228
(Comunicat) Marți 02 iulie 2019, la Hotel Capital Plaza din București, s-a desfășurat Conferința de încheiere a proiectului “Elaborarea unei politici publice alternative în domeniul promovării exporturilor românești” – Cod SIPOCA 297, proiect cofinanțat din FSE prin Programul Operațional Capacitate Administrativă (POCA) și implementat de Asociația pentru Promovarea Alimentului Românesc – APAR. La eveniment au participat reprezentanți ai părților interesate din cadrul ONG-urilor, operatorilor economici, precum și din mass media. În cadrul acestui eveniment au fost diseminate rezultatele obținute. Proiectul a fost demarat în luna august 2018, se desfășoară pe o perioadă de 12 de luni și are un buget total eligibil de 995.358,09 lei, din care valoarea nerambursabilă este de 975.450,93 lei. Obiectivul general al proiectului a fost acela de a elabora o politică publică alternativă în domeniul promovării produselor românești la export precum și instruirea unui număr de 60 de persoane, personal din ONG-urile partenere și parteneri sociali ai acesteia. Prin implementarea activităților proiectului s-au obținut următoarele rezultate: - Realizarea unei analize de identificare a problemelor din domeniul promovării produselor românesti la export - Platforma online - instrument independent de consolidare a dialogului social si civic, monitorizare si evaluare a politicii publice pentru promovarea produselor românești la export; - Propuneri pentru modificarea instrumentelor actuale care susțin promovarea exporturilor și o politică publică alternativa nouă elaborată și promovată în domeniul promovării produselor românești la export; - 61 de persoane din ONG-uri și parteneri sociali instruite în domeniul ”Elaborării politicilor publice” Prin politica publica alternativa RO-EXPORT propusă către Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat – MMACA ne dorim să facem din brandul de export al României nu numai un motiv de mândrie națională ci și un motor al economiei românești.