Ferma

238

Asigurarea biosecurității turmelor de ovine și caprine

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Pentru rezultate optime, în creșterea ovinelor și a caprinelor, este nevoie de un program de management solid, pentru a menține animalele sănătoase este de bază pentru producția de oi și capre. Producătorii trebuie să urmărească îndeaproape animalele, pentru a menține animalele individuale și întregul efectiv sau turma sănătoși și productivi. Dacă starea de sănătate a unui efectiv este compromisă, acea fermă nu va fi cât se poate de eficientă. Ce se poate face? Un răspuns poate fi găsit în studiul ”Common Diseases and Health Problems in Sheep and Goats”, elaborat de un grup de specialiști de la Pardue University, condus de cercetătorii Lynn Pezzanite și Dr. Michael Neary

Evaluarea stării de sănătate a animalelor

Pentru a recunoaște semnele clinice ale bolilor comune la ovine și caprine, este important să fiți familiarizați cu ceea ce este normal. Producătorii ar trebui să evalueze în mod regulat starea generală de sănătate a efectivului sau a turmei, inclusiv a semnelor vitale, a stării corpului și a hainei.

Un interval normal de temperatură pentru oi și capre este între 27 și 30 C. Frecvența respirației pentru oi și capre este de aproximativ 12, până la 15 respirații pe minut (în funcție de temperatura mediului), iar ritmul cardiac ar trebui să fie între 70 și 80 de bătăi pe minut.

Animalele trebuie să prezinte o blană sănătoasă, menținând în același timp un scor de condiție corporală corespunzător etapei lor de producție. Atât stratul, cât și scorul de stare corporală, sunt indicii bune ale adecvării nutriționale și ale sănătății generale.

Semnele unui animal nesănătos includ izolarea de restul turmei/turmă, obiceiuri alimentare anormale, depresie, freamă sau diaree, vocalizare anormală, scrâșnirea dinților sau orice alt comportament anormal.

Prevenirea bolilor

Biosecuritatea are scopul de a preveni răspândirea agenților infecțioși de la animalele infectate, la animalele susceptibile. Un plan de biosecuritate trebuie să ia în considerare toate modurile de transmitere, inclusiv contactul direct cu animalele din turmă, contactul cu animale sălbatice sau alte specii domestice, transmiterea prin aer, hrana sau apa contaminată și vizitatorii sau vehiculele care vin în fermă.

Cea mai de bază metodă de control al bolii în efectivele individuale este evitarea introducerii agenților bolii. Dacă este posibil și practic, producătorii ar trebui să țină o turmă închisă. Majoritatea bolilor de natură contagioasă sunt introduse în operațiuni atunci când se adaugă animale noi.

Agenții de boală pot fi introduși atunci când animalele de reproducție sunt adăugate într-un efectiv de animale, când animalele se amestecă la un târg, spectacol sau vânzare sau când animalele intră în contact cu animalele sălbatice. Dacă o turmă închisă nu este fezabilă, atunci utilizați un program de carantină pentru animale. Un program util de izolare constă într-o facilitate care împiedică amestecarea animalelor timp de cel puțin 30 de zile, inclusiv surse separate de apă.

Restricționarea traficului

Restricționarea traficului în și dinspre o unitate zootehnică poate reduce potențiala introducere de agenți patogeni. Producătorii ar trebui să reducă la minimum numărul de persoane și vehicule care intră în incintă sau necesită un plan de salubrizare și dezinfectare pentru a preveni răspândirea agenților bolii.

Alte sarcini importante de management care pot preveni sau ajuta la minimizarea problemelor de îmbolnăvire sunt igienizarea instalațiilor (în special remorcile comune pentru animale), o bună ventilație sau circulație a aerului, ratele adecvate de stocare sau densitate a animalelor și un program bun de nutriție.

Relația cu medicul veterinar

Mulți producători de oi și caprine se plâng că nu pot găsi un medic veterinar care să cunoască sau să fie interesat de oi și capre. Unii medici veterinari sunt foarte interesați de rumegătoarele mici și acționează ca resurse importante pentru fermieri. La rândul lor, fermierii împărtășesc o parte din vină pentru faptul că nu au atras profesioniști cunoscuți în domeniul sănătății animale la practici care includ oile și caprele.

Prea des, fermierii folosesc un medic veterinar doar atunci când au o urgență. Adesea, aceste situații de urgență nu se dovedesc la fel de reușite pe cât și-ar dori medicul veterinar sau producătorul. Cu toate acestea, fermierii pot adopta strategii pentru a atrage un medic veterinar pentru a-și satisface nevoile de sănătate animală.

În primul rând, ei ar trebui să cultive o relație cu medicul veterinar ca un profesionist instruit, pentru a ajuta la menținerea sănătății întregii turme și nu doar ca o sursă de informații gratuite sau un serviciu de urgență. Sarcinile de gestionare proactivă, cum ar fi examenele de soliditate a reproducerii la berbeci sau țapi, adaptarea unui program de vaccinare la ferma producătorului, achiziționarea de consumabile și vaccinuri de la veterinar și utilizarea serviciilor acestora pentru alte animale, cum ar fi animalele de companie, sunt doar câteva exemple.

În plus, producătorii pot lucra împreună pentru a obține servicii de la un medic veterinar. Fermierii care se coordonează cu alți producători de ovine și caprine dintr-o regiune geografică au mai multe șanse să atragă atenția unui medic veterinar care este interesat de ovine și caprine.

