil, cu privire la performanțele agricole germane, înainte de 1914, este că nivelul de protecție nu a afectat creșterea productivității. Agricultura germană a suferit un proces de declin relativ, dar a contribuit în continuare la creșterea globală a economiei germane, printr-o rată ridicată a creșterii interne a productivității.