291
(Comunicat) Combinatul de Îngrășăminte Chimice (Cich) Năvodari, sigurul producător român de îngrășăminte tehnologice din România, a încheiat anul financiar 2018 cu o cifră de afaceri de 106 milioane lei, în creștere cu aproximativ 10%, față de anul precedent. Astfel, compania și-a consolidat poziția pe piața îngrășămintelor chimice din România. “Anul 2018 a fost unul bun pentru noi și cred că acest lucru se datorează faptului că suntem foarte atenți la nevoile fermierilor. Aceștia au început să-și schimbe opțiunile la capitolul îngrășăminte și să acorde importanță calității fertilizanților. Pe de o parte înteleg importanța tuturor elementelor nutritive și aportul acestora în creșterea producției pe fermă, pe de altă parte, din cauza condițiilor agrometeorologice extreme și a lipsei irigațiilor, sunt extrem de precauți la creșterea investiției pe hectar”, a declarat Cezara Vișan, director executiv al CICh. Pentru anul 2019, combinatul își propune consolidarea rezultatelor déjà obținute și ia în calcul un avans de minim de 5% a cifrei de afaceri și a profitului. “Pentru noi cel mai important este să nu facem rabat de la calitatea produselor pe care le livrăm fermierilor. În 2019, continuăm să creștem portofoliul de produse, în special pe nișa produselor BIO, un segment care se dezvoltă constant de mai mulți ani. De asemenea, am integrat în planurile de nutriție și partea de fertilizanți foliari și microgranulați starter alături de fertilizanții cu aplicare la sol, pentru a putea asigura un plan integral de nutriție. Consumul mediu de îngrășăminte la hectar în România este în continuare sub media europeană deci cu siguranță mai este loc de creștere. Este loc de creștere atât la cantitatea aplicată pe hectar, cât și la calitatea îngrășămintelor. Practic, acest input, care înseamnă circa 30-40% din total investiție/hectar, este elementul esențial pentru punerea în valoare a geneticii de top a semințelor și protectiei fitosanitare a pesticidelor”, declară Cezara Vișan. Sumele investite depășesc 5.000.000 euro Combinatul de Îngrășăminte Chimice Năvodari este o societate cu tradiție în producția de îngrațăminte chimice, dar și un promotor al celor mai noi tehnologii pentru fertilizare în România. Obiectivul societății este acela de dezvolta și aduce pe piață produse ce conțin cele mai noi tehnologii, produse ce pot aduce plus valoare fermierilor. Astfel, in ultimii ani am omologat si introdus pe piata doua tehnologii unice in Romania: Ingrasamintele pe baza de azot sau complexe cu degajare controlata a partii de azot – gama NG și Ingrasamintele pe baza de fosfor sau complexe cu potentiator de fosfor – gama Amesal, game de produse ce respectă mediul înconjurător asigurând pierderile de substanțe activeîn natură. CICh are aproximativ 100 de angajați proprii, iar cu colaboratorii ajunge la 250 persoane, o capacitate de depozitare de 100.000 tone în depozite acoperite și platforme betonate, fiind o societate complet independentă.