Stiri

182

CCE: Direcții pentru o viitoare politică de coeziune a UE mai bună

autor

MeetMilk.ro

distribuie

O treime din bugetul UE este alocat politicii de coeziunepotrivit unui comunicat remis redac’iei Meat.Milk. de Curtea Europeană de Conturi.

Auditorii UE ne arată ce ar trebui să învățăm din greșelile din trecut în conceperea și punerea în aplicare a acestei politici și a fondului pentru redresare în urma pandemiei (MRR). Viitoarele fonduri destinate coeziunii pot genera rezultate mai bune și o valoare adăugată mai mare pentru regiunileUE.

Scopul strategic și performanță, flexibilitate în programarea fondurilor, punere în aplicare la timp, norme simple. Acestea sunt elementele-cheie ale politicii de coeziune a UE asupra cărora Curtea de Conturi Europeană insistă de ani buni.

Ele pot contribui la îmbunătățirea eficacității și eficienței acestei politici emblematice a UE, care urmărește să sprijine dezvoltarea regională și să ajute la îndeplinirea unor obiective orizontale ambițioase.

Într-un document de analiză publicat astăzi, auditorii UE fac o listă a învățămintelor desprinse din experiența anterioară, care pot servi drept busolă pentru conturarea unei politici de coeziune a UE mai bune în 2028, când începe următoarea perioadă de finanțare.

1 000 de miliarde de euro între 1989 și 2023 și încă 400 de miliarde de euro planificați până în 2027 – aceasta este contribuția financiară a politicii de coeziune a UE, cea mai mare politică de dezvoltare regională de acest tip din lume.

Potrivit Comisiei Europene, politica de coeziune a contribuit la reducerea disparităților sociale și economice din cadrul UE. Convergența este însă neuniformă la nivelul regiunilor. În documentul lor de analiză, auditorii atrag atenția asupra mai multor factori importanți care au influențat eficacitatea finanțării din domeniul coeziunii și asupra lecțiilor pe care le putem învăța din experiența Mecanismului de redresare și reziliență (MRR).

Toate aceste aspecte trebuie avute în vedere la elaborarea și punerea în aplicare a viitoarei politici de coeziune, care începe în 2028.

„Politica de coeziune este principala politică de investiții a UE și este adesea considerată o piatră de temelie a integrării europene. Punerea sa în aplicare nu este însă ideală”, a afirmat domnul Alejandro Blanco Fernandez, membrul Curții responsabil de acest document de analiză.

„Discuțiile referitoare la direcția pe care ar trebui să o urmeze politica de coeziune după 2027 și la elementele definitorii ale acesteia au început.

Analiza Curții oferă informații valoroase despre lecțiile învățate din politica anterioară și din MRR, sugerând totodată cum ar putea drumul parcurs până acum să contureze traseul viitor al politicii, de la definirea și punerea în aplicare a acesteia, până la gestionarea și supravegherea ei.”

Auditorii observă că, de-a lungul timpului, politica de coeziune a trebuit să acopere un set tot mai mare de priorități și de obiective ale UE. Având în vedere resursele semnificative puse la dispoziția sa, această politică a răspuns deseori și unor situații excepționale, cum ar fi pandemia de COVID-19 și fluxul masiv de refugiați din Ucraina în 2022.

Auditorii recunosc cât este de important să se dea dovadă de flexibilitate în utilizarea fondurilor, însă avertizează că acest lucru fragmentează și mai mult politica de coeziune și riscă să o devieze de la obiectivul său principal: reducerea disparităților regionale.

Este esențial ca obiectivele viitoarei politici de coeziune să rămână ancorate în nevoile de dezvoltare ale fiecărei regiuni și să acorde în continuare prioritate consolidării convergenței economice și sociale.

În ultimele perioade, în aplicarea politicii de coeziune, s-a pus un accent mai mare pe performanță, însă fără prea mult succes.

În acest sens, s-ar putea avea în vedere sprijinirea reformelor naționale și regionale menite să crească eficiența și eficacitatea investițiilor finanțate de UE. În plus, auditorii UE au subliniat în mod repetat că, prin consolidarea monitorizării și evaluării performanței, s-ar facilita o politică bazată pe date concrete.

O altă problemă ridicată de Curte este că fondurile politicii de coeziune nu sunt utilizate (adică absorbite) în timp util. Potrivit auditorilor, este important să se adopte din vreme cadrul legislativ necesar, ceea ce ar permite o programare mai rapidă, și să se asigure un nivel adecvat de prefinanțare, astfel încât execuția fondurilor să înceapă la timp. Oportunitatea creării de sinergii cu alte instrumente ale UE este o altă recomandare propusă de auditori.

Curtea de Conturi Europeană a atras în repetate rânduri atenția asupra faptului că politica de coeziune este reglementată de norme adesea prea complexe, de natură să ducă la o birocrație inutilă și la un risc ridicat de eroare.

Cadrul actual de asigurare nu permite atenuarea cu adevărat a acestui risc. Dacă pentru următoarea politică de coeziune se va aplica un model de finanțare bazat pe performanță, este esențial să se analizeze ce anume nu a mers la nivelul MRR, mecanismul de finanțare lansat ca răspuns la pandemia de COVID-19.

În mod concret, este absolut necesar să se asigure că viitoarele finanțări din domeniul coeziunii sunt gestionate cu suficientă transparență și răspundere de gestiune și că mecanismele de recuperare a fondurilor neutilizate așa cum trebuie sunt eficace.

Informații de fond

Politica de coeziune este consacrată la articolele 174-178 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. Ea promovează dezvoltarea echilibrată la nivelul întregii UE prin consolidarea coeziunii economice, sociale și teritoriale și prin reducerea disparităților dintre regiuni.

Depășirea deficiențelor structurale și consolidarea rezilienței pe termen lung sunt principalele sale priorități. Politica de coeziune este gestionată în comun de Comisia Europeană împreună cu peste 400 de autorități naționale și regionale din statele membre.

Documentul de analiză nr. 04/2025, intitulat „Politica de coeziune a UE: lecții din trecut, direcții pentru viitor”, este disponibil pe site-ul Curții.

Acesta nu este un raport de audit, ci un document de analiză care reunește audituri, documente de analiză și avize publicate anterior de Curte cu privire la diferite aspecte legate de punerea în aplicare a politicii de coeziune și, după caz, le compară cu concluziile la care s-a ajuns în ceea ce privește Mecanismul de redresare și reziliență. (Foto: Freepik) 

aflat

anterior

read

newsletter1

newsletter2