Sfatul și tratamentul de la un medic veterinar este aproape absolut în prevenirea și controlul problemelor de sănătate într-un efectiv/turmă. La rândul lor, medicii veterinari pot recomanda programe de vaccinare, ajutor cu programele de control al paraziților, asistență la managementul reproductiv, putând face față situațiilor de urgență, prescrie medicamente care pot fi utile, dar nu sunt aprobate pentru oi sau capre, necropsii animalelor moarte și să îndeplinească o serie de alte sarcini importante de management.

Programe de vaccinare

Vaccinarea turmeilor poate oferi o anumită asigurare împotriva unor boli comune specifice. Cu toate acestea, fiecare program de vaccinare trebuie adaptat unei operații individuale. De asemenea, este important ca producătorii să înțeleagă pentru ce vaccinează și de ce este important. Acesta este un alt caz în care asistența unui medic veterinar poate fi critică.

Doar pentru că există un vaccin disponibil pentru o anumită boală nu înseamnă că producătorii ar trebui să-l folosească. Ar trebui să existe o justificare economică sau de altă natură pentru vaccinarea pentru anumite boli. Producătorii ar trebui să analizeze factorii de risc și alte programe de control cu ​​un medic veterinar și să decidă dacă este sau nu sens să se vaccineze.

Vaccinurile clostridiene sunt singurele care pot fi recomandate pentru aproape toate oile și caprele. Toate celelalte programe de vaccinare trebuie dezvoltate specific unui efectiv/turmă. Oile și caprinele trebuie vaccinate împotriva Clostridium perfringens tipurile C și D și împotriva tetanosului (CD&T), la momente adecvate.

Vaccinurile combinate sunt, de asemenea, disponibile împotriva altor boli clostridiene, cum ar fi picioarele negre și edemul malign. Aceste vaccinuri sunt ieftine și, atunci când sunt utilizate corespunzător, sunt foarte eficiente în prevenirea pierderilor.

Bolile clostridiene sunt endemice pentru toate exploatațiile de ovine și caprine. Acestea sunt cauzate de bacterii specifice care trăiesc în mod obișnuit în intestinul și gunoiul de grajd al oilor și caprelor și, în condiții specifice, pot afecta atât oile, cât și caprele. Când manipulați vaccinările, este important să urmați instrucțiunile de pe etichetă, deoarece vaccinurile trebuie păstrate, manipulate și administrate în mod corespunzător. Doar animalele sănătoase trebuie vaccinate.

Bolile clostridiene

Boli clostridiene Enterotoxemia de tip C, sau scurgerea sângeroasă, poate apărea în două forme distincte. Prima formă este observată la adulții care în mod normal nu prezintă semne clinice. Ulcerațiile intestinului subțire sunt observate la necropsie. A doua formă, cunoscută sub numele de enterită hemoragică enterotoxică, apare la miei sau iezi în primele câteva zile de viață și provoacă o infecție a intestinului subțire, ducând la diaree cu sânge sau uneori moarte fără semne clinice.

Enterotoxemia este adesea legată de indigestie. Este predispusă de o supraabundență de lapte, posibil din cauza pierderii unui geamăn. Riscul de enterotoxemie poate fi redus cu o igienă adecvată la naștere, cum ar fi eliminarea etichetelor de gunoi sau murdărie din lână și curățarea ugerelor.

Enterotoxemia de tip D, cunoscută și sub denumirea de boală a rinichilor pulpoți sau a supraalimentului, este observată mai frecvent la oi decât la capre. Poate să apară la mieii cu vârsta mai mică de două săptămâni, cei înțărcați în grădini, cei cu diete bogate în carbohidrați sau, uneori, la animalele de pe pășune verde luxuriantă. În mod normal îi afectează pe cei mai mari, mieii sau iezii cu cea mai rapidă creștere.

O schimbare bruscă a furajului face ca acest organism, care este deja prezent în intestin, să se reproducă rapid, rezultând o reacție toxică. În unele cazuri, animalele prezintă mișcări necoordonate și convulsii înainte de moarte.

Apariția tetanosului

Tetanosul este cauzat de Clostridium tetani, atunci când bacteria pătrunde în organism printr-o ruptură contaminată a pielii. Cele mai multe cazuri de tetanos la oi sunt secundare retezării cozii și castrarii, mai ales atunci când sunt folosite benzi de cauciuc în acest proces. Animalele cu tetanos devin rigide, prezintă spasme musculare și în cele din urmă mor.

Tratamentul este de obicei nereușit, dar boala poate fi prevenită prin vaccinare și o bună igienă. Tetanosul se poate transmite la oameni, așa că trebuie avut grijă atunci când se manipulează un focar. Este important să se vaccineze, în special cu CD&T, la momente adecvate pentru a utiliza vaccinul în cel mai bun avantaj al efectivului.

Dacă oile și/sau caprele nu au fost vaccinate cu CD&T, înainte sau dacă a trecut mai mult de un an de la ultima vaccinare, acestea trebuie vaccinate de două ori cu CD&T, ultima vaccinare având loc cu 20 de zile înainte de fătare. Apoi, ar avea nevoie doar de un rapel anual în anii următori, cu aproximativ 30 de zile înainte de fătare/mied.

Vaccinarea cu 30 de zile înainte de fătare va conferi mieilor și iezilor o imunitate pasivă, prin colostru. Acești anticorpi materni vor proteja descendenții timp de cinci până la opt săptămâni. Mieii și iezii ar trebui apoi vaccinați la șase până la opt săptămâni și să li se administreze o injecție de rapel două, până la patru săptămâni, mai târziu.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2