Fermierii producători de carne de miel justifică creșterea prețului prin faptul că subvenţiile au scăzut, în timp ce impozitele s-au majorat faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Încerând o previziune, Dragoş Frumosu estimează pentru carnea de miel o creştere de preţ între 10 şi 20 de procente, cauzată de reluarea exportului. Acesta a adăugat: "Se exportă mult în ţările arabe şi în Turcia şi de foarte multe ori se face un circuit, adică pleacă carnea în viu de la noi, se taie în altă parte, se consumă acolo şi de multe ori importăm carne taiată".
Dacă pentru carnea de miel, situația pare să se îmbunătățească, pentru carnea de porc ea rămâne în continuare dramatică, din cauza intrării pe piață a carcaselor ieftine, aproape de nivelul de dumping, provenite din țările occidentale. Deși, în numeroase rânduri, investitorii în sectorul de producție a cărnii de porc au cerut sprinijul autorităților, până în prezent nu s-a luat niico măsură concretă, situația sectorului fiind pur și simplu falimentară, majoritatea fermierilor vânzând sub prețul de producție. În acest sens, domnul Ioan Ladoși, afirma recent pentru revista Fabrica de Carne că, ”alături de importurile masive de carne de porc, sectorul se confruntă și cu o evaziune cvasigeneralizată, susținută în continuare de filiere mafiote.” În aceste condiții, este foarte posibil ca, în perioada sărbătorilor, multe ferme vor încerca să își scoată din pagubă vânzând către populație porci vii ori sacrificați la prețuri mai mici decât aniii în trecuți. În privința cărnii de miel, odată cu majorarea de preț anunțată, se așteaptă o diminuare a vânzărilor pe piața internă, confirmând încă o dată apetitul românilor pentru carnea de porc și cea de pasăre.