Industria alimentară românească este adesea privită prin cifre: producție, consum, exporturi sau investiții. Dincolo de acești indicatori există oameni care au traversat această industrie din interior, în perioade diferite și din poziții diferite. Unul dintre ei este Aurel Simion, antreprenor, fost secretar de stat în Ministerul Agriculturii și unul dintre promotorii constanți ai produsului românesc și ai schemelor de calitate din sectorul agroalimentar.

Parcursul său profesional începe înainte de 1989, în zona controlului alimentelor. Era o perioadă în care industria alimentară funcționa după reguli complet diferite de cele de astăzi, iar experiența se forma direct în teren. Contactul permanent cu abatoare, unități de procesare și sisteme de control sanitar-veterinar a devenit o școală practică într-un domeniu în care responsabilitatea nu poate fi delegată: produsele ajung pe masa oamenilor, iar fiecare etapă a procesului implică rigoare și competență.

După schimbările economice de la începutul anilor ’90, Aurel Simion a făcut pasul către antreprenoriat. Într-o perioadă în care economia românească era încă în tranziție, iar accesul la capital și informație era limitat, a construit compania AVI-GIIS. Pentru generația antreprenorilor care au început atunci, dezvoltarea unei companii nu a însemnat doar investiții, ci și muncă directă în producție, asumarea riscurilor și capacitatea de a construi într-un mediu economic instabil.

Anii care au urmat au adus o experiență completă în interiorul industriei: producție, reprezentare asociativă și implicare în politici publice. În 2019, Aurel Simion a fost numit secretar de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, poziție din care a intrat în contact direct cu mecanismele instituționale care modelează funcționarea pieței agroalimentare.

Una dintre direcțiile în care s-a implicat constant este promovarea schemelor de calitate pentru produsele agroalimentare. De la produs tradițional sau produs montan până la sistemele europene de tip IGP, DOP sau STG, aceste instrumente nu reprezintă doar proceduri administrative. Ele sunt, în esență, o formă de recunoaștere a identității gastronomice a unei țări și o modalitate de a adăuga valoare produselor locale.

În aceeași logică a valorificării resurselor locale se înscrie și conceptul punctelor gastronomice locale, dezvoltat în România ca instrument de dezvoltare rurală. Ideea este simplă: gospodăriile pot valorifica direct produsele pe care le produc, oferind preparate locale într-un cadru reglementat și autentic.

Conceptul a fost susținut și dezvoltat în colaborare cu regretatul Ivan Patzaichin, care a promovat ideea gastronomiei locale și a turismului lent ca resursă economică pentru comunitățile din Delta Dunării și pentru mediul rural românesc.

Pentru Aurel Simion, discuția despre industrie se întoarce inevitabil la oameni. Investițiile, tehnologia sau reglementările pot susține dezvoltarea unui sector, dar nu îl pot înlocui pe cel care lucrează efectiv în producție, în control sau în management.

De aceea, una dintre ideile asupra căreia insistă constant este educația – de la formarea profesională a celor care lucrează în industrie până la educația alimentară a consumatorului.

„Cea mai mare investiție pe care o poate face o țară este în educație. Nu poți construi industrie performantă fără educație și fără oameni care știu meserie.”

Într-o industrie în care responsabilitatea începe cu materia primă și se încheie pe masa consumatorului, această perspectivă devine mai mult decât o opinie. Devine o condiție pentru viitorul sectorului agroalimentar.