Rumenul este locul cel mai influentat de digestie, la bovine, iar fermentarea microbiană asigură o mare parte din energia necesară, pentru a menține starea sănătoasă a corpului, sarcina și alăptarea. Alimentarea microbilor de rumeni și stabilizarea mediului sunt, prin urmare, esențiale. Însă, Dr. Helen Warren, din echipa de cercetare a companiei Alltech, susține în studiul cu titlul ”Balanced diet is key for healthy rumen”, publicat de Dairy Global, că exact aceasta este cheia sănătății rumenului: balansarea dietei.Ecosistemul rumenului   Ecosistemul rumenului este alcătuit din patru grupe de microbi: bacterii, protozoare, ciuperci și arhaide. Există, de asemenea, unii bacteriofagi, micoplasme și arheofage (Tapio et al., 2017). Din punct de vedere numeric, bacteriile sunt de departe cele mai abundente (Kim et al., 2011), la 1010-1011 celule/ml, urmate de arhea (106-108 celule/ml), protozoare (105 celule/ml) -105 celule/ml). Bacteriile cuprind aproximativ două treimi din biomasa microbiană a rumenilor, cu protozoare reprezentând până la 50% (Tymensen et al., 2012), datorită dimensiunii lor. Acest ecosistem microbian generează surse de energie, azot și alți nutrienți, prin defalcarea ingredientelor dietetice.   Acizii grași volatili (VFA), sunt produsul final al fermentării bacteriene a carbohidraților și sunt absorbiți prin peretele rumenului, ca sursă primară de energie, pentru rumegătoare. Este bine stabilit faptul că dietele bogate în carbohidrați solubili (amidon și zahăr), pot duce la supraproducția de VFA, în special la propionat și la lactat și, în cele din urmă, la o scădere a pH-ului în rumen și a acidozei subacute (SARA)/sau acidoză acută. Bacteriile celulolitice funcționează într-un interval de pH îngust (peste 6,0; Russell și Wilson, 1996) și pot supraviețui doar pentru o perioadă relativ scurtă de timp, sub acest interval, înainte ca creșterea și activitatea lor să fie compromise.   Astfel, digestia fibrelor este inhibată, dacă pH-ul rumenului rămâne scăzut, pentru perioade lungi de timp. Acidoza subacută rumenică este o condiție metabolică deosebit de complexă, la vaca la care implică scăderea pH-ului ruminal, pentru perioade prelungite de timp. Aceasta a fost menționată de specialiști ca o scădere a pH-ului, sub 5,5 pentru un timp îndelungat (Plaizier, 2008).   Nu există niciun prag de consens al valorii pH-ului, care să fie un diagnostic definitiv al acestui sindrom, iar SARA nu este doar un mediu acid al rumenului, ci și dependent de VFA de rumen. Astfel, nu este doar o patologie dependentă de pH, ci și rezultatul schimbărilor populației microbiene secundare, față de tipul hranei hrănite (Calsamiglia, 2010).   Dieta trebuie să fie echilibrată   Bacteriile din rumen au cerințe diferite pentru sursele de proteine. Digestoarele cu fibre au o cerință aproape exclusivă pentru azotul solubil, adică, amoniacul. Pentru ca microbii să utilizeze în mod eficient această sursă de azot, ele necesită energie, iar această energie este furnizată sub formă de carbohidrați fermentabili. Sincronizarea dintre azotul solubil și aprovizionarea cu energie a fost mult timp obiectul formulării regimului alimentar al rumegătoarelor în multe sectoare, în scopul evitării perioadelor de exces sau a deficienței de aprovizionare cu azot. Chiar și cu hrănirea totală mixtă (TMR), există perioade de exces, urmate de perioade de deficiență a nivelelor de amoniac de rumen.   Acest lucru este evident, în special când dieta este suplimentată cu uree. Excesul de amoniac al rumenului este risipitor și poate duce la creșterea nivelului azotului de uree din sânge (BUN) și, ulterior, la nivelurile de azot de uree din lapte (MUN). O cantitate excesivă de amoniac în rumen, poate proveni, de asemenea, din supraproducția proteinelor dietetice.   Dietele sunt, încă, adesea formulate la 18 sau 19% proteine ​​brute, chiar dacă cercetările recente au demonstrat că, îndeplinind condiția ca dieta să fie corect echilibrată, acest lucru nu este necesar și poate avea un efect negativ asupra performanței. Deaminarea și metabolizarea excesului de proteine ​​generează un cost de energie pentru animal, care ar putea exacerba situații precum echilibrul energetic negativ (NEB), la vacile tinere. Creșterea NEB la vacile tinere poate influența, de asemenea, nivelul de progesteron circulant, rezultând o performanță redusă a reproducerii (Tyrrell et al., 1970, Butler, 1998).   Prin echilibrarea adecvată a energiei și a alimentării cu azot a microbilor și, prin urmare, prin evitarea nivelurilor excesive de proteine ​​brute dietetice, acest impact negativ poate fi atenuat. Utilizarea ingredientelor pentru furaje concepute pentru a satisface cerințele de azot de aproximativ 95% din microbii de rumen poate ajuta la asigurarea unei rații echilibrate.   Drojdie pentru mediul anaerob   Majoritatea bacteriilor benefice din rumen se bazează pe un mediu stabil, anaerob,  pentru a funcționa. Ca atare, intrarea oxigenului în rumen, asociată cu particulele furajelor, reprezintă o amenințare constantă. Includerea dietetică a drojdiei vii poate promova rapid un mediu anaerob, ajutând microbii care doresc digestia fibrelor să prolifereze și să colonizeze în mod eficient particulele de furaj și să ducă la concentrații scăzute de lactat în rumeni, la un pH mai mare și la un risc redus de acidoză.   Drojdia ”live” acționează prin metabolizarea excesului de oxigen, care intră în rumen prin particulele furajere, contribuind astfel la menținerea unui mediu anaerob al rumenului. Există, de asemenea, o stimulare a bacteriilor care utilizează lactatul, care ajută la reducerea încărcăturii acide în rumen și la evitarea scăderilor semnificative ale pH-ului rumenilor, care sunt dăunătoare bacteriilor celulolitice sensibile. Aceste bacterii celulolitice se dezvoltă apoi și generează VFA, care sunt absorbite ulterior prin pereți. Aceasta creează o digestie mai eficientă și mai completă a rației, în special porțiunea de fibre, conducând la o eficiență îmbunătățită a alimentării.   Promovarea bacteriilor celulolitice, la rândul ei, conduce la o schimbare a producției de VFA, spre acetat, care conduce la producția de grăsimi din lapte. Pe lângă absorbția oxigenului, drojdiile vii produc peptide mici și co-factori care stimulează creșterea bacteriilor. Există multe variații, în domeniul compușilor stimulatori sau al metaboliților generați de tulpini diferite de drojdie (Kondo și colab., 2014), iar acest lucru contribuie la unele dintre răspunsurile variate pe tulpinile individuale.   Acizii grași, zaharurile și aminoacizii formează o proporție mare din acești metaboliți, dar sunt produși la concentrații foarte diferite în drojdii (Kondo et al., 2014). Acest efect stimulativ general, al drojdiei vii, nu numai că sporește utilizarea și digestia hranei, dar conduce, de asemenea, la aportul de materie uscată (DMI), creșteri care sunt adesea observate după includerea în hrană a drojdiei. Studiile anterioare cu drojdie vii arată efectele asupra producției și compoziției laptelui în vacile de lapte de la Holstein.   Concluzii În cele din urmă, rumenul este un vas de fermentație destul de instabil, care se bazează pe o relație intimă cu diferite microorganisme. Majoritatea bacteriilor benefice din rumen se bazează pe un mediu stabil, anaerob, pentru a funcționa și, ca urmare, ambele, fie că vorbim de oxigen, fie de acid, reprezintă amenințări.   Microbii se bazează, de asemenea, pe o aprovizionare, atât cu energie, cât și cu azot, dar, prin echilibrarea adecvată a aprovizionării acestora și evitând nivelurile excesive de proteine ​​brute dietetice, impactul negativ al excesului de azot poate fi atenuat. Drojdiile vii, se știe, elimină oxigenul și produc compuși stimulatori care au un impact benefic, atât asupra ecosistemului rumenului, cât și asupra performanțelor animaliere ulterioare, deși există o mare varietate a eficacității lor